ICCJ. Decizia nr. 6211/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6211/200.
Dosar nr. 40/36/2007
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Constanţa, contestatoarea P.F.A., în contradictoriu cu intima SC S. SA Constanţa a solicitat anularea deciziei nr. 108 din 23 februarie .2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului situat în Medgidia, compus din teren în suprafaţă de 3307 mp, moară, agregate, utilaje şi instalaţii specifice, cât şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivarea contestaţiei a arătat că imobilul construcţie a avut destinaţie de moară, dotat cu toate instalaţiile aferente, cunoscut sub denumirea M.N.D. ce a aparţinut bunicilor contestatoarei S.G. şi S.S., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1302/1932.
În temeiul Legii nr. 119/1948 întregul imobil a fost preluat de stat şi până în anul 1991 s-a aflat în patrimoniul I.J.P.I.P.S. Constanţa; prin Protocolul din 3 decembrie 1992 a intrat în patrimoniul SC S. SA Constanţa, societate înfiinţată în temeiul Legii nr. 15/1991 şi al deciziei nr. 652 din 23 noiembrie 1990 a Prefecturii judeţului Constanţa, care îl deţine şi în prezent.
A mai susţinut contestatoarea că a solicitat restituirea bunului prin notificarea nr. 273/2002, solicitat şi prin notificările înregistrate sub nr. 203 şi 205 din 18 iulie 2001, formulate de vărul său S.L., notificări soluţionate prin dispoziţia nr. 540 din 29 iulie 2003, emisă de SC S. SA Constanţa, în sensul respingerii lor, cu motivarea că societatea fiind legal privatizată, imobilul nu poate fi restituit în natură şi acordarea despăgubirilor revine A.P.A.P.S. şi Primăriei municipiului Medgidia.
Prin sentinţa civilă nr. 895 din 15 iulie 2004, Tribunalul Constanţa a anulat dispoziţia nr. 540 din 29 iulie 2003 emisă de SC S. SA Constanţa şi a constatat că cei doi contestatori sunt îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii, obligând intimata să emită dispoziţie motivată pentru partea din imobil deţinută, iar pentru diferenţă să înainteze persoanei îndreptăţite datele referitoare la persoana fizică sau juridică ce o deţine.
Urmare acestei hotărâri judecătoreşti au fost emise Decizia atacată în cauză şi cea înregistrată sub nr. 110 din 23 februarie .2005 prin care s-a soluţionat notificarea celeilalte persoane îndreptăţite, acte prin care cererea de retrocedare s-a respins în temeiul art. 27 alin. (1) şi (2) şi art. 28-31 din Legea nr. 10/2001 ca urmare a faptului că intimata este o societate legal privatizată, că imobilul cu destinaţie de moară a fost preluat de stat cu titlu valabil, iar cel cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă nu se restituie în natură.
Separat, prin contestaţia înregistrată sub nr. 663 din 14 martie 2005 emisă de pârâtă, la Tribunalul Constanţa, contestatorul S.L. în contradictoriu cu intimata SC S. SA Constanţa a solicitat anularea dispoziţiei nr. 110 din 23 februarie 2006 şi obligarea intimatei la restituirea în natură a imobilului situat în Medgidia, în componenţa arătată mai sus, invocând aceleaşi motive cu cele prezentate de contestatoarea P.F.A.
Cele două cauze au fost conexate, iar intimata SC S. SA a arătat că a fost privatizată în temeiul Legii nr. 58/1991 şi al Legii nr. 55/1995 prin metoda subscrierii de către persoane fizice cu certificate de proprietate şi cupoane nominative şi că a devenit o societate cu capital privat în proporţie de 60%, diferenţa de 40 % fiind deţinută de FPS şi ulterior de A.V.A.S. Cum acest din urmă acţionar a vândut acţiunile deţinute către o persoană fizică, societatea este privatizată integral, iar dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 care prevăd obligativitatea restituirii în natură a imobilelor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză.
Intimata a chemat în garanţie A.V.A.S., arătând că aceasta este obligată să despăgubească prin echivalent persoanele îndreptăţite conform Legii nr. 10/2001, deoarece este instituţia publică implicată în privatizare.
Cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei, contestatorii au renunţat la restituirea utilajelor, agregatelor şi instalaţiilor specifice, faţă de concluziile din raportul de expertiză tehnică din care rezultă că au fost înlocuite.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1885 din 3 octombrie 2006 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematei în garanţie A.V.A.S., a admis acţiunea principală şi cererea conexă, a anulat deciziile nr. 108 şi 110 din 23 februarie .2005 emise de SC S. SA Constanţa, şi a obligat pârâta să emită decizie de restituire în natură pentru construcţiile constând în moară şi anexe, situate în Medgidia, jud. Constanţa.
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S. şi pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă, că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, deoarece este instituţie publică implicată în privatizare, iar potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are obligaţia de a se pronunţa cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent.
Calitatea procesuală activă a reclamanţilor şi ca persoane îndreptăţite în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001 a fost confirmată prin actul de vânzare-cumpărare nr. 1302/1932, cu certificatul de moştenitor şi actele de stare civilă ale acestora.
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 119/1948, prin procesul-verbal încheiat la 14 iunie 1948, dar naţionalizarea nu s-a realizat conform prevederilor art. 1 pct. 50 din actul normativ menţionat, deoarece moara autorilor reclamanţilor avea o productivitate a valţurilor numai de 0,6 vagoane / 24 ore.
Acest imobil a intrat în patrimoniul SC S. SA Constanţa prin Protocolul din 3 decembrie 1992, ca urmare a reorganizării I.J.P.I.P.S. în temeiul Legii nr. 15/1990 şi la data intrării în vigoarea Legii nr. 10/2001, societatea era privatizată în procent de 60%, iar statul deţinea un procent de 40 % din acţiuni. In aceste condiţii, s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 20 pct. 7 din Normele metodologice de aplicare a legii, elementul de referinţă pentru aprecierea imobilului fiind valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unităţii deţinătoare la momentul intrării în vigoare a legii cu caracter reparatoriu.
Deoarece valoarea de inventar a imobilului la data de 1 ianuarie 2003 era mult mai mică decât valoarea acţiunilor deţinute de A.V.A.S., s-a reţinut ca îndeplinită condiţia prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ce are drept consecinţă restituirea în natură a morii persoanelor îndreptăţite.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, s-a statuat că despăgubirea pârâtei de către societatea implicată în privatizare nu se impune, deoarece potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, după emiterea deciziei de restituire, societatea va proceda la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit şi la recalcularea patrimoniului.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 85/C din 7 martie 2007 a respins ca nefondat apelul formulat de contestatorii P.F.A. şi S.L.
Faţă de criticile formulate, pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 se aplică nu numai imobilelor prin natura lor, ci şi imobilelor prin destinaţie, respectiv utilajelor şi instalaţiilor care se aflau în clădirea sau pe terenul preluate de stat, dacă serveau la exploatarea acelui fond şi erau în proprietatea deţinătorului imobilului prin natura sa, faţă de care erau bunuri accesorii.
In acest sens sunt dispoziţiile art. 6 alin. (2) din lege, conform cărora măsurilor reparatorii privesc şi utilajele, cât şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, cu excepţia cazului în care au fost înlocuite, casate, sau distruse.
Prin interpretarea acestei norme legale, s-a reţinut pe de o parte ,că are în vedere categoria unor imobile prin destinaţie, aşa cum sunt definite de art. 468 alin. (1) C. civ., iar pe de altă parte, că obţinerea măsurilor reparatorii pentru aceste bunuri este condiţionată de existenţa lor fizică la data de intrare în vigoare a legii.
Prin urmare, dacă între timp, instalaţiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se poate pretinde niciuna dintre măsurile reparatorii prevăzute de lege, respectiv nici restituirea în natură şi nici prin echivalent.
Acest text este de strictă interpretare şi aplicare, întrucât în situaţia nedovedirii îndeplinirii condiţiei existenţei bunurilor mobile la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acordarea măsurilor reparatorii nu mai este posibilă.
