ICCJ. Decizia nr. 1140/2008. Civil
| Comentarii |
|
La 16 noiembrie 2006, reclamanta SC O.D. SRL a chemat în judecată pe pârâții M.M.B., M.C.M., D.M. și B.A.E., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului acestora din urmă (teren de 1322 mp și construcții cu suprafața de 694,03 mp), situat în Pitești.
în motivarea acțiunii, întemeiate pe art. 942,art. 969,art. 1073,art. 1077 și art. 1298 C. civ., reclamanta a susținut că:
- la 16 noiembrie 2005, a încheiat cu pârâții un antecontract de vânzare-cumpărare autentic, prin care aceștia din urmă se obligau să-i vândă imobilul menționat, care forma obiectul unei cereri de restituire în natură formulate în baza Legii nr. 10/2001;
- din prețul de 400.000 Euro stabilit prin antecontract, a plătit câte 5.000 Euro avans pârâților, care nu și-au respectat însă obligația de a se prezenta la notariat pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare în termen de 15 zile de la obținerea actului administrativ de restituire în natură (Dispoziția nr. 1220 din 30 martie 2006, modificată și completată prin deciziile nr. 1687 din 22 mai 2006 și nr. 2486 din 28 iulie 2006);
- a notificat pe pârâți să se prezinte la notariat dar D.M. a refuzat să dea curs acestei solicitări.
Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 307 din 14 decembrie 2006, a admis acțiunea, a constatat existența convenției părților de vânzare-cumpărare a imobilului în discuție, sub condiția plății restului de preț, corespunzător echivalentului în lei al sumei de 348.598,90 Euro , a stabilit că hotărârea pronunțată ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a reținut că:
- prin antecontractul autentic din 16 noiembrie 2005, pârâții s-au obligat să-i vândă reclamantei imobilul în litigiu, cu prețul de 400.000 Euro , în termen de 5 zile de la obținerea dispoziției administrative de restituire în natură;
- ulterior, părțile au încheiat un act adițional, prin care au convenit, între altele, ca sumele cuvenite fiecărui promitent vânzător să fie calculate de notarul public și să nu modifice prețul vânzării decât dacă până la 31 decembrie 2006 nu perfectează contractul în formă autentică, din motive independente de voința lor;
- imobilul a fost restituit în natură pârâților prin dispozițiile nr. 1220 din 30 martie 2006 și nr. 1687 din 22 mai 2006, cu obligația menținerii aceleiași afectațiuni timp de 5 ani (stabilită prin dispoziția din 28 iulie 2006);
- reclamanta a plătit pârâților 51.401,10 Euro cu titlu de avans, a notificat părților adverse (la 7 septembrie 2006) să se prezinte la notar în termen de 20 de zile și a consemnat la dispoziția instanței suma de 1.222.090,14 Ron, reprezentând restul de preț (346.600 Euro ), calculat la cursul valutar din 14 noiembrie 2006;
- la încheierea contractului de vânzare-cumpărare se opune doar pârâta D.M., pe considerentul că a contestat în justiție dispoziția de restituire în natură;
- față de obiectul contestației formulate de pârâta D.M. (stabilirea și identificarea amplasamentului unei construcții restituite și a utilităților existente pe un teren de asemenea restituit, precum și înlăturarea obligației de menținere a afectațiunii imobilului), în cauză nu se justifică suspendarea judecății, nefiind îndeplinite cerințele art. 244 pct. 1 C. proc. civ.;
- pe de altă parte, împrejurarea invocată de aceeași pârâtă nu constituie o imposibilitate fortuită în executarea antecontractului deoarece întreg imobilul care forma obiectul convenției a fost restituit în natură.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 239 din 25 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta D.M.
