ICCJ. Decizia nr. 6029/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6029/2007
Dosar nr. 3997/1/2007
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 164 din 2 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul B.A. privind anularea dispoziţiei nr. 1711 din 5 noiembrie 2003, emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate al autorilor săi asupra imobilelor, situate în Bucureşti, şi nici calitatea sa de moştenitor faţă de defuncţii titulari ai dreptului de proprietate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi cauze de asigurări speciale, prin Decizia nr. 1537/A din 24 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant, constatându-se că, potrivit art. 1169 C. civ. „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească", iar, în speţă, actele depuse la dosarul cauzei de reclamant nu fac dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilelor revendicate.
Prin Decizia nr. 7612 din 29 septembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca tardiv recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva deciziei nr. 1537/A din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
S-a reţinut că, reclamantul prin declaraţia de apel şi-a ales domiciliul în Bucureşti, sector 1, fără a indica, în conformitate cu art. 93 C. proc. civ., persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, iar comunicarea deciziei civile pronunţate în apel s-a făcut la acest domiciliu ales la data de 29 februarie 2005.
Potrivit art. 284 alin. (4) C. proc. civ., s-a avut în vedere că termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce s-a realizat la 29 februarie 2005, conform procesului-verbal încheiat de agentul procedural însărcinat cu comunicarea deciziei civile, astfel că apelul a fost declarat peste termenul legal de 15 zile de la comunicare, respectiv la 4 mai 2005, conform ştampilei de pe plicul de expediere (fila 9 dosar), motive pentru care recursul a fost respins ca tardiv.
La data de 6 octombrie 2006, reclamantul B.A. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a formulat contestaţie în anulare a deciziei civile nr. 7612 din 29 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Contestatorul a precizat că Decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, în condiţiile în care Decizia civilă nr. 1537A din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a a civilă, i-a fost comunicată la 29 martie 2005, conform ştampilei poştei existentă pe procesul-verbal de la fila nr. 49 din dosarul nr. 2706/Civ/2004 şi nu la data de 29 februarie 2005, cum greşit s-a reţinut prin Decizia atacată cu contestaţia în anulare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 3294 din 20 aprilie 2007 a admis contestaţia în anulare formulată de B.A. împotriva deciziei nr. 7612 din 29 septembrie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă (dosar nr. 21836/1/2005) pe care a anulat-o.
Instanţa a reţinut, în esenţă că, potrivit art. 318 alin. (1) Teza I C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie şi atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Art. 301 C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În speţă, Decizia nr. 1537/A din 24 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, i-a fost comunicată reclamantului la data de 29 martie 2005, conform ştampilei poştei existente pe procesul-verbal de comunicare aflat la fila 49 din dosar nr. 2706/Civ/2004.
S-a reţinut că această dată trebuia avută în vedere de instanţa de recurs, în condiţiile în care luna februarie 2005 a avut 28 de zile şi nu 29 de zile, fiind evident că agentul procedural care a consemnat comunicarea deciziei la 28 februarie 2005 a săvârşit o eroare materială.
Cum reclamantul contestator a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel la data de 4 aprilie 2005, conform datei poştei înscrisă pe plicul de la fila 9 din dosarul de recurs nr. 21836/1/2005 şi nu la data de 4 mai 2005, cum în mod greşit s-a reţinut prin Decizia instanţei supreme, s-a concluzionat că recursul a fost declarat în termenul de 15 zile de la data comunicării, termen prevăzut de lege.
Drept urmare, având în vedere eroarea materială evidentă, săvârşită de instanţa de recurs prin confundarea datelor esenţiale din dosar în sensul celor menţionate anterior, contestaţia în anulare a fost admisă, cu consecinţa anulării deciziei atacate.
În aceste condiţii, cauza a fost reînregistrată sub nr. 3997/1/2007 în vederea soluţionării recursului.
