ICCJ. Decizia nr. 6638/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6638/200.
Dosar nr. 2770/33/2006
Şedinţa publică din 15 octombrie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Deliberând în cauză, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 407 din 14 aprilie 2006 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea reclamanţilor P.A.C., P.A.S., P.B., P.I., P.M. şi P.S. în contradictoriu cu pârâţii Stătu Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Ministerul Educaţiei si Cercetării şi Universitatea Babeş-Bolyai.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin acţiunea promovată de reclamanţi s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor de trecere în proprietatea Statului Român a imobilelor, proprietatea antecesorilor, înscrisă în C.F. nr. 2670 Cluj, în temeiul Legii nr. 176/1948 şi a Legii nr. 266/1948, să se dispună rectificarea cărţilor funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român în favoarea Ministerului învăţământului Public şi a dreptului de folosinţă în favoarea Universităţii Babeş-Bolyai, să fie obligaţi pârâţii să recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate şi să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor în cartea funciară.
Reclamanţii au formulat petite întemeiate şi pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi pentru că cele două categorii de petite nu au putut fi judecate împreună, la termenul din 10 februarie 2006 s-a dispus disjungerea petitelor întemeiate pe dreptul comun, care au fost înregistrate sub nr. 1812/2006.
Reclamanţii au arătat în acţiune că, sunt moştenitorii proprietarilor tabulari ai imobilelor din litigiu şi că la 23 februarie 1949 sub nr. 702 s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român în favoarea Ministerului învăţământului Public conform Legilor nr. 176 şi nr. 266 din 1948, iar la 18 septembrie 2000, în baza Ordinului nr. 4455 din 6 august 2000, asupra imobilului în litigiu s-a înscris dreptul de folosinţă în favoarea Universităţii Babeş-Bolyai Cluj.
Prevederile Legilor nr. 176 şi nr. 266/1948 erau în contradicţie cu Constituţia României în vigoare la acea dată şi cu Declaraţia universală a drepturilor omului.
S-au invocat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 cu privire la constatarea nulităţii absolute a actului de expropriere şi dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 pentru rectificarea C.F. nr. 2670 Cluj ca urmare a constatării nulităţii absolute.
În temeiul art. 480 C. civ. raportat la art. 16 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor să le recunoască dreptul de proprietate.
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat, fără titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
per a contrario, dacă bunurile au fost preluate de stat în baza unui titlu valabil, sau dacă fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, nu este admisibilă o acţiune întemeiată pe dreptul comun, ci este obligatorie procedura prevăzută de legea specială, în speţă, cea prevăzută de Legea nr. 10/2001, având în vedere în special că reclamanţii au formulat petite întemeiate şi pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ca urmare a formulării unei notificări în temeiul acestei legi.
Invocarea art. 16 din Legea nr. 10/2001 ca temei legal pentru obligarea pârâţilor să recunoască dreptul de proprietate reclamanţilor în cadrul unei proceduri de drept comun, nu poate fi reţinută, fără a se urma procedura administrativă prealabilă.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 192/A din 12 iunie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii P.A.C., P.A.S., P.B., P.I., P.M. şi P.S. împotriva sentinţei civile nr. 407 din 14 aprilie 2006 a Tribunalului Cluj.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că reclamanţii au sesizat instanţa la 15 august 2005 cu o acţiune prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a acelor de trecere în proprietatea Statului Român a imobilelor, proprietate a antecesorilor lor, înscrise în C.F. nr. 2670 Cluj, în temeiul Legilor nr. 176 şi nr. 266 din 1948, să se dispună rectificarea acestei cărţi funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului în favoarea Ministerului învăţământului Public şi a dreptului de folosinţă în favoarea Universităţii Babeş-Bolyai, să fie obligaţi pârâţii la recunoaşterea dreptului de proprietate şi la predarea în posesie în termenul de 3 ani de la data pronunţării Legii nr. 247/2005 a imobilelor casă şi teren, situate în Cluj-Napoca, înscrise în C.F. nr. 2670 Cluj şi să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor în C.F. cu titlul de drept dobândit prin lege în indiviziune.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 34 din Legea nr. 7/1996, art. 480 C. civ., art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005.
