ICCJ. Decizia nr. 6495/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6495/2007
Dosar nr. 7431/111/200.
Şedinţa publică din 9 octombrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia civilă, la 22 noiembrie 2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.G., restrângerea dreptului la liberă circulaţie a intimatului în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult trei ani.
În motivarea cererii s-a arătat că la 9 august 2006 pârâtul a fost returnat din Franţa în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 278/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 88/C din 24 ianuarie 2007 Tribunalul Bihor, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Legea nr. 79/1995 privind notificarea Protocolului nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevede la art. 2 libertatea de circulaţie.
Din declaraţia redactată de organul de poliţie şi necoroborată cu alte probe nu rezultă că pârâtul ar reprezenta un pericol în sensul legislaţiei europene.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 163 A din 26 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat restrângerea dreptului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani. Doar în apel s-a precizat cererea de restrângere a dreptului la libera circulaţie pentru cel mult 3 ani în Spania, lucru care nu mai poate fi făcut faţă de dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţia şi ieşirea străinilor, nu este de natură a constitui, în sine, o conduită care să justifice prin ea însăşi, o măsură de limitare a libertăţii de circulaţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:
Autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci doar de a lua act de această măsură.
Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, şi a reţinut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a), măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 163 A din 26 aprilie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6596/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6483/2007. Civil → |
|---|
