ICCJ. Decizia nr. 7829/2007. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7829/2007
Dosar nr. 7096/42/2006
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la 8 aprilie 2005 reclamanta SC E.S. SA, sucursala I.S.E. Muntenia Nord, a chemat în judecată pe pârâţii EC E. SA Târgovişte şi Consiliul Local Aninoasa pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că reclamanta deţine în proprietate terenul în suprafaţă de 9395,58 mp situat în comuna Aninoasa, judeţ Dîmboviţa.
In motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta justifică interes în promovarea acestei acţiuni deoarece preluarea terenului de la S.D. Târgovişte s-a făcut în baza unui protocol de predare - primire şi nu pe bază de acte în formă autentică, necesare întabulării, iar vecinii săi, pârâţii, au refuzat să semneze procesul-verbal de vecinătăţi.
Începând cu data preluării terenului în anul 2002 şi până în prezent reclamanta a achitat taxa/impozitul pe teren aşa cum a stabilit Primăria Aninoasa, neexistând sume restante de plată la data introducerii acţiunii.
La 14 octombrie 2005 B.P. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că intervenientul stăpâneşte terenul în litigiu încă din anul 1997 iar proprietarul terenului este Consiliul Local Aninoasa.
Prin sentinţa civilă nr. 1155 din 17 martie 2006 Judecătoria Târgovişte şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Dîmboviţa.
Prin sentinţa civilă nr. 1236 din 21 septembrie 2006 Tribunalul Dîmboviţa, secţia civilă, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Legea nr. 15/1990 unităţile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşurau activitatea, s-au organizat sub formă de regii autonome sau societăţi comerciale, iar în temeiul art. 5 şi art. 20 din lege, atât regiile autonome cât şi societăţile comerciale sunt proprietarele bunurilor aflate în patrimoniul acestora, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.
Dreptul de proprietate asupra terenurilor se atestă prin certificatele eliberate de autorităţile prevăzute de art. 2 din HG nr. 834/1991, corespunzător necesităţilor legate de buna desfăşurare a activităţii societăţii sau regiei conform obiectului său de activitate.
Prin urmare, dreptul de proprietate al reclamantei pentru o anumită suprafaţă de teren se stabileşte în condiţiile reglementărilor speciale cuprinse de Legea nr. 15/1990, 31/1990 şi HG nr. 834/1991, fără să fie posibilă constatarea dreptului de proprietate printr-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 111C. proc. civ., reclamanta având la dispoziţie calea realizării dreptului.
Împrejurarea că reclamanta nu poate prezenta ministerului de resort întreaga documentaţie pentru eliberarea certificatului de proprietate asupra terenului deoarece unii dintre vecini invocă drepturi proprii de proprietate, nu dă acesteia posibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti printr-o acţiune în constatare, deoarece hotărârile pronunţate în baza art. 111 C. proc. civ. au caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 23 din 16 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
In considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că tribunalul a analizat toate actele depuse la dosar, dispoziţiile legale ce au incidenţă şi în baza acestora a stabilit în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţii.
Dreptul de proprietate asupra terenurilor se stabileşte numai în condiţiile reglementărilor speciale cuprinse în HG nr. 834/1991 fără să fie posibilă constatarea dreptului de proprietate printr-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Apărările reclamantei legate de achitarea taxelor şi impozitelor asupra imobilului, de refuzul din partea altor instituţii de a semna procesul-verbal de vecinătăţi premergător dobândirii certificatului de atestare a dreptului de proprietate
sunt nefondate dat fiind faptul că, chiar apelanta în cererea de apel invocă dispoziţiile HG nr. 834/1991, act normativ în baza căruia se poate atesta dreptul de proprietate pentru imobilul ocupat.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs critica, motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Fiind în imposibilitate de a urma procedura prevăzută de HG nr. 834/1991 reclamanta a formulat acţiunea de faţă motivat de faptul că a posedat neîntrerupt, încă din anul 1974, terenul în litigiu.
Invocarea posesiei neîntrerupte a terenului în tot timpul fixat de lege, ca mod de dobândire a proprietăţii nu este de natură să atragă inadmisibilitatea acţiunii doar pentru motivul că nu a fost îndeplinită procedura prevăzută de HG nr. 834/1991. De altfel, această procedură nici nu putea fi declanşată întrucât cele două pârâte au refuzat să semneze procesul - verbal de vecinătăţi.
Din anul 1974 reclamanta - şi autorii ei - au exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1847 C. civ. în vederea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului.
Analizând recursul, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Faţă de prevederile art. 316 C. proc. civ., dispoziţiile textului enunţat sunt aplicabile şi în etapa recursului.
Reclamanta nu a invocat prin chiar cererea de chemare în judecată constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, dovadă fiind temeiul de drept invocat - Legea nr. 15/1990. Abia în motivarea cererii de apel s-a arătat că autoarea sa a început să exercite posesia asupra imobilului în litigiu încă din anul 1974.
Drept urmare, a fost schimbată cauza cererii. Iniţial, cauza cererii de chemare în judecată a constituit-o dobândirea proprietăţii, a cărei constatare urma să fie tăcută de instanţă, conform Legii nr. 15/1990. în apel s-a invocat drept fundament al raportului juridic dedus judecăţii, uzucapiunea.
Cât priveşte refuzul pârâţilor de a semna acte necesare pentru declanşarea procedurii speciale de dobândire a proprietăţii în sistemul Legii nr. 15/1990, în mod corect au reţinut ambele instanţe de fond că acesta nu este un motiv care să facă admisibilă acţiunea prin înlăturarea cerinţei privitoare la inexistenţa acţiunii în realizare. în măsura în care întâmpină dificultăţi de genul celor semnalate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta trebuie să recurgă la acţiuni având un alt obiect decât cel dedus judecăţii prin prezentul litigiu.
Faţă de cele ce preced, instanţa de recurs a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.S. SA, sucursala I.S.E. Muntenia Nord, împotriva deciziei civile nr. 23 din 16 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7833/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7806/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