În dezvoltarea criticilor din recurs, se învederează că instanţa de apel a refuzat cererea de probaţiune formulată de recurent, constând în solicitarea relaţiilor de la Arhivele Naţionale ale României prin care să fie puse la dispoziţia instanţei actele referitoare la proprietatea autorilor asupra imobilelor, naţionalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Stăruind în obţinerea acestor relaţii, recurentul arată că în urma demersurilor făcute, Arhivele Naţionale urmau să elibereze documente privind proprietatea numitelor B.D. (mama recurentului) şi T.E. (bunica maternă a recurentului), documente cu care înţelege să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate.
Examinând Decizia recurată în raport de critica formulată ce face posibilă încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Recurentul reclamant prin notificarea adresată municipiului Bucureşti a solicitat restituirea imobilului, situat în Bucureşti, sector 1, în calitate de moştenitor al proprietarilor acestuia.
A arătat că este moştenitorul legal al mamei sale B.D. şi al bunicii materne T.E., care au avut în proprietate imobilul naţionalizat pe numele T.E.N. prin Decretul nr. 92/1950 - poziţia 7906, format din 9 apartamente şi imobilul naţionalizat pe numele numitelor T.E. şi D.B. în baza aceluiaşi act normativ - poziţia 7917.
Pentru dovedirea calităţii de succesor faţă de mama şi bunica sa maternă, recurentul a depus certificatele de calitate de moştenitor nr. 111 din 15 iulie 2003 şi nr. 110 din 15 iulie 2003.
Faţă de actele extrase din Registrul de naştere nr. 46434 din 22 februarie 2002, s-a reţinut că B.A. este fiul lui B.I. şi B.D., iar cele două certificate de calitate de moştenitor enunţate mai sus i-au atestat calitatea de moştenitor faţă de defuncţii B.I., B.D. şi T.E.
În susţinerea cererii a depus anexa Decretului nr. 92/1950, scrisoarea Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1, actele de stare civilă enumerate, dar s-a reţinut că nu a fost dovedită calitatea de moştenitor a reclamantului de pe urma defuncţilor titulari ai dreptului de proprietate şi nici dreptul de proprietate al acestora asupra imobilelor în litigiu, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială.
Pe parcursul procesului, recurentul reclamant a depus acte din arhive, din care rezultă că imobilele „au fost supuse românizării" de către Statul Român în baza art. 1 din Decretul-lege nr. 841 din 27 martie 1941 (documentul nr. 17937 din 25 august 1945 - din arhiva societăţii A.N. Bucureşti, succesoarea fostelor U.C. Bucureşti), cât şi documentul din care rezultă că aceleaşi imobile au fiinţat până la 11 decembrie 1948 ca Fabrica de Tricotaje „L.T.", având sigla „A.", patron unic al fabricii fiind L.T., bunicul matern al reclamantului.
Pe baza acestor două documente, B.A. s-a adresat Arhivelor Naţionale cu adresele nr. 1026358 din 13 decembrie 2004 şi nr. 24987 din 7 martie 2005 şi a solicitat să i se elibereze din Arhiva fostei Curţi de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, instanţă specială, constituită conform Decretului Regal nr. 313 din 5 mai 1941 în vederea judecării litigiilor izvorâte din aplicarea legilor de trecere a bunurilor evreieşti în patrimoniul Statului Român, reprezentat prin Centrul Naţional de Românizare, ca efect al aplicării dispoziţiilor imperative ale art. 1 din Decretul-lege nr. 841 din 27 martie 1941, solicitare la care nu a primit răspuns nici până în prezent.
Cu înscrisurile de la filele 7 şi 8 dosar recurs, recurentul a făcut dovada solicitărilor adresate Arhivelor Naţionale Bucureşti şi în plus a depus un înscris aflat la fila 6, din care rezultă că L.T., bunicul matern al acestuia se preocupa de întreţinerea imobilului revendicat, pe înscris existând firma cu denumirea „A." - Fabrica de Tricotaje „L.T.".
S-a mai depus la dosar adresa nr. 14864/1943, prin care fostele U.C. Bucureşti, antecesoarele societăţii A.N. Bucureşti recunosc pe T.L. drept proprietarul imobilului din litigiu.