Prin concluziile şi răspunsul la obiecţiunile aduse raportului de expertiză întocmit de expert V.D. s-a stabilit că utilajele care existau în moara lui S.M., conform procesului-verbal de preluarea din 14 iunie 1948 au fost complet înlocuite în anul 1975.
Acest aspecte nu au fost contestate, contestatorii referindu-se numai la măsurile reparatorii ce pot fi acordate în condiţiile înlocuirii instalaţiilor şi utilajelor preluate odată cu imobilul naţionalizat.
S-a reţinut aşadar, că bunurile nerestituite nu mai existau fizic la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză fiind aplicate corect dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii fiind recunoscute numai pentru construcţiile moară şi anexe, nu şi pentru imobilele prin destinaţie naţionalizate împreună cu moara, care au fost înlocuite.
Faţă de această situaţie de excepţie prevăzută de art. 6 alin. (2) din lege, instanţa de apel a apreciat inutilă examinarea celorlalte aspecte referitoare la posibilitatea de restituire în natură a utilajelor şi instalaţiilor la valoarea acestora în momentul naţionalizării şi a celor existente în prezent, raportarea făcându-se la data intrării în vigoare a legii.
Deoarece critica s-a făcut şi în raport de interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 246 şi art. 69 alin. (1) C. proc. civ., exprimarea apărătorului contestatorilor în cauză nu a avut semnificaţia unei renunţări la judecată, astfel reţinându-se că nu se impunea verificarea limitelor mandatului acordat, critica fiind apreciată ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii P.F.A. şi S.L., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub aspectul încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a Normelor de aplicare a acesteia, cât şi a art. 467-469 C. civ., art. 246-247 C. proc. civ.
In acest sens, susţin recurenţii că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar art. 9 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini".
Recurenţii mai arată că soluţia instanţei se referă numai la construcţii, fără să fie soluţionată cererea de restituire a agregatelor, utilajelor şi instalaţiilor specifice. Susţin că aceste bunuri se încadrează între cele definite de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora bunurile imobile sunt „terenurile cu sau fără construcţii, cu oricare din destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin incorporarea în aceste construcţii".
Se mai arată că, recurenţii reclamanţi nu au renunţat la judecată sau la drept în condiţiile art. 246 sau art. 247 C. proc. civ. în ceea ce priveşte restituirea agregatelor, instalaţiilor şi utilajelor necesare exploatării imobilului cu destinaţia de moară.
Renunţarea la judecată sau la drept s-ar fi putut face numai în condiţiile imperativ impuse de cele două texte, coroborate cu dispoziţiile art. 69 alin. (1) C. proc. civ., dar în cauză nu există nici un înscris autentic sau o cerere de renunţare formulată de reclamanţi; nu s-a dovedit nici prezenţa acestora la instanţă şi exprimarea verbală de renunţare la judecată sau la dreptul pretins.
De asemenea, recurenţii pretind că nu este dovedită nici înlocuirea completă a utilajelor, ceea ce ar fi impus aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a pct. 6.2 lit. d) din Normele metodologice pentru aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001.
De fapt, criticile din recurs sunt o reluare a motivelor din apel.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Hotărârea recurată este temeinică şi legală, în afara tuturor criticilor formulate.
Cu privire la motivul de recurs vizând lipsa de temei legal şi că hotărârea s-a dat cu interpretarea şi încălcarea greşită a Legii nr. 10/2001 se reţine că instanţa de apel a dat o interpretare corectă a legii, fiind analizată în ansamblul şi în spiritul său.
Astfel, faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a avut în vedere că din anul 1948, de la data naţionalizării şi până la apariţia legii speciale, imobilele au fost supuse unor schimbări majore, unele fiind demolate, altele modificate structural, iar altele ca de pildă utilajele care au suferit în mod firesc uzură fizică şi morală au fost înlocuite cu alte utilaje sau au fost casate. Pentru toate aceste situaţii, legiuitorul a prevăzut anumite reglementări privind nerestituirea, compensarea sau restituirea parţială.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, utilajele morii naţionalizate de la autorii reclamanţilor au fost înlocuite în anul 1975. În această situaţie, ele au avut regimul juridic al unor imobile prin destinaţie numai până în anul 1975.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sunt aplicabile nu doar imobilelor prin natura lor, ci şi celor prin destinaţie, şi anume utilajelor, instalaţiilor care se aflau în clădirea sau pe terenurile preluate de stat, dacă deserveau la exploatarea acelui fond şi erau în proprietatea deţinătorului imobilului prin natura sa, faţă de care reprezentau bunuri accesorii.