Ulterior, la data de 18 august 2005, reclamanţii şi-au modificat al treilea capăt de cerere, în sensul că obligarea pârâţilor să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 2760 Cluj şi pârâţii Universitatea Babeş-Bolyai şi Ministerul Educaţiei Naţionale să emită dispoziţie motivată, prin care să le restituia în natură respectivul imobil, invocând dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Această instanţă a considerat că susţinerea apelanţilor reclamanţi referitoare la faptul că prima instanţă a refuzat să judece cauza pe fond raportat la primul capăt de cerere, nu poate fi reţinută, deoarece art. 6 din Legea nr. 213/1998 statuează că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembre 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Bunurile preluate de către stat fără titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesori acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, instanţele fiind competente să stabilească valabilitatea titlului.
S-a menţionat că Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, inclusiv cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite indiferent dacă imobilele au fost preluate cu sau fără titlul valabil şi oricare ar fi fost destinaţia acestora la data preluării, cu excepţia celor care fac obiectul altor legi cu caracter reparatoriu pentru care urmează să se adopte acte normative speciale.
Astfel, s-a reţinut că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care cad sub incidenţa ei, persoanele îndreptăţite pot obţine repararea prejudiciului cauzat numai în condiţiile acestui act normativ sub sancţiunea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare a imobilelor preluate fără titlu, formulată în condiţiile dreptului comun [art. 480-481 C. civ., art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998], nu mai poate fi, în principiu, primită, ea fiind inadmisibilă, iar persoanele interesate trebuie să recurgă la procedura administrativă prealabilă pe care legea o prevede, ori de câte ori imobilele preluate abuziv nu au fost înstrăinate şi se găsesc în administrarea, folosinţa sau, după caz, în exploatarea autorităţilor şi instituţiilor publice.
Pentru că reclamanţii au formulat notificarea cerută de Legea nr. 10/2001, pentru declanşarea procedurii administrative prealabile şi obligatorie, şi au sesizat instanţa de fond cu o cerere privind obligarea pârâţilor Universitatea Babeş-Bolyai şi Ministerul Educaţiei Naţionale de a emite dispoziţie motivată pentru restituirea în natură a imobilelor în litigiu, respectiva instanţă va analiza valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului în cadrul procedurii judiciare facultative şi subsidiară, prevăzută de art. 25 din lege.
S-a reţinut ca nefondată critica reclamanţilor referitoare la faptul că prima instanţă nu a observat că cel de al treilea capăt de cerere a fost modificat şi că nu s-a pronunţat asupra lui, constatându-se că cererea de modificare din 18 august 2005 a fost soluţionată de către instanţă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanţii P.A.C., P.A.S., P.B., P.I., P.M., şi P.S., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ.
O primă critică se referă la faptul că, apelul a fost respins pe „motive contradictorii şi de neînţeles şi străine naturii pricinii".
Se precizează că instanţa de apel pe de o parte nu a stabilit cauza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, iar pe de altă parte, în situaţia reţinerii inadmisibilităţii acţiunii nu a pus în discuţia părţilor această excepţie.
In al doilea rând, se arată că, în urma disjungerii ilegale a capetelor de cerere despre care s-a susţinut că nu ar fi fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, s-a respins acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor prin care imobilul proprietatea antecesorilor For a trecut în proprietatea Statului Român, precum şi acţiunea în revendicare de drept comun, ca inadmisibile în raport de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, fără a se pronunţa în prealabil pe toate capetele de cerere.
Se arată că, faţă de caracterul imperativ al dispoziţiilor constituţionale, a căror forţă juridică a fost „amplificată" prin adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului au solicitat ca drepturile în materie de expropriere cuprinse în Legile nr. 176 şi nr. 266 din 1948, menite în mod abuziv să lipsească o persoană de proprietatea sa dobândită licit, erau neconstituţionale în raport cu chiar Legea fundamentală în vigoare la data promulgării ei, fiind încălcate şi regulile de drept internaţional.
