ICCJ. Decizia nr. 8177/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8177/200.
Dosar nr. 862/111/2007
Şedinţa publică din 4 decembrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 12 februarie 2007 Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Germania pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului C.E.I.
In motivarea cererii s-a arătat că la 25 august 2006 pârâtul a fost returnat din Germania în baza Convenţiei din 1992 dintre Ministerul de Interne al României cu Ministerul de Interne al acestei ţări.
Prin sentinţa civilă nr. 382 C din 3 aprilie 2007 Tribunalul Bihor a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în raport de gravitatea faptei săvârşită de pârât măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie nu este necesară în condiţiile cuprinse în art. 2 alin. (3) din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât din 1 ianuarie 2007 România este membră a Uniunii Europene.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 354 R din 11 iulie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
In considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că expulzarea dispusă de autorităţile germane nu este prin ea însăşi suficientă pentru ca instanţa română să interzică, la rândul ei, dreptul de circulaţie al cetăţeanului său pe teritoriul Germaniei, ci trebuie să se aprecieze necesitatea restrângerii unui astfel de drept la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:
Măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţie.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.
Libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli. Declaraţia olografa a pârâtului, dată în punctul de trecere a frontierei confirmă faptul că acesta a conştientizat că a fost returnat pentru şedere ilegală pe teritoriul Germaniei.
Returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către cetăţeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce conduce la concluzia că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate cenzura legalitatea măsurii de returnare.
Obligaţia statului român ca ulterior readmisiei cetăţeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulaţie al respectivului cetăţean român este expres stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, şi a reţinut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
In legislaţia primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
In legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Pe de altă parte, sintagma „am fost înapoiat de către organele de poliţie pe motiv de şedere ilegală" din înscrisul tipizat completat de către pârât, a fost anihilată prin precizarea făcută ulterior în sensul că a ieşit legal din ţară la 22 august 2006. Or, în afara acestei menţiuni cuprinse într-un înscris cu un conţinut predeterminat, nu s-a probat că la 25 august 2006 pârâtul stătea ilegal în Germania.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 354 R din 11 iulie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8304/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8273/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
