ICCJ. Decizia nr. 8121/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8121/200.
Dosar nr. 41787/3/20.
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
La data de 6 decembrie 2006 reclamanta Direcţia Generala de Paşapoarte a solicitat ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună restrângerea dreptului la libera circulate pentru o perioada de cel mult 3 ani, pentru numita S.L.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut ca parata a fost returnată la data de 3 noiembrie 2006 din Italia, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu aceasta tara si ca sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
S-a mai arătat ca în vederea integrării în Uniunea Europeana România trebuie sa probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegala, iar prezenta, fără respectarea condiţiilor legale de intrare si şedere a paratei, pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene ar dovedi exact contrariul - fiind necesar a se face în acest sens si aplicarea prevederilor art. 52 din actul normativ invocat anterior privind restrângerea dreptului la libera circulate în străinătate pe teritoriile tuturor statelor membre.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 38 - 39 din Legea nr. 248/2005 si Codul de procedură civilă.
În dovedirea acţiunii a fost depusa la dosar o copie de pe talonul înregistrat la Direcţia Generala de Paşapoarte.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civila nr. 102 din 17 ianuarie 2007, a respinsa cererea formulata de reclamanta Direcţia Generala de Paşapoarte, ca neîntemeiata, reţinând că reclamanta a invocat doar nerespectarea condiţiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul acestuia a unui cetăţean roman, fără a administra nici o proba concludenta cu privire la conduita pârâtei din care sa reiasă ca încălcarea condiţiilor impuse de legea străina ar constitui o ameninţare reala, prezenta si suficient de grava la adresa unui interes fundamental al societăţii.
In lipsa unor probe concludente, admiterea cererii reclamantei ar aduce o atingere grava unui drept fundamental al unei persoane fără a se putea stabili ca aceasta ingerinţa este conforma prevederilor legale şi ca este necesara într-o societate democratica.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generala de Paşapoarte din Ministerul Internelor si Reformei Administrative a fost respins prin Decizia nr. 392 din 1 iunie 2007 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, reţinându-se în esenţă următoarele:
· prin Legea nr. 248 din 29 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor romani în străinătate, astfel cum a fost completata şi modificata prin OG nr. 5/2006, au fost stabilite condiţiile în care cetăţenii romani îşi pot exercita dreptul la libera circulaţie în străinătate si limitele exercitării acestui drept;
· articolul 52 din Legea nr. 248/2005 prevede măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie în străinătate instituita în condiţiile art. 40 din Lege până la data aderării României la Uniunea Europeana;
· odată cu intrarea României în Uniunea Europeana au devenit aplicabile cetăţenilor romani prevederile Directivei 2004/38 a Parlamentului European si a Consiliului, astfel încât dreptul intern este obligat sa cedeze supremaţia directivelor europene, directiva ce impune însă multa precauţie în limitarea dreptului la libera circulaţie doar pentru situaţii extreme ce ţin de motive de ordine publica sau de siguranţa publica, sau pentru situaţii când beneficiarii dreptului de şedere au devenit o sarcina excesiva pentru sistemul de asistenta sociala;
· în speţă nu a fost dovedită necesitatea limitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului S.L.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generala de Paşapoarte, prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond, admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie a pârâtei în Italia, pe o perioadă de maxim 3 ani.
Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susţinut ca hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a), art. 39 si art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea ca simpla returnare a unei persoane in baza acordului de readmisie constituie temei suficient şi necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulaţie.
S-a susţinut ca prevederile invocate sunt in deplina concordanta cu cele prevăzute in art. 25 din Constituţia României, art. 29 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (4) din Protocolul la Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Recursul nu este întemeiat.
Articolul 38 lit. i) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie in statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioada de cel mult trei ani, in cazul persoanelor readmise in baza unui acord de readmisie, insa, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, legea interna trebuie interpretata prin raportare la dreptul comunitar in materie.
Aceasta prioritate este stabilita in art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, texte potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementari comunitare au prioritate fata de dispoziţiile contrare din legile interne.
De aceea legea romana trebuie interpretata in raport cu norma comunitara, iar dreptul la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, este garantat de art. 18 din Tratat, in aplicarea căruia a fost adoptata Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins in anexele protocolului de aderare care cuprinde condiţiile de aderare a României la Uniunea Europeana.
Potrivit legislaţiei europene in materie, dreptul la libera circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publica, siguranţa naţionala sau sănătate publică.
În alin. (2) al art. 27, textul prevede ca măsura trebuie sa respecte principiul proporţionalităţii şi sa se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei in cauza.
Întrucât, in cauza, nu s-a dovedit ca pârâta ar fi încălcat prevederile art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE şi pentru ca simplul fapt al returnării persoanei nu poate constitui temei suficient pentru luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 392 din 1 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8125/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8117/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