Susţin reclamanţii că acest capăt de cerere trebuia soluţionat anterior discutări admisibilităţii acţiunii şi că ar constitui prerogativa tribunalului, conform prevederilor art. 2 pct. l lit. e) C. proc. civ., sesizat cu cererea pentru declararea nulităţii absolute a actului de expropriere.
Nepronunţându-se în prealabil disjungerii capetelor de cerere fundamentate pe dreptul comun, de cele fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, instanţa şi-a creat premisa greşită a disjungerii celor două capete de cerere, hotărârea pronunţată fiind nelegală.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au promovat la 14 aprilie 2006 acţiunea prin care au cerut să se constatenulitatea absolută a actelor de trecere în proprietatea Statului Român a imobilelor proprietatea antecesorilor lor, înscrise în C.F. nr. 2670 Cluj în temeiul Legilor nr. 176 şi nr. 266/1948, să se radieze dreptul de proprietate al Statului Român în favoarea Ministerului învăţământului Public şi al dreptului de folosinţă în favoarea Universităţii Babeş Bolyai, iar pârâţii să fie obligaţi să le recunoască dreptul de proprietate şi să le lase în deplină proprietate şi paşnică posesie imobilele casă şi teren situate în Cluj-Napoca, şi să le fie intabulat în Cartea funciară acest drept cu titlul de lege în indiviziune.
Toate aceste petite s-au întemeiat pe dreptul comun, dar au fost invocate şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Faţă de împrejurarea celor două categorii de petite întemeiate pe dreptul comun şi altele pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, la 10 februarie 2006, s-a disjuns judecata celor privind dreptul comun, care au primit o nouă înregistrare.
Prin modificarea celui de a treilea petit al acţiunii, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilelor şi să emită dispoziţie motivată prin care să li se restituie imobilul în natură.
În ceea ce priveşte prima critică referitoare la refuzul instanţei de a judeca în fond cauza raportat la primul capăt de cerere, corect s-a reţinut că, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, care stabileşte că, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale şi cele dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu condiţia ca preluarea să se fi făcut în baza unui titlu valabil.
Dacă bunurile au fost preluate de stat cu titlu valabil, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, cu condiţia să nu facă obiectul unor legi speciale de reparaţie.
În aceste împrejurări este clar că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite pot obţine reparaţii pentru toate imobilele ce cad sub incidenţa sa, numai în condiţiile acestui act normativ.
În principiu, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunile foi revendicare formulate în condiţiile dreptului comun nu mai pot fi primite, persoanele îndreptăţite având posibilitatea să recurgă la procedura administrativă prealabilă prevăzută de această lege.
În raport de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 acţiunea promovată pe dispoziţiile dreptului comun devine inadmisibilă, deoarece titularul dreptului la restituirea bunului are deschisă pentru valorificarea acestui drept numai procedura administrativă prevăzută de legea specială.
Având în vedere dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, precum şi principiul de drept specialia generalibus derogam, corect s-a soluţionat cauza de către instanţa de apel care a menţinut soluţia instanţei de fond. Imobilul revendicat de reclamanţi face obiectul unei legi speciale de reparaţie care a intrat în vigoare anterior promovării acţiunii.
Trebuie reţinut că reclamanţii au formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 pentru declanşarea procedurii administrative prealabilă şi obligatorie prevăzută de acest act normativ şi au sesizat instanţa competentă cu un capăt de cerere prin care au cerut obligarea pârâtelor din speţă să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a imobilelor în litigiu.
Această instanţă va trebui să analizeze valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului în cadrul procedurii speciale prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Toate celelalte critici sunt nefondate şi ele ar fi putut fi analizate în condiţiile în care reclamanţii ar fi urmat procedura prevăzută de legile speciale.
Pentru considerentele expuse, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.A.C., P.A.S., P.B., P.I., P.M. şi P.S. împotriva deciziei nr. 192 din 12 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6642/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6635/2007. Civil → |
|---|
