ICCJ. Decizia nr. 6170/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6170/200.
Dosar nr. 699/36/2007
Şedinţa publică din 28 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
La 13 iunie 2006 reclamanţii B.C.S.N. şi S.C.M.N. au chemat în judecată Primarul Municipiului Constanţa solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să-l oblige pe pârât să emită o dispoziţie/decizie motivată de rezolvare a notificărilor nr. 103 din 25 iulie 2001, nr. 104 din 25 iulie 2001 şi nr. 52 din 13 februarie 2002 prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele situate în Municipiul Constanţa.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii proprietarilor imobilelor în litigiu la data preluării în mod abuziv a acestora, prin naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950, că la data de 25 iulie 2001 şi respectiv 13 februarie 2002 au transmis 3 notificări în baza Legii nr. 10/2001 prin intermediul executorului judecătoresc prin care au solicitat restituirea în natură a celor două imobile şi că deşi au depus toate actele doveditoare care le-au fost solicitate nu au primit nici un fel de răspuns, deşi, potrivit legii, notificările trebuiau soluţionate în termen de 60 de zile de la data înregistrării lor.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 2185 din 9 noiembrie 2006 a admis acţiunea reclamanţilor B.C.S.N. şi S.C.M.N. şi a obligat Primarul Municipiului Constanţa să emită dispoziţie motivată de rezolvare a notificărilor nr. 103 din 25 iulie 2001, nr. 104 din 25 iulie 2001 şi nr. 52 din 13 februarie 2002 trimise prin Biroul Executorului Judecătoresc V.S. prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor situate în Constanţa.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 90/C din 14 martie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul Municipiului Constanţa împotriva sentinţei instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel ambele instanţe au reţinut în esenţă că notificările trebuiau rezolvate în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, că acest termen este imperativ, astfel că entitatea sesizată care nu s-a conformat obligaţiei legale de a soluţiona notificările este în culpă şi poate fi obligată să se conformeze şi că o eventuală lipsă a unor acte considerate necesare şi obligatorii pentru admiterea cererii de restituire în natură a imobilelor poate fi sancţionată prin Decizia/dispoziţia emisă şi nu prin refuzul emiterii acesteia. împotriva ultimei hotărâri pronunţate în cauză a declarat recurs pârâtul Municipiul Constanţa prin primar recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în motivarea căruia a arătat următoarele:
- notificările trimise în temeiul Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 trebuiau însoţite de acte doveditoare, în copii legalizate, astfel încât, în măsura în care dosarul nu este complet, notificările nu puteau fi rezolvate;
- scopul actului normativ menţionat este acela de soluţionare a notificărilor pe cale administrativă şi nu de respingere a solicitărilor pentru formalisme legate de completarea dosarului;
- sancţiunea lipsei de diligentă a persoanei care a transmis notificarea este nesoluţionarea cererii până la momentul la care aceasta iese din pasivitate şi nu respingerea notificării;
- nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege nu presupune culpa pârâtului pentru nerespectarea obligaţiei întrucât aceasta nu se prezuma cu atât mai mult cu cât intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovada depunerii tuturor actelor doveditoare în copii legalizate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Acest termen se poate proroga numai cu acordul persoanei îndreptăţite, dacă unitatea deţinătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părţi, cu intervalul de 60 de zile, de la înregistrarea notificării, faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar însă ca unitatea deţinătoare să comunice în scris persoanei îndreptăţite faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei de restituire sunt condiţionate de depunerea înscrisurilor solicitate.
Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptăţită nu posedă actele respective are semnificaţia acceptării prorogării termenului respectiv, în această ipoteză termenul curgând de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la comunicarea răspunsului.
Acceptarea unei prorogări tacite se poate obţine şi cu ocazia îndeplinirii procedurii prevăzute la art. 25 alin. (2) din lege, fiind necesar ca în procesul-verbal întocmit cu acest prilej să se facă menţiunea despre necesitatea completării materialului probator.
În cazul în care însă persoana îndreptăţită căreia i s-a solicitat completarea actelor comunică în mod expres sau pretinde în cadrul procedurii prevăzute la alin. (2) al art. 25 din lege că nu posedă sau că îi este imposibil să procure respectivele înscrisuri doveditoare, termenul de 60 de zile curge de la data acestei ultime comunicări sau, după caz, de la data consemnării situaţiei în procesul-verbal.
Dacă persoana îndreptăţită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă şi totodată a făcut precizarea că nu mai deţine alte înscrisuri, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
În cazul în speţă cele 3 notificări, însoţite de titlurile de proprietate asupra imobilelor în litigiu ale autorilor intimaţilor-reclamanţi cât şi de certificatele de moştenitor au fost înregistrate la Primăria Municipiului Constanţa la 25 iulie 2001 şi respectiv 13 februarie 2002.
Recurentul-pârât nu a comunicat intimaţilor-reclamanţi, în intervalul de 60 de zile de la înregistrarea notificărilor faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei/dispoziţiei de restituire sau faptul că trebuie depuse copii legalizate ale actelor doveditoare.
A făcut acest lucru pentru prima oară prin motivele de apel şi cu toate acestea intimaţii-reclamanţi au depus copii legalizate de pe actele doveditoare la 5 octombrie 2006, 27 octombrie 2006 şi 19 iunie 2007.
Deşi a fost în posesia copiilor legalizate ale actelor doveditoare ale intimaţilor-reclamanţi totuşi recurentul-pârât nu a emis până în prezent o dispoziţie/decizie motivată prin care să soluţioneze cele 3 notificări.
Pasivitatea persoanei notificate echivalează cu neîndeplinirea obligaţiei corelative unui drept subiectiv civil, respectiv dreptul la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor.
Atitudinea omisivă a persoanei juridice deţinătoare îmbrăcând în cazul în speţă forma lipsei răspunsului concretizat într-o dispoziţie/decizie emisă în termenul legal atrage competenţa tribunalului care este în măsură să cerceteze chiar dispoziţia emisă.
În speţă nu este sancţionată o simplă obligaţie de a face, în condiţiile dreptului comun.
Pentru soluţionarea unei acţiuni de genul celei de faţă, instanţa procedează la verificarea condiţiilor legale de emiterea a deciziei/dispoziţiei, procedura fiind guvernată de aceleaşi norme legale pe care este chemată să le verifice atunci când cenzurează legalitatea şi temeinicia unei decizii/dispoziţii.
Decizia atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, recursul este nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa prin primar împotriva deciziei nr. 90/C din 14 martie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6187/2007. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6029/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