S-a reținut că:
- prima instanță a motivat respingerea cererii de suspendare a judecății și a excepției de prematuritate;
- reclamanta și-a respectat întocmai obligațiile asumate prin antecontract și actul adițional;
- apelanta nu a solicitat, conform art. 112 sau art. 119 C. proc. civ., obligarea reclamantei la renegocierea prețului, astfel că prima instanță nu avea cum să se pronunțe asupra acestui aspect;
- de altfel, potrivit actului adițional, prețul putea fi renegociat doar dacă neîncheierea contractului până la 31 decembrie 2006 se datora unor motive independente de voința părților;
- reclamanta a consemnat însă restul de preț anterior datei menționate, iar refuzul apelantei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică nu este independent de voința părților.
Pârâta D.M. a declarat recurs, prin care a solicitat, conform art. 304 pct. 1, 5, 9 C. proc. civ., casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
în dezvoltarea criticilor recurenta a susținut că:
- instanța care a pronunțat încheierea din 16 noiembrie 2006 a fost nelegal constituită deoarece același complet a dispus trecerea cauzei pe lista dosarelor de fond și apoi a amânat judecata pricinii (art. 304 pct. 1 C. proc. civ.);
- judecătorul care pronunțat încheierea din 16 noiembrie 2006 era necompetent deoarece inițial a acționat ca judecător de apel, astfel că încheierile ulterioare și sentința sunt lovite de nulitate, conform art. 105 alin. (1) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.);
- la termenele din 16 noiembrie 2006 și 7 decembrie 2006 a fost citată la altă instanță și în altă calitate, fiind încălcate dispozițiile art. 88 C. proc. civ.;
- instanța de apel a citat-o la o altă adresa decât cea indicată (idem);
- la judecarea pricinii în fond și apel nu au fost citați și ceilalți pârâți (idem);
- instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare printr-o încheiere separată, privând-o astfel de o cale de atac (idem);
- de asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii sale de scutire a plății taxei de timbru (idem);
- în cauză nu s-a făcut dovada respectării prevederilor art. 17 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 (idem);
- instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut deoarece, deși reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri constitutive de drepturi (fără să invoce art. 111 C. proc. civ.), dispozitivul sentinței nu are un asemenea caracter (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.);
- instanțele de fond și apel au respins cererea de suspendare a judecății și excepția de prematuritate pe baza aprecierii probelor dintr-un alt dosar, aflat în curs de soluționare (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.);
- în considerentele deciziei, instanța de apel a absolvit pe reclamantă de obligația de plată a restului de preț (idem);
- instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre constitutivă și translativă, așa cum a cerut reclamanta, ci o hotărâre constatatoare și suspensivă de executare, deci aplicabilă în viitor, netranslativă și sub condiție, contrară antecontractului, care prevedea că autentificarea vânzării este posibilă doar concomitent cu plata prețului (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.);
- prima instanță a soluționat cauza în lipsa apărătorului său, aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta , nu a motivat soluția de respingere a cererii de suspendare a judecății pricinii prin încheierea din 7 decembrie 2006 și nu s-a pronunțat asupra solicitărilor sale de renegociere a prețului și desființare a antecontractului, explicit formulate prin întâmpinarea reconvențională (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);
- ambele instanțe au adăugat la convenție, au statuat greșit că Dispoziția nr. 1220/2006 este definitivă și reprezintă un act apt de intabulare, i-au reținut greșit culpa în nerealizarea vânzării pe cale notarială și nu s-au pronunțat asupra cererilor sale de probe (idem).
