ICCJ. Decizia nr. 1156/2008. Civil
| Comentarii |
|
La 7 septembrie 2005 reclamantul B.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român cerând a fi obligat să-i plătească despăgubiri civile pentru repararea prejudiciului cauzat prin privarea nelegală de libertate timp de 6 luni și cercetarea abuzivă.
Tribunalul Constanța, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1921 din 9 octombrie 2006 , prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului :
- 339.263.490 lei ROL = 33.926,349 lei RON reprezentând rețineri din salariul reclamantului în contul prejudiciilor imputate în sarcina acestuia;
-915.912.570 lei ROL = 91.591,257 lei RON reprezentând drepturi salariale nerealizate și alocații de stat pentru copii neîncasate;
- 425.637.070 lei ROL = 42.563,707 lei RON reprezentând cheltuieli de judecată;
- 35.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune morale.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a pronunțat decizia civilă nr. 173/C din 18 mai 2007, prin care a admis apelurile declarate împotriva sentinței de mai sus de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța, schimbând în parte sentința atacată în sensul respingerii capătului de cerere privind cheltuielile efectuate pe durata cercetării penale și a judecății, reducerii cheltuielilor de judecată la 15 milioane lei, reducerii daunelor morale la 25.000 lei și menținerii celorlalte dispoziții din aceiași sentință.
Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs prin mandatar D.G.F.P. Constanța solicitând modificarea acțiunii introdusă de reclamant.
Dezvoltând recursul, statul pârât a susținut următoarele:
1. Greșit instanțele l-au obligat la plata drepturilor salariale reținute nelegal reclamantului, neobservând că fapta a fost săvârșită de Combinatul Midia Năvodari, că ultima reținere a avut loc în luna februarie 1996, iar cererea de restituire a fost formulată de reclamant în luna septembrie 2005, astfel că, pe de o parte, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă sub acest aspect, iar pe de altă parte dreptul la acțiune s-a prescris conform Decretului nr. 167/1958.
2. Reclamantul nu a făcut dovada că nu a încasat alocația de stat pentru copii, deoarece nu a depus înscrisuri care să ateste că respectiva alocație nu a fost primită de soția sa, îndreptățită să o primească potrivit Decretului nr. 246/1977 în vigoare în acea perioadă.
Și sub acest aspect dreptul la acțiune s-a prescris.
3. S-a încălcat autoritatea lucrului judecat dată de sentința penală nr. 586 din 6 martie 2003 pronunțată de Judecătoria Constanța, care a dispus restituirea către reclamant a cheltuielilor de judecată făcute de acesta, astfel că nu se mai justifică și acordarea acelor cheltuieli pretinse de reclamant în procesul de față.
4. Cererea reclamantului referitoare la daunele morale este nefondată în raport cu prevederile art. 504 și art. 505 C. proc. civ., deoarece nu pot fi determinate pecuniar afecțiunile fizice și psihice, suportarea disprețului public, cauzate prin condamnarea pe nedrept.
Recursul astfel motivat nu este întemeiat.
Ca stare de fapt necontestată nici pe calea prezentului recurs, instanțele au stabilit că:
- reclamantul a fost reținut și apoi arestat în perioadele 7-15 decembrie 1979 și 17 martie 1980-13 august 1980, după care a fost condamnat la 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1200 din 3 august 1980 pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1255 din 13 octombrie 1982 a Tribunalului Constanța, fiind obligat și la plata sumelor de 8.905.182 lei, plus dobânzile legale, cu titlu de despăgubiri către Combinatul Petrochimic Midia Năvodari, și de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată;
- prin sentința civilă nr. 586 din 6 martie 2003 pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 204/P din 23 martie 2004 a Curții de Apel Constanța, sentința de condamnare a reclamantului a fost anulată în parte, iar reclamantul a fost achitat, pretențiile civile formulate împotriva sa au fost respinse și s-a dispus restituirea către reclamant a cheltuielilor de judecată puse în sarcina sa și plătite între timp;
- prejudiciul imputat reclamantului a fost recuperat de la acesta prin rețineri lunare din salariul său, iar în perioada lipsirii de libertate reclamantul nu a mai beneficiat de alocația de stat pentru copiii săi minori.
în raport cu atare stare de fapt, instanța de apel a pronunțat o hotărâre pe deplin legală.
Astfel, contrar susținerilor recurentului, termenul de introducere a acțiunii pentru repararea pagubei are reglementare în art. 506 C. proc. civ., este de 18 luni și curge de la data rămânerii definitive de achitare.
în speță, termenul de mai sus a început să curgă de la 23 martie 2004 și nu se împlinise la data introducerii acțiunii (7 septembrie 2005), neavând relevanță momentele în care s-au produs actele cauzatoare de prejudicii, cum ar fi, în esență, reținerile salariale ori neacordarea alocației de stat pentru copii.
Nu este relevant sub aspectul acțiunii în reparare nici faptul că reținerile salariale au fost făcute de către un angajator în contul unor despăgubiri constatate ulterior a nu-i fi fost cuvenite.
Esențial este că reținerile salariale sunt consecința directă a hotărârii de condamnare, astfel încât ele au născut un prejudiciu cauzat reclamantului prin nedreapta condamnare, iar acest prejudiciu trebuie reparat de către stat potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție: "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare".
Ca urmare, în toate asemenea situații Statul Român are calitate procesuală pasivă, reprezentat fiind de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Instanța de apel a stabilit ca stare de fapt că alocația de stat pentru copii nu a fost primită în perioada lipsirii reclamantului de libertate, astfel că orice critică opusă este una de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, nefiind deci motiv de recurs în reglementarea dată de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul este în vădită eroare invocând încălcarea autorității lucrului judecat.
Prin hotărârea recurată s-a dispus repararea prejudiciului cauzat reclamantului constând în propriile cheltuieli de judecată făcute în timpul cercetării sale penale și apoi în faza judecății finalizată prin condamnarea pe nedrept.
Or, prin hotărârea de achitare nu s-a dispus în privința unor asemenea cheltuieli, ci s-a luat măsura restituirii acelor sume plătite de reclamant în executarea obligației instituite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare constând în plata de cheltuieli judiciare către stat.
în fine, este de observat că ultimul motiv de recurs a constituit și motiv de apel, corect soluționat prin referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că, în cazurile de privare nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul (inclusiv moral) suferit pe perioada detenției nelegale.
De altfel, atât ca soluție, cât și ca motivare, decizia atacată este pe deplin legală, nefiind susceptibilă de a fi criticată cu temei.
Ca urmare, în raport și cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul de față a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1140/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1097/2008. Civil → |
|---|
