ICCJ. Decizia nr. 1388/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 12 martie 2004, reclamanții C.A. și C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC B.U. SA Ocna-Mureș, actualmente SC G.U.R. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 25 182 dolari S.U.A., în lei la data plății, reprezentând drepturi bănești datorate ca urmare a realizării invențiilor "Procedeu de obținere a silicatului de sodiu lichid purificat" și "Procedeu pentru obținerea silicatului de sodiu lichid cu caracteristici tehnice speciale"; să o oblige pe pârâtă la plata de daune morale în valoare de 20 000 dolari S.U.A., în lei la data plății; să o oblige pe pârâtă la plata dobânzii legale aferente sumelor de mai înainte, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt autori ai celor două invenții, brevetate de O.S.I.M. sub numerele 114587 din 3 decembrie 1996 și, respectiv, 114588 din 11 noiembrie 1996, titulară a brevetelor fiind pârâta, societate comercială la care reclamanții erau salariați în momentul realizării invențiilor.
Potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului intenția de renunțare la brevet, iar la cererea inventatorului titularul este obligat să-i transmită acestuia dreptul asupra brevetului.
în speță, pârâta cu rea-credință nu a comunicat reclamanților intenția de renunțare la brevete și a încetat plata taxelor de menținere în vigoare a acestora, ceea ce a atras decăderea din drepturi a pârâtei de către O.S.I.M.
Cum data de depozit a brevetelor s-a situat în anul 1996, iar durata de protecție este potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 de 20 de ani, reclamanții consideră că producția totală de silicat de sodiu cosmetic rezultată din aplicarea procedeelor inventate de ei este pentru perioada 2000-2015, pentru care brevetele erau protejate prin lege, de 2 880 tone, cu o valoare de 604 800 dolari S.U.A.
Reclamanții, în lipsa unui contract încheiat între ei și pârâtă, solicită aplicarea unui procent de 10% din valoarea producției marfă ca fiind procentul minim practicat în astfel de cazuri, ceea ce reprezintă 25182 dolari SUA., adică suma solicitată prin acțiune.
Prin lipsirea de posibilitatea de a deveni titulari de brevet, reclamanților li s-a creat și un prejudiciu moral major, pentru repararea căruia solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 20 000 dolari S.U.A.
Prin sentința nr. 327/CA din 17 iunie 2004, Tribunalul Alba, secția comercială și contencios administrativ, a admis acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată și a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10 000 000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 34,art. 40 și art. 47 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 republicată, pârâta a fost decăzută din dreptul de titular al brevetelor de invenție înregistrate la O.S.I.M. sub nr. 114587 din 3 decembrie 1996 și 114588 din 11 noiembrie 1996, ca urmare a neachitării taxelor de menținere în vigoare a celor două brevete.
Apărarea pârâtei potrivit căreia brevetele nu au fost aplicate în activitatea sa este irelevantă cât timp prin definiție și conform prevederilor Legii nr. 64/1991, invenția presupune aplicabilitate industrială și, deci, obținerea unor beneficii prin aplicarea acesteia.
Din înscrisurile depuse la dosar tribunalul a reținut că SC U.R. SRL și SC C.P. SRL au folosit și comercializat produsul al cărui autori sunt reclamanții, însuși O.S.I.M. referindu-se în adresa din data de 14 ianuarie 2003 la aplicarea celor două brevete de invenție de către SC U. SRL.
După manifestarea intenției de renunțare la calitatea de titular de brevet, pârâta i-a informat pe reclamanți despre această intenție încălcând dispozițiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 republicată și privându-i pe reclamanți de posibilitatea de a deveni titulari ai brevetelor.
Formularea unor cereri pentru revalidarea celor două brevete de invenție înregistrată la 19 martie 2004 la OSIM este irelevantă, deoarece acțiunea a fost introdusă de aceștia anterior la data de 12 martie 2004.
Cum pârâta nu a contestat valorile despăgubirilor solicitate de reclamanți și modul de calcul al acestora, tribunalul a obligat-o la plata sumelor de bani astfel cum au fost solicitate.
Prin decizia civilă nr. 274 din 5 noiembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă, a constatat nulă sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Alba, secția civilă, reținând că în mod nelegal pricina a fost soluționată de secția comercială a acestui tribunal.
Prin decizia nr. 297 din 1 iunie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursurile declarate de reclamant și de pârâtă, a casat decizia curții de apel și a trimis cauza spre rejudecarea pe fond a apelului la aceeași instanță.
înalta Curte a reținut că nu există nicio normă legală care să prevadă o modalitate de stabilire a competenței pe secții, a tribunalelor și curților de apel, repartizarea cauzelor către secția civilă sau comercială constituind o problemă de administrare a activității jurisdicționale.