Toate aceste critici (mai puțin cea referitoare la greșita reținere a culpei recurentei, care presupune reanalizarea materialului probator și, deci, nu poate fi analizată, neîncadrându-se în niciunul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.) sunt nefondate deoarece:
- la primul termen de judecată, respectiv 16 noiembrie 2006 (stabilit cu ocazia depunerii acțiunii), pricina a fost trecută de pe lista de apeluri, unde fusese greșit înregistrată, pe lista dosarelor de primă instanță;
- împrejurarea menționată este însă irelevantă și nu impunea o nouă repartiție aleatorie atâta timp cât, potrivit art. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță, ca instanță de apel și ca instanță de recurs, iar completul de judecată a fost format dintr-un singur judecător, așa cum prevede art. 57 alin. (1) din Legea nr. 304 /2004;
- pentru termenele din 16 noiembrie 2006 și 7 decembrie 2006 (când instanța de fond a judecat pricina, amânând pronunțarea la 14 decembrie 2006), recurenta a fost citată la Tribunalul Argeș-secția civilă "în calitate de pârât... pentru apel-hotărâre care să țină loc de act autentic";
- mențiunea eronată referitoare la apel nu viciază însă procedura de citare pentru că, după cum rezultă din înscrisurile de la filele 22 și 23, precum și întâmpinarea depusă la 6 decembrie 2006, recurenta a primit copia cererii de chemare în judecată și, ca atare, avea cunoștință despre obiectul pricinii;
- pe parcursul procesului, recurenta a fost citată constant în Ploiești, jud. Prahova, adresă indicată atât în acțiune, cât și în cererile de apel și recurs, iar adeverința de la fila 103 dos. apel (potrivit căreia în perioada 1 noiembrie 2006-31 mai 2007 a locuit la o altă adresă) nu are semnificația comunicării unei schimbări de domiciliu în sensul art. 98 C. proc. civ.;
- eventualele vicii în procedura de citare a celorlalți pârâți pot fi invocate doar de către aceștia, nu și de recurentă;
- recurenta a solicitat suspendarea judecății prin întâmpinarea din 6 decembrie 2006, cu o zi înainte termenului din 7 decembrie 2006, când instanța de fond a constatat cauza în stare de judecată și a amânat pronunțarea la 14 decembrie 2006, pentru a-i da posibilitatea depunerii de note scrise;
- în acest context, instanța de fond a soluționat cererea menționată prin sentință, neavând motive să se pronunțe asupra ei printr-o încheiere separată, care, oricum, era susceptibilă de recurs doar în ipoteza suspendării judecății;
- instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii pârâtei recurentei, de scutire a plății taxei judiciare de timbru, prin încheierea din 4 mai 2007, în sensul admiterii acestei solicitări;
- eventuala încălcare a prevederilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 poate fi invocată doar de părțile interesate;
- reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar instanța de fond a admis această cerere, neacordându-i așadar mai mult decât a cerut;
- la respingerea excepției prematurității și a cererii de suspendare a judecății instanța de fond a avut în vedere conținutul contestației formulate de recurentă împotriva dispoziției de restituire a imobilului în natură, și nicidecum probele administrate în acea cauză;
- în considerentele hotărârii instanței de apel nu există nicio referire la pretinsa absolvire a reclamantei de plata restului de preț;
- reclamanta nu a avut posibilitatea să plătească restul de preț datorită refuzului recurentei de a se prezenta la notar, iar prima instanță a constatat existența convenției de vânzare-cumpărare a imobilului sub condiția îndeplinirii acestei obligații;
- la 16 noiembrie 2006, instanța de fond a acordat recurentei un termen pentru lipsă de apărare, astfel că potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., la 7 decembrie 2006 a respins corect o cerere asemănătoare, făcând însă aplicarea alin. (2) al aceluiași text;
- prima instanță a motivat respingerea solicitării de suspendare a judecății prin sentință și, în lipsa unei acțiuni separate sau cereri reconvenționale, nu avea posibilitatea legală să se pronunțe asupra renegocierii prețului și desființării antecontractului, aspecte analizate însă de instanța de apel;
- recurenta nu a solicitat probe în apărare, instanțele de fond și apel nu au adăugat nimic la antecontract și actul adițional, iar potrivit extrasului de carte funciară, la 27 octombrie 2006, imobilul în litigiu era intabulat pe numele pârâților proprietari.
Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1266/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1156/2008. Civil → |
|---|
