ICCJ. Decizia nr. 6643/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6643/2007
Dosar nr. 5873/1/2006
Şedinţa publică din 15 octombrie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 538 din 8 mai 2003, Tribunalul Prahova a admis excepţia prematurităţii formulării acţiunii prin care M.A. a solicitat despăgubiri pentru 1488 mp teren intravilan şi a construcţiilor de pe acest teren demolate în urma exproprierii, acţiune formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploieşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia de Evaluare a Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001. Totodată a fost respinsă acţiunea, cu motivarea că , numai în momentul comunicării dispoziţiei de către organul care a fost notificat se naşte dreptul persoanei îndreptăţite de a ataca dispoziţia.
Apelul declarat de reclamanta M.A. a fost admis prin Decizia civilă nr. 161 din 6 august 2003 de către Curtea de Apel Ploieşti, a fost schimbată în tot sentinţa în sensul că s-a stabilit că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 1488 mp şi construcţiile demolate de pe aceasta, situate în Ploieşti, judeţ Prahova, conform Legii nr. 10/2001, care se vor stabili de comisia competentă din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti, conform normelor metodologice de aplicare a acestei legi.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că imobilul notificat de către M.A. a aparţinut autorului acesteia, fiind confiscat în anul 1961 printr-o sentinţă penală, măsura confiscării fiind ulterior înlăturată prin Decizia penală nr. 999/1994 a Curţii Supreme de Justiţie.
S-a mai reţinut că în cauză s-a făcut dovada că M.A. este persoană îndreptăţită la despăgubiri băneşti prin echivalent, pentru imobilul în litigiu, ca succesoare în drepturi a autorului său, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 7 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar cu privire la prematuritatea cererii instanţa de apel a reţinut că excepţia este neîntemeiată atâta vreme cât în cauză a fost emisă dispoziţia nr. 3055 din 17 aprilie 2003 a Primăriei Municipiului Ploieşti.
Împotriva deciziei mai sus menţionată au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. şi Municipiul Ploieşti precum şi reclamanta M.A..
Pârâtele au criticat Decizia recurată prin prisma art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. susţinând ca potrivit adresei nr. S/25005/G/1938 din 8 februarie 2003 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare, imobilul a fost restituit autorului reclamantei prin decret al Consiliului de Stat RSR, în anul 1965, iar această dovadă hotărâtoare a fost ignorata de instanţe si daca ar fi fost luate în considerare, s-ar fi constatat ca ele, paratele nu aveau calitatea procesuala pasiva.
S-a mai susţinut de către pârâte ca dispoziţia de respingere a cererii notificate era temeinica si legala, aceasta fiind motivata de faptul ca imobilul nu se afla în proprietatea statului si în aceste condiţii reclamanta nu era îndreptăţită la masuri reparatorii.
Recurenta reclamantă M.A. a criticat hotărârea instanţei de apel din perspectiva faptului că în mod greşit s-a considerat că măsurile reparatorii prin echivalent vor fi stabilite de comisia competentă din cadrul Primăriei Ploieşti.
Prin Decizia civilă nr. 5917 din 5 iulie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanta M.A. şi de pârâtele Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Ploieşti, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut următoarele:
-instanţa de apel, în considerentele deciziei recurate nu a făcut nici o referire la adresa Ministerului Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare, nu o analizează sub aspectul forţei probante a acestuia;
- prezentându-se aceasta adresa, instanţa era obligata ca în baza rolului sau activ să o pună în discuţia pârtilor;
- tot în baza rolului activ ar fi trebuit sa oblige paratele sa prezinte la dosar decretul Consiliului de Stat RSR din 1965 precum si procesul-verbal de predare - primire al imobilului, în situaţia în care decretul se referea într-adevăr la autorul reclamantei;
- datele contradictorii, precum si lipsa decretului si a actului de predare primire a imobilului, pun sub semnul întrebării realitatea restituirii, adresa invocata neconstituind o proba certa a transferului proprietăţii;
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte a stabilit că se impune lămurirea situaţiei, pentru a se putea concluziona asupra regimului juridic al imobilului la data notificării.
De aceea, îndrumările, cu ocazia rejudecării, au fost acelea de completare a probelor, iar în măsura în care se impune pe lângă proba cu acte se va efectua un raport de expertiza topometrică, pentru identificarea terenului revendicat.
Cu privire la recursul reclamantei M.A. s-a reţinut că instanţa de apel în mod greşit a lăsat la aprecierea Comisiei de evaluare de pe lângă Primăria Municipiului Ploieşti masurile reparatorii ce i se cuvin, deoarece stabilirea modalităţii prin care se acorda masuri reparatorii, se face de către instanţa de judecată şi nu de comisia de evaluare a primăriei.
S-a mai reţinut că în situaţia în care paratele nu prezintă actele despre care s-a vorbit la analiza recursului acestora, instanţa va trebui sa precizeze în dispozitivul hotărârii măsura reparatorie acordata persoanei îndreptăţite si în cazul în care se stabileşte echivalentul bănesc, comisia de evaluare a primăriei, doar calculează despăgubirea.
De asemeni, s-a apreciat că şi în situaţia în care instanţa stabileşte masuri reparatorii prin echivalent bănesc, aceasta nu are competenta de a stabili si cuantumul despăgubirilor, aşa cum solicita reclamanta.
Prin Decizia civilă nr. 23 din 22 februarie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, în apel după casare, a admis apelul declarat de reclamantele M.A., S.E. şi M.N. împotriva sentinţei civile nr. 538 din 8 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Prahova, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea completată a reclamantelor şi a constatat că acestea sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 1488 mp. şi construcţiile demolate, situat în Ploieşti, judeţ Prahova.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că reclamantele au făcut dovada calităţii de moştenitoare ale autorului lor , cât şi dreptul de proprietate pentru imobilul în litigiu, situate în Ploieşti, judeţul Prahova, în cauză fiind incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
In contra acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Ploieşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:
- instanţa de apel, în mod nejustificat a dat eficienţă juridică unui mijloc de probă străin cauzei şi anume o expertiză topometrică extrajudiciară, în loc să fi administrat proba cu expertiza topometrică pentru identificarea terenului în litigiu;
- greşit a reţinut instanţa de apel că s-a dovedit dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu, în situaţia în care nu a fost depus nici un înscris care să dovedească acest drept, nici în faza administrativă şi nici în faza judiciară a soluţionării notificării.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „... judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală pentru aflarea adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.. „ aceştia putând ordona probele pe care le consideră necesare, aşadar prima critică a pârâtei este nefondată.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, Înalta Curte îl găseşte deasemeni
nefondat, întrucât din actele de proprietate depuse atât la instanţa de fond cât şi la
instanţa de apel rezultă că reclamantele au făcut dovada că imobilul în litigiu a
aparţinut autorului lor A.G., că a făcut obiectul confiscării judecătoreşti, astfel cum rezultă din sentinţa penală nr. 198/1960 a Tribunalului Militar Bucureşti, măsura confiscării fiind înlăturată prin Decizia penală nr. 999/1994, iar terenul în litigiu a fost individualizat prin raportul de expertiză topometrică efectuat de către expertul I.S.
Faţă de cele ce preced, susţinerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 23 din 22 februarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6646/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6642/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