Prin decizia civilă nr. 8 A din 26 ianuarie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit drepturile bănești datorate de pârâtă la suma de 22 278 dolari S.U.A., convertibili în monedă națională la data efectuării plății, cu dobânda legală aferentă acestei sume de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data efectuării plății, a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în sumă de 20 000 dolari S.U.A. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
în concluziile scrise depuse de reclamanți, aceștia au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22 278 dolari SUA, recompense bănești cuvenite ca urmare a invențiilor brevetate, dar cu toate acestea, prima instanță a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 25 182 dolari SUA, acordând astfel un plus petita.
în ceea ce privește solicitarea pârâtei de respingere în totalitate a acțiunii cu motivarea că cele două brevete de invenție nu au fost aplicate, aceasta este nefondată deoarece din cuprinsul interogatoriului luat pârâtei, rezultă că brevetele de invenție au fost aplicate la stația-pilot, care desfășura activitate de microproducție, această secție fiind închiriată ulterior către SC U.R. SRL
Cu toate că pârâta neagă faptul că a exploatat brevetele, acest lucru nu are relevanță față de prevederile art. 33 din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora este irelevant dacă titularul de brevet aplică efectiv invenția sau nu, ori dacă cesionează acest drept sub aspectul drepturilor patrimoniale ale inventatorilor.
Daunele morale solicitate de reclamanți nu pot fi acordate, deoarece prin hotărârea nr. 10 din 31 martie 2004, O.S.I.M. a revalidat brevetul de invenție nr. 114588, iar brevetul nr. 114587 este în curs de revalidare, astfel încât autorii invențiilor pot să intre în posesia acestor brevete.
în ceea ce privește lipsa calității procesuale active a reclamantului pentru drepturile defunctei C.A., aceasta a fost respinsă ca nefondată, deoarece nu este vorba de o schimbare a titularului brevetului de invenție, cum greșit susține pârâta.
Reclamantul C.I. este unicul succesor al soției sale, reclamanta C.A. coautoare a brevetului de invenție.
în legătură cu excepția de neconstituționalitate a art. II alin. (2) din Legea nr. 203/2003 invocată de pârâtă în fața primei instanțe, curtea de apel a arătat că aceasta a fost corect respinsă prin încheierea din 15 aprilie 2005 ca inadmisibilă, câtă vreme pârâta a beneficiat, la rândul său, de scutirea de plata taxei judiciare de timbru, fiind astfel lipsită de interes în susținerea acestei excepții.
împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamantul C.I. cât și pârâta.
1.Reclamantul invocă în motivarea recursului dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-reclamant susține următoarele:
1.1.Curtea de apel a redus în mod greșit cuantumul pretențiilor bănești, deoarece menționarea sumei de 22 278 dolari S.U.A. în cuprinsul concluziilor scrise este consecința unei erori materiale și nu constituie o precizare de acțiune în sensul micșorării pretențiilor solicitate inițial.
în atare situație, au fost aplicate greșit dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât o astfel de micșorare a câtimii pretențiilor nu a fot motivată în nici un mod.
1.2.Capătul de cerere privind daunele morale a fost greșit respins, deoarece acțiunea a fost promovată înainte de introducerea cererilor pentru revalidarea celor două brevete.
Numai unul din brevete a fost revalidat dar cele două procedee brevetate nu pot fi utilizate decât împreună în vederea obținerii produsului final.
După cum corect a reținut tribunalul, chiar dacă cererea de revalidare a brevetelor ar fi admisă, aceasta nu poate avea niciun efect asupra conduitei culpabile a pârâtei, care a încălcat prevederile imperative cuprinse în art. 39 din Legea nr. 64/1991.
Recurentul mai susține că a fost grav prejudiciat prin imposibilitatea de a deveni titular al brevetelor de invenție, chiar și pentru căderea în domeniul public pentru o scurtă perioadă de timp a acestora, și de a obține venituri din exploatarea lor.
Recurentul solicită admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
2.Pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.
2.1.în mod greșit instanța de apel și-a însușit punctul de vedere al tribunalului în sensul că, excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă este lipsită de interes, câtă vreme pârâta a beneficiat de scutirea de plată a taxei de timbru în apel.
Pârâta susține că, urmare a invocării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 203/2002, Tribunalul Alba era obligat să sesizeze Curtea Constituțională, fără a avea posibilitatea de a soluționa el însuși această excepție.
Posibilitatea unei instanțe judecătorești de a se pronunța numai asupra admisibilității sau inadmisibilității unei excepții de neconstituționalitate a fost instituită ulterior datei la care excepția a fost invocată, prin Legea nr. 232/2004.
