ICCJ. Decizia nr. 7234/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7234/2007
Dosar nr. 79/59/2007
Şedinţa publică din 31 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la data de 09 februarie 2005, reclamantul S.G. a solicitat Tribunalului Timiş, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, anularea dispoziţiei cu nr. 2671 din 20 decembrie 2004, prin care a fost respinsă notificarea cu nr. 336 din 12 iulie 2001, de restituire în natură a imobilului situat în Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 3122/PI din 27 noiembrie 2006, Tribunalul Timiş a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul ca printr-o dispoziţie motivată să soluţioneze în fond notificarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Imobilul din litigiu a fost proprietatea numitului S.L. din anul 1928. în urma decesului acestuia, conform certificatului de vacanţă succesorală nr. S 151/1961, masa succesorală de pe urma defunctului proprietar a revenit în temeiul art. 700 C. civ. şi a art. 26 din Decretul nr. 40/1953 Statului Român care şi-a intabulat dreptul de proprietate. Fiul defunctului, reclamantul, fiind străin de succesiune prin ne acceptare în mod tacit în termenul legal.
Prin certificatul de calitate de moştenitor nr. 62/2006, reclamantul a făcut dovada că este moştenitorul fostului proprietar prin acceptarea tacită a moştenirii. în această calitate a formulat notificarea nr. 203/2001 în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului.
Prin Dispoziţia a cărei anulare s-a solicitat, a fost respinsă notificarea acestuia, motivat de faptul că nu a făcut dovada dreptului de proprietate, a calităţii de persoană îndreptăţită şi nu a respectat termenul de completare a dosarului administrativ.
S-a constatat că această dispoziţie este nelegală întrucât acest termen în raport de dispoziţiile art. 22 din textul iniţial al Legii nr. 10/2001, este unul de recomandare şi pârâtul avea obligaţia de a invita reclamantul să participe la lucrările comisiei în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege.
Prin actele pe care reclamantul le-a depus în instanţă s-a dovedit calitatea sa de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 şi pârâtul a fost obligat să soluţioneze pe fond notificarea acestuia.
Prin Decizia civilă nr. 42 din 01 februarie 2007, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, reţinând următoarele:
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. e), art. 3 şi art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul, prin certificatul de calitate de moştenitor nr. 62/2006 a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
În mod corect prima instanţă a reţinut şi în raport de dispoziţiile art. 24 din aceeaşi lege, că soluţionarea notificării se poate face chiar şi în absenţa unor probe contrare iar întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Astfel, legiuitorul a stabilit cu titlu de recomandare intervalul de timp în care persoana îndreptăţită poate depune actele doveditoare.
Astfel criticile apelantului referitoare la nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţită şi la interpretarea termenului stabilit prin lege pentru depunerea actelor doveditoare, ca fiind unul de decădere, sunt nefondate.
Prin recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel s-a susţinut că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 şi nici a dreptului de proprietate pretins, nedepunând actele doveditoare până la data de 01 iulie 2003, termen prevăzut de lege şi nici în faţa instanţei de fond.
S-a mai susţinut că legiuitorul a exclus posibilitatea de a depune documente justificative direct în faţa instanţei de judecată, care potrivit legii verifică doar respectarea dispoziţiilor legale în procedură administrativă a Legii nr. 10/2001.
Recursul va fi respins pentru următoarele considerente:
Legea nr. 10/2001 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse ca anexe la notificare sau în termen de cel mult 21 de luni, de la data intrării în vigoare a legii (OUG nr. 109/2001 a prelungit termenul prevăzut în art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu 3 luni).
Aceasta înseamnă că nu este obligatoriu ca notificarea să fie însoţită de aceste acte doveditoare.
Legiuitorul a ţinut cont, în acest mod, de dificultatea procurării unor astfel de acte, după o perioadă aşa îndelungată de timp, de la data preluării imobilelor.
Termenul de 21 de luni este unul de recomandare şi nu unul de decădere, astfel că actele procurate ulterior cererii persoanei îndreptăţite pot fi folosite ca mijloace de probe în instanţă.
Pentru dovada calităţii de persoană îndreptăţită în situaţia în care unii succesibili au fost consideraţi străini de moştenire prin neacceptarea acesteia în termen de 6 luni, dar au formulat în termen cerere pentru acordarea măsurilor reparatorii, cazul reclamantului, este aplicabil art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia aceştia devin moştenitori acceptaţi.
Astfel, reclamantul este moştenitorul fostului proprietar şi este îndreptăţit la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte întinderea dreptului de proprietate, în mod legal s-a reţinut că aceasta se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritatea care a dispus măsura preluării abuzive.
Prin Decizia de preluare se dovedeşte că în baza art. 3 din Decretul nr. 111/1953 s-a transmis în folosinţa statului imobilul cuprins în C.F. 1382 nr. top 61616162 fost proprietatea lui S.L. (fila 9, dosar fond).
Faţă de cele arătate, se constată că nu sunt fondate criticile formulate de recurent privind nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţită şi a dreptului de proprietate, precum şi cea referitoare la aprecierea termenului de depunere a actelor doveditoare ca fiind unul de decădere.
Hotărârea instanţei de apel care a menţinut hotărârea pronunţată de prima instanţă se priveşte ca fiind legală şi în consecinţă recursul va fi respins ca atare, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 42 din 01 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7454/2007. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7388/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
