ICCJ. Decizia nr. 7127/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.7127/200.
Dosar nr. 5682/2/2006
Şedinţa publică din 29 octombrie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin plângerea înregistrată sub nr. 1782 din 28 martie 2006, petentul M.D.P. a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul Primarul comunei Sârbeni, judeţul Teleorman, să se anuleze în parte dispoziţia nr. 76 din 25 februarie 2006, emisă de intimat numai în ceea ce priveşte restituirea în natură a terenului dovedit cu actele anexate notificării.
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa civilă nr. 528 din 17 aprilie 2006 a admis plângerea, a anulat în parte dispoziţia nr. 72 din 25 februarie 2006, emisă de Primarul comunei Sârbeni, numai cu privire la capătul de cerere referitor la teren şi a trimis cauza acestuia pentru a reconstitui întreaga suprafaţă de teren dovedită de petent, chiar dacă face parte în prezent din patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că petentului nu i s-a reconstituit întreaga suprafaţă de teren, confiscată ca urmare a deportării sale politice.
Prin Decizia nr. 52/A din 24 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul formulat de Primăria comunei Sârbeni prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 528 din 17 aprilie 2006 a Tribunalului Teleorman, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a fost respinsă contestaţia formulată de M.D.P., ca nefondată.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că prin notificarea formulată de M.D.P. s-au solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul casă de locuit, demolată în anii 1954-1955 şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 9450 mp, situat în satul Sârbenii de Jos, comuna Sârbeni, judeţul Teleorman.
Prin dispoziţia nr. 76 din 25 februarie 2006, emisă de Primarul comunei Sârbeni s-a admis în parte cererea formulată de M.D.P. şi s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru casa de locuit, demolată de fostul C.A.P.
Cererea de restituire în natură sau măsuri în echivalent pentru terenul aferent locuinţei a fost respinsă, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
S-a avut în vedere că, prin Titlul de proprietate nr. 72-00926 din 5 mai 1998, eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, i s-a reconstituit reclamantului M.D.P. dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de teren de 10 ha, situată pe raza comunei Sârbeni, în temeiul Legii nr. 18/1991.
Prin Hotărârea nr. 15062 din 31 ianuarie 2006 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor s-a validat propunerea comunei Sârbeni prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 6,7415 ha teren.
În raport de cele expuse, s-a reţinut că petentului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren, solicitată în baza Legii nr. 18/1991, actele emise în baza acestei legi (Titlul de proprietate şi Hotărârea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Teleorman), fiind validate.
În acelaşi sens, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora ,jiu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile (....) al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurile agricole şi cele forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare
A reţinut instanţa că, în mod corect, prin dispoziţia ce face obiectul contestaţiei s-a respins cererea privind restituirea în natură a terenului, motivat de faptul că acesta face obiectul Legii nr. 18/1991.
De altfel, reclamantul a ales calea prevăzută de Legea nr. 18/1991, iar prin cererea din speţă, în realitate, contestă amplasamentul terenului pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, aspect asupra căruia instanţa nu se poate pronunţa în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Împotriva ultimei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul Minai D. Petre, care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţine în esenţă că, greşit prin hotărârea recurată au fost interpretate dispoziţiile Legii nr. 16/2001 şi ale Legii nr. 18/1991.
De fapt, recurentul enumera art. 24, art. 35, art. 54, art. 87 din Legea nr. 18/1991, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, mai multe texte din Legea nr. 247/2005 şi din Constituţia României, precizând conţinutul acestora, în raport de care face aprecieri, texte ce nu sunt incidente în cauză şi care nu au stat la baza pronunţării hotărârii instanţei de apel.
In plus, formulează cereri noi în recurs, prin care solicită daune în cuantum de 20 000 RON, sumă ce pretinde a echivala cu prejudiciul încercat prin neretrocedarea la cerere a proprietăţii de care a fost deposedat prin arestarea întregii familii; mai solicită să se anuleze titlurile de proprietate emise conform susţinerii, ilegal şi abuziv şi participarea procurorului la judecata cauzei, întrucât faptele membrilor Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi a celorlalte legi cu caracter reparator, sunt de natură penală, pentru care trebuie să răspundă penal.
În realitate, recurentul în întreaga cerere de recurs face o enumerare a mai multor texte din Legile nr. 18/1991 şi nr. 10/2001.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Curtea îl reţine ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, recurentul M.D.P., prin notificarea nr. 1134 din 30 iulie 2001 a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru o casă de locuit, demolată în anii 1954-1955 şi „reconstituirea " în natură a imobilului teren în suprafaţă de 9450 mp, situat în satul Sârbenii de Jos, comuna Sârbeni, judeţul Teleorman.
Primarul comunei Sârbeni, prin dispoziţia nr. 76 din 25 februarie 2006 a admis în parte cererea în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru casa de locuit, demolată de fostul C.A.P. şi a respins cererea de restituire în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul aferent locuinţei, cu motivarea că, suprafaţa solicitată i-a fost restituită în temeiul Legii nr. 18/1991, în urma reconstituirii dreptului de proprietate, fiind eliberat titlul de proprietate.
Conform actelor din dosar, extrase de la Arhivele Statului, autorul reclamantului figurează cu suprafaţă de 7,5 ha teren (buletinul de recensământ nr. 73) şi recurentul cu suprafaţa de 9,35 ha teren, în total 16,85 ha. Faţă de susţinerea recurentului, că a vândut 1085 mp, ar mai fi în discuţie suprafaţa de 16,7415 ha.
Din această suprafaţă, în baza Legii nr. 18/1991, conform Titlului de proprietate nr. 72-00926 din 5 mai 1998 (fila 9 - dosar fond ), recurentului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha.
În ceea ce priveşte diferenţa de 6,7415 ha, a cărei retrocedare o solicită, în baza Legii nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, se reţine că i-a fost restituită prin Hotărârea nr. 15062 din 31 iulie 2006 (fila 15-dosar recurs) a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, singurul teren aflat în rezervă pe teritoriul comunei Sârbeni, dar reclamantul a refuzat punerea în posesie, pe motiv că doreşte reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.
Faţă de aceste acte, se reţine că recurentului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren solicitată în baza Legii nr. 18/1991.
Se impune precizarea că, prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei nu s-au modificat dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, astfel că stabilirea dreptului de proprietate se face pe sole, stabilite de comisie.
Faţă de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, corect a reţinut instanţa de apel că, „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile (....) al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurile agricole şi cele forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare".
În aceste condiţii, se impunea respingerea contestaţiei privind restituirea în natură a terenului, motivat de împrejurarea că, acesta face obiectul Legii nr. 18/1991.
De fapt, recurentul a optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Prin cererea formulată în această cauză se contestă mai mult amplasamentul terenului pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, aspect, reţinut şi de către instanţa de apel, ce nu poate fi soluţionat prin procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Cu privire la celelalte cereri formulate în recurs, se reţine că nu pot face obiectul controlului judiciar, deoarece în această fază procesuală nu se pot formula cereri noi.
Referitor la scopul urmărit prin petitul privind participarea procurorului la judecata cauzei, respectiv de a se stabili vinovăţia unor membri ai comisiilor cu atribuţiuni în restituirea imobilelor, recurentul trebuie să urmeze alte proceduri, cererea sa neputând fi soluţionată prin recursul de faţă.
Pentru toate considerente expuse, urmează să fie respins recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.D.P. prin mandatar C.V. împotriva deciziei nr. 52/A din 24 ianuarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 7138/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7124/2007. Civil → |
---|