ICCJ. Decizia nr. 7954/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 25 octombrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor l-a chemat în judecată pe pârâtul N.C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulație în Statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentința civilă nr. 1322 din 6 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea și a restrâns dreptul pârâtului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care pârâtul face dovada dreptului de intrare, pe o perioadă de un an de la data pronunțării hotărârii.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Pârâtul a fost returnat din Franța la data de 13 august 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994, pentru motivul că pârâtul a depășit termenul legal de ședere pe teritoriul Franței.
în drept, tribunalul a reținut aplicabilitatea art. 38 din Legea nr. 248/2005, precum și a art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că măsura se impune a fi luată pentru ca România să stopeze migrația ilegală.
Prin decizia civilă nr. 377A din 6 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în tot, respingând acțiunea ca nefondată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:
Art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede limitativ doar trei situații în care statul ar putea să restrângă dreptul la liberă circulație al persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.
Măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes general al societății.
Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt legate direct de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Simpla nerespectare de către pârât a condițiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
Respectând principiul inaplicabilității normelor dreptului național contrare dreptului comunitar și principiul supremației celui din urmă, curtea de apel a concluzionat că restrângerea dreptului la liberă circulație nu se poate face decât pentru unul din motivele prevăzute în norma comunitară.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
în motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 13 august 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât și pe plan intern.
Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituție sau din alte instrumente juridice internaționale, cum ar fi Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, prin care s-a negociat o perioadă de tranziție de 2 până la 7 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2007, astfel că unele state membre pot continua să aplice restricții pentru cetățenii noilor state.
Față de situația concretă a pârâtului care a încălcat deja legislația unui stat membru referitoare la regimul juridic al străinilor, măsura restrângerii dreptului său la liberă circulație are un scop legitim și este proporțională cu scopul urmărit.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Curtea de apel a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de dreptul comunitar, aplicabil și în România de la data de 1 ianuarie 2007, când aceasta a devenit membră a Uniunii Europene; totodată, a reținut că acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.
Curtea de apel nu a reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară Constituției sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulație, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamantă.
într-adevăr, simpla returnare a pârâtului din Franța la data de 13 august 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulație în acest stat al Uniunii Europene.
Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului cetățean, o asemenea interpretare și aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.
Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Franța, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita acestuia una din valorile mai sus menținonate.
Dobândind statutul de țară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Or, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului.
Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor la obiectivul stopării migrației ilegale, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte l-a respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7978/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7836/2007. Civil → |
|---|