2.2.în mod greșit curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C.I., deoarece inventatorii procedeelor brevetate, au fost C.A., C.I., B.I., B.F., M.I. și G.O.
în aceste condiții, cererea de valorificare a drepturilor bănești ar fi trebuit să fie formulată de toți coinventatorii, cotele fiecăruia urmând a fi stabilite fie de aceștia, fie de instanța de judecată.
Recurenta mai precizează că s-a declanșat un alt litigiu referitor la cotele de contribuție ale coautorilor la realizarea invențiilor, motiv pentru care s-a și solicitat curții de apel suspendarea judecății prezentei cauze.
2.3.Pe fond, recurenta susține că în mod eronat a considerat curtea de apel că o invenție protejată printr-un brevet trebuie să fie în mod obligatoriu aplicată.
Chiar dacă o condiție de fond a obținerii protecției printr-un brevet de invenție este susceptibilitatea de aplicare industrială, din diferite considerente, invenția respectivă poate să nu fie aplicată.
De asemenea, legea nu obligă pe titularul de brevet să aplice invenția, exploatarea acesteia având un caracter facultativ.
Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 7 din Legea nr. 64/1991, adăugând pe cale jurisprudențială condiția aplicării obligatorii a invenției.
Pe de altă parte, chiar dacă ar fi aplicat invenția, din proprie inițiativă sau pentru că un eventual text de lege ar fi obligat-o, această aplicare trebuia raportată la o perioadă de timp, în speță la perioada de timp anterioară lunii septembrie 2001.
în continuare, referindu-se la probele avute în vedere de instanțele anterioare, recurenta arată că, în realitate nu se poate susține că a aplicat respectivele invenții.
Inclusiv SC U.R. SRL a comunicat pârâtei prin adresa nr. 2 din 17 ianuarie 2006, că cele două procedee de obținere a silicatului de sodiu nu au fost utilizate, adică aplicate.
Recursurile au fost inițial înregistrate pe rolul secției comerciale a înaltei Curți, care le-a trimis spre soluționare secției civile și de proprietate intelectuală.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, înalta Curte constată următoarele:
1.Criticile formulate de reclamant sunt în parte întemeiate.
1.1.Pentru a considera că reclamantul și-a micșorat câtimea pretențiilor solicitate și a face aplicarea art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. era necesar ca instanța să constate, înainte de a declara închise dezbaterile, că există o manifestare de voință neechivocă a reclamantului în acest sens.
Or, în speță o asemenea manifestare de voință nu a avut loc. Pe tot parcursul procesului, inclusiv cu ocazia dezbaterilor din ședința publică de la 10 iunie 2004, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 25 182 dolari S.U.A., despăgubiri pentru prejudiciul material suferit.
Faptul că în concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, la data de 16 iunie 2004, reclamantul a menționat o altă sumă, 22 278,4 dolari S.U.A., nu putea fi luat în considerare, deoarece principiul contradictorialității și oralității dezbaterilor obligă instanța să pună în discuția părților orice aspect care ar putea avea o înrâurire asupra soluției ce se va da în cauză.
Chiar dacă mărirea sau micșorarea câtimii pretențiilor nu se socotește ca fiind o modificare a cererii de chemare în judecată, acest incident procedural trebuie consemnat într-o încheierea de ședință, conform art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
Cum o astfel de consemnare nu a avut loc, în mod corect tribunalul s-a pronunțat în limitele în care a fost învestit prin cererea de chemare în judecată, hotărârea curții de apel cu privire la acest capăt de cerere fiind nelegală.
1.2. în ceea ce privește despăgubirile solicitate pentru prejudiciul moral, criticile recurentului reclamant sunt nefondate.
Acesta a susținut în mod constant că prejudiciul încercat de el a constatat în pierderea de către pârâtă a protecției pentru cele două invenții coroborată cu imposibilitatea în care i-a pus pe inventatori de a deveni ei înșiși titulari de brevet.
Or, curtea de apel a reținut că împotriva acestei situații s-a apelat la remediul legal, acela al formulării de către reclamant a unor cereri de revalidare a brevetelor, una din ele fiind deja admisă.
Acest aspect nu este irelevant, așa cum susține recurentul, pentru că revalidarea brevetelor înlătură neajunsurile create prin decăderea din drepturi a pârâtei.
Pe de altă parte, deși vorbește despre un prejudiciu moral, imposibilitatea de a beneficia de protecția conferită invențiilor prin brevet și de a obține venituri din exploatarea invențiilor, chiar pe o perioadă de timp limitată, este de natură să creeze un prejudiciu material, a cărui întindere trebuie determinată după criterii specifice, și nu prin apreciere, ca în situația daunelor morale.