Legea nr. 10/2001 prevede la art. 6 alin. (2) că „măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse".
Această reglementare este de strictă interpretare şi aplicare astfel că, dovedindu-se că bunurile mobile (utilajele morii) naţionalizate în anul 1948 nu mai existau fizic la data intrării în vigoare a legii, nu mai pot fi restituite şi nici nu se mai acordă compensaţii.
Din interpretarea acestei norme rezultă că, pe de o parte, ea are în vedere categoria unor imobile prin destinaţie, astfel cum sunt definite de art. 468 alin. (1) C. civ., iar pe de altă parte, că obţinerea măsurilor reparatorii pentru aceste bunuri este condiţionată de existenţa lor fizică la data intrării în vigoare a legii; prin urmare, dacă între timp instalaţiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse nu se poate pretinde niciuna din măsurile reparatorii prevăzute de lege, nici restituirea în natură şi nici prin echivalent.
Această stare de fapt este argumentată în speţă de către expert, care a examinat în mod direct utilajele care se află în prezent în dotarea morii, constatând că utilajele care au fost naţionalizate în anul 1948 şi înscrise în procesul-verbal din 14 iunie 1948 nu se mai regăsesc în teren, fiind înlocuite.
De fapt, aşa cum a reţinut instanţa de apel, recurenţii reclamanţi nici nu au contestat răspunsul la obiecţiunile aduse raportului de expertiză întocmit de expert V.D.
De aceea, în măsura în care reclamanţii-recurenţi nu au dovedit îndeplinirea condiţiei pozitive a existenţei bunurilor mobile la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, potrivit regulii generale instituită prin art. 1169 C. civ., acordarea măsurilor reparatorii nu mai este posibilă.
Astfel, bunurile a căror nerestituire fac obiectul criticii nu mai existau fizic la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză, corect aplicate dispoziţiile art. 6 alin. (2) din lege şi art. 6 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare, aprobate prin HG nr. 498/2003 şi s-a stabilit că recurenţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii numai pentru construcţii nu şi pentru imobile prin destinaţie naţionalizate împreună cu moara, imobile ce au fost înlocuite.
Prin cererea de recurs, recurenţii reclamanţi fac referire la faptul că ar fi solicitat prin contestaţie şi restituirea în natură a unor utilajele specifice producţiei de ulei şi lână, împrejurare ce nu concordă cu realitatea, nefiind formulată o astfel de cerere.
Intimata pârâtă SC S. SA Constanţa, înfiinţată în anul 1990 nu a preluat şi activitatea de prelucrare a lânii şi fabricarea uleiului.
Pe cale de consecinţă, nu a preluat nici utilajele specifice acestor activităţi, dar construcţiile unde s-au aflat cândva respectivele utilaje sunt considerate anexe ale morii.
De altfel, expertul prin răspunsurile date la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză a precizat că, utilajele specifice fabricării uleiului şi prelucrării lânii, au fost preluate şi mutate în Constanţa în perioada anilor 1950-1960, „necunoscându-se precis unde au fost strămutate".
Este nefondată şi critica referitoare la ignorarea dispoziţiilor art. 246 şi art. 69 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere poziţia procesuală exprimată în cauză de apărătorul reclamanţilor la instanţa de fond (şedinţa din 5 septembrie 2006), în sensul că nu a avut semnificaţia unei renunţări la judecată. In această situaţie nu se impune verificarea limitelor mandatului.
De fapt, raportat la soluţia pronunţată în cauză privind imposibilitatea acordării măsurilor reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile naţionalizate împreună cu moara, ce au fost înlocuite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai are nicio relevanţă o astfel de analiză.
Pentru considerentele expuse, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.F.A. şi S.L. împotriva deciziei nr. 85/C din 7 martie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6362/2007. Civil. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 6195/2007. Civil → |
|---|
