ICCJ. Decizia nr. 7175/2007. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7175/2007

Dosar nr. 6430/111/200.

Şedinţa publică din 30 octombrie 200.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 15 ianuarie 2007, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat instanţei restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie al pârâtului V.F., returnat din Italia, la data de 24 noiembrie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Prin sentinţa nr. 373/C din 30 martie 2007, Tribunalul Bihor, secţia civilă, a respins cererea reţinând în esenţă că potrivit dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru Apărarea drepturilor Omului, exercitarea dreptului la libera circulaţie nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

În esenţă cu aceeaşi motivare, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 232/2007-A din 23 mai 2007, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care critică hotărârea din apel susţinând că, chiar şi în condiţiile existenţei principiilor preeminenţei dreptului comunitar şi al aplicării directe a acestuia, restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie în străinătate al unui cetăţean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, este o măsură justificată de returnare a cetăţeanului român, dintr-un alt stat, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu acel stat, dacă acel cetăţean a încălcat legislaţia statului de unde a fost returnat.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, cetăţenii acestei uniuni (prin urmare şi cetăţenii români, cu începere de la 01 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni şi de ieşi de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiţionare sau formalitate, alta decât aceea de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.

În baza art. 27-33 din aceeaşi Directivă cetăţenilor Uniunii Europene li se poate restricţiona dreptul la liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalităţile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau al expulzării, aplicate de statul afectat.

Aceste norme au fost transpuse, de altfel, în legislaţia internă prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre al U.E. şi Spaţiului Economic European.

Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la libera circulaţie în cazul returnării unui cetăţean român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport de regimul de care beneficiază ceilalţi cetăţeni ai U.E. şi se situează în sfera ipotezelor strict şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 27 din Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin.(2) din Constituţie.

Cum legislaţia comunitară, prioritară în speţă, nu permite restricţionarea dreptului discutat decât în condiţiile art. 27 din Directivă, excluzând raţiuni de ordin economic, de imagine ori cu caracter preventiv şi cum simpla neîndeplinire de către pârât a formalităţilor privind intrarea ori şederea în Olanda, neînsoţită de alte probe, nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea şi securitatea publică a acestui stat, soluţia instanţelor se justifică.

Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 232/A din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7175/2007. Civil