2. Recursul declarat de pârâtă este, de asemenea, fondat, în limitele ce se vor arăta:
2.1.Deși critică modul în care a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. II alin. (2) din Legea nr. 203/2002, recurenta pârâtă nu arată care este impactul acestei soluții asupra deciziei pe care o recurează ori asupra sentinței tribunalului.
De asemenea, deși cere suspendarea judecării recursului și sesizarea Curții Constituționale, nici în această fază procesuală nu se arată care este interesul, respectiv folosul practic urmărit de pârâtă prin invocarea excepției, câtă vreme discriminarea pretins cauzată prin textul de lege criticat nu s-a produs, toate părțile litigante fiind considerate scutite de timbraj.
în atare situație, soluția de respingere a cererii pârâtei apare ca fiind legală.
2.2. Nici în ceea ce privește calitatea procesuală activă, critica pârâtei nu este întemeiată.
Faptul că reclamanții care au declanșat procesul nu sunt singurii autori ai invențiilor nu face ca aceștia să nu aibă calitate procesuală activă.
Pentru cota de contribuție a celor doi reclamanți la realizarea invențiilor, între dreptul dedus judecății și titularii acestuia există concordanță.
Cu privire la întinderea acestor cote a existat și un litigiu separat, în care s-au pronunțat sentința civilă nr. 529 din 10 mai 2006 a Tribunalului Alba și decizia nr. 293 din 19 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, depuse în copie la dosar.
Ca urmare a decesului reclamantei C.A., acțiunea pornită de aceasta a fost continuată în temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ. de moștenitorul acesteia C.I.
2.3.Cu privire la fondul cauzei, critica de nelegalitate a pârâtei este întemeiată.
Reclamanții au solicitat, printr-un prim capăt de cerere, plata de drepturi bănești cuvenite pentru invențiile brevetate sub nr. 114587 și 114588 din 1996.
Cele două invenții au fost realizate în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991, adică de către inventatori salariați, calitatea de titulară de brevet revenind pârâtei, aceste aspecte nefiind contestate de niciuna din părți.
Potrivit textului de lege menționat, în condițiile mai sus-arătate și lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, inventatorul beneficiază de o remunerație suplimentară stabilită prin contract.
De asemenea, tot cu referire invențiile realizate în condițiile art. 5 alin. (1), de data aceasta cu clauză contrară, art. 37 prevede că inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilită pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului.
Mai departe, se arată că drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției.
în speță nu s-a stabilit care sunt exact raporturile dintre părți și s-a statuat în mod greșit că nu trebuie determinat dacă invențiile au fost aplicate, respectiv perioada de aplicare a acestora.
Pentru a statua astfel, curtea de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 7 din Legea nr. 64/1001.
Textul de lege menționat prevede condițiile de brevetabilitate pe care trebuie să la îndeplinească o invenție, una din aceste condiții fiind aceea ca produsul sau procedeul a cărui brevetare se solicită să fie susceptibil de aplicare industrială.
A fi susceptibil de aplicare industrială nu este însă totuna cu a fi aplicat industrial în mod efectiv.
în speță, prin acordarea brevetelor nr. 114587/1996 și 114588/1996 O.S.I.M. atestă că cele două procedee inventate de reclamanți sunt susceptibile de aplicabilitate industrială.
Dacă cele două brevete au fost sau nu exploatate prezintă interes în ipoteza incidenței în cauză a dispozițiilor art. 37 din lege, așa cum s-a arătat anterior, așa încât apărările pârâtei sub acest aspect trebuiau verificate de instanță.
Tot în acest context trebuie să se țină seama de faptul că exploatarea brevetului nu presupune exclusiv aplicarea invenției de către titular, ci orice activitate prin care acesta obține efectele economice și/sau sociale la care se referă legea.
Acordând reclamantului o sumă de bani pe care acesta a calculat-o raportându-se la perioada de valabilitate a brevetelor de invenție, respectiv până în anul 2015 inclusiv, fără a se preocupa să stabilească ce raporturi contractuale s-au stabilit între părți, dacă s-au stabilit, cu privire la drepturile bănești cuvenite autorilor invenției, dacă brevetele de invenție au fost exploatate și pe ce perioadă de timp și care au fost rezultatele acestei exploatări, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală.
Cum înalta Curte nu se află în ipoteza de a putea aplica legea la o situație de fapt pe deplin stabilită, conform art. 314 C. proc. civ., pentru considerentele și în limitele anterior arătate a admis ambele recursuri, în baza art. 312 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va analiza și care sunt cotele de participare irevocabil stabilite în favoarea reclamantului și a defunctei sale soții, precum și care este stadiul cererilor de revalidare a brevetelor, respectiv care este situația actuală a titularilor de brevet.
| ← ICCJ. Decizia nr. 130/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 114/2008. Civil → |
|---|