În speţă, instanţele s-au mărginit să constate că recurentul nu şi-a dovedit calitatea de moştenitor faţă de proprietarii imobilului revendicat şi că nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilelor în raport de actele existente la dosarul cauzei.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
Or, instanţele nu s-au preocupat de clarificarea celor două aspecte, în condiţiile în care existau înscrisuri incomplete şi nu a dat posibilitatea recurentului să se folosească de înscrisurile hotărâtoare pentru clarificarea calităţii sale şi a dreptului de proprietate al autorilor săi. De esenţă sunt actele solicitate Arhivei Naţionale Bucureşti, prin adresa reclamantului înregistrată sub nr. 1026358 din 13 decembrie 2004 şi la care nu s-a primit răspunsul aflată la fila 8 dosar recurs.
În acest sens, este vorba despre actul de vânzare-cumpărare, încheiat între vânzătorul M.Z.D. şi cumpărătorul L.T., act încheiat în anii 1909-1010 şi autentificat la fostul Tribunal Ilfov, care se referă la achiziţionarea terenului situat în Bucureşti, sector 1 Galben; procesul-verbal de carte funciară nr. 11000 din 8 octombrie 1940 referitor la imobilul proprietatea evreilor B.D. şi T.I.; Decizia CNR (Consiliul Naţional al Românizării) nr. 66902 din 2 septembrie 1942 prin care a fost confiscat (romanizat) imobilul de la proprietarii T.I. şi B.D.; dispoziţia nr. 101 din 4 noiembrie 1944 prin care s-a procedat la restituirea imobilului către proprietarii B.D. şi I.T. ca efect al Legii nr. 641/1944, prin care au fost abrogate toate măsurile antievreieşti de deposedare imobiliară; cererea de înregistrare din aprilie 1945 la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti a firmei „A." ca Fabrica de Tricotaje, purtând sigla „L.T.", fondată în oraşul Huşi în anul 1895 şi mutată cu sediul de producţie în Bucureşti.
Fără a fi analizate toate aceste acte, cât şi fără completarea celorlalte aspecte legate de starea civilă a reclamantului şi a autorilor săi, instanţele de apel şi de fond nu au stabilit pe deplin situaţia de fapt privitoare la împrejurările învederate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Soluţionarea cauzei numai pe baza înscrisurilor depuse la dosar, fără a se da reclamantului posibilitatea să obţină şi celelalte acte de la Arhivele Naţionale, demersul judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie, recunoscut prin art. 21 din Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin acelaşi articol şi recunoscut părţilor prin art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părţilor implicate în proces, iar accesul la justiţie nu se realizează numai prin posibilitatea sesizării instanţei, ci şi prin dreptul recunoscut acestora de a propune dovezile care să le susţină pretenţiile, precum şi prin dreptul instanţei de a cenzura pertinenţa şi concludenta lor, de a încuviinţa administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt şi de a-şi întemeia soluţia pe probele administrate.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că împrejurările cauzei nu au fost pe deplin stabilite de instanţa de apel şi nici de instanţa de fond.
În consecinţă, va admite recursul declarat de reclamant, va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa instanţei de fond şi, în temeiul art. 314 C. proc. civ. va trimite cauza spre rejudecare tribunalului pentru a se pronunţa pe fondul cauzei. Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere toate înscrisurile prezentate de reclamant şi se vor face toate demersurile necesare obţinerii răspunsului de la Arhivele Naţionale la adresa formulată de reclamant pentru clarificarea situaţiei privind dreptul de proprietate al autorilor acestuia asupra imobilelor revendicate.
Se vor administra şi toate probele necesare pentru determinarea acestui drept şi pentru clarificarea calităţii reclamantului de moştenitor unic al antecesorilor săi, prin traducerile exacte ale numelor înscrise în actele prezentate, în raport de naţionalitatea acestora, pentru ca în final să se poată pronunţa faţă de cererea formulată de reclamant.
În funcţie de clarificarea respectivelor împrejurări, va fi soluţionată cererea reclamantului privind restituirea imobilelor de la adresa indicată cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva deciziei nr. 1537/A din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 164 din 2 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6170/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6013/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
