ICCJ. Decizia nr. 3325/2008. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3325/200.
Dosar nr. 8597/117/200.
Şedinţa publică din 26 mai 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 8597/117 din 19 ianuarie 2007, la Tribunalul Cluj, reclamantul D.S.P. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria municipiului Cluj-Napoca, Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca pentru a fi anulată hotărârea din 22 septembrie 2006, comunicată reclamantului sub forma „răspuns la cerere" şi pârâţii să fie obligaţi să-i restituie în natură întreaga suprafaţă de 440 mp teren liber, înscris în C.F. nr. 10733 Cluj-Napoca nr.top 10924/2, sub A+2 şi să-i plătească cheltuielile de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 166 din 2 martie 2007, Tribunalul Cluj a respins acţiunea reclamantului D.S.P. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că, prin dispoziţia nr. 1201 din 20 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj au fost soluţionate notificările nr. 575 şi 567 din 29 iunie 2001, în sensul restituirii în natură a apartamentului nr. 7, înscris în C.F. colectivă nr. 123823 şi C.F. individuală nr. 123824, nr.top. 10924/1/VII şi a cotei de 56/440 părţi din terenul înscris în C.F. nr. 10733, nr.top 10924/2.
S-a reţinut că terenul cu nr. top 10924/2 este grevat de servitute de trecere în favoarea deţinătorilor imobilului cu nr. top 10924/1.
Pentru restul imobilului revendicat, constând din apartamentele nr.1-6 şi 8 înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 şi terenul aferent acestora s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr. 59702/45 din 31 iulie 2006, reclamantul a solicitat reanalizarea notificării depuse şi să i se restituie în întregime suprafaţa de 440 mp teren.
Prin adresa nr. 5974/452 din 22 septembrie 2006, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca s-a comunicat numitului W.I., în calitate de reprezentant al reclamantului, faptul că a fost reanalizat dosarul intern nr. 492 şi s-a hotărât menţinerea dispoziţiei nr. 1201 din 20 martie 2006, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Împotriva acestui răspuns calificat ca hotărâre, reclamantul a formulat contestaţia prin care a solicitat anularea lui şi restituirea terenului în suprafaţă de 440 mp, înscris în C.F. nr. 10733 Cluj, nr.top 10924/2.
Procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziţiei primarului, iar în situaţia în care persoana căreia i se adresează aceasta şi care a formulat notificarea pentru obţinerea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, are posibilitatea să o atace în termen de 30 de zile, conform art. 26 alin. (3), la secţia civilă a tribunalului.
Reclamantul nu a uzat de această cale legală şi pentru a evita respingerea contestaţiei ca tardiv formulată, a atacat răspunsul primit ca urmare a cererii ulterioare de reanalizare a dosarului intern, ceea ce instanţa a asimilat cu o eludare a dispoziţiilor imperative referitoare la termenul în care poate fi atacată dispoziţia prin care se soluţionează o notificare.
Prin dispoziţia emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca privind soluţionarea notificării formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a încheiat etapa administrativă în ceea ce priveşte notificarea, dispoziţia intrând în circuitul civil conform art. 25 alin. (4) din aceeaşi lege.
In această situaţie, pârâtul, din punct de vedere legal nu mai poate ca unilateral să-şi revoce sau să-şi modifice propria dispoziţie, fiind necesar ca aceasta să fie atacată în instanţa, după procedura prevăzută de legea specială.
Adresa emisă de Primarul municipiului Cluj sub nr. 59704/452 din 22 septembrie 2006 nu reprezintă decât o simplă înştiinţare, un răspuns cu caracter administrativ la cererea ulterioară formulată de reclamant, nu cuprinde dispoziţii concrete şi nu prezintă caracterul unei hotărâri în sensul unei decizii sau dispoziţii motivate privind soluţionarea notificării conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia nr. 196/A din 6 inie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantului D.S.P. împotriva sentinţei nr. 166 din 2 martie 2007 a Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, prin dispoziţia nr. 1201 din 20 martie 2006, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca s-a dispus restituirea în natură către reclamantul D.S.P. a apartamentului nr. 7, cu nr.top 10924/1/VII înscris în C.F. colectivă nr. 123823 şi C.F. individuală nr. 123824 şi cota de 56/440 parte din terenul cu nr.top 10924/2, înscris în C.F. nr. 10733 din imobilul situat în Cluj-Napoca.
Această dispoziţie neatacată a fost intabulată în C.F. nr. 10733 Cluj-Napoca, astfel că a intrat în circuitul civil.
Aşa cum a recunoscut şi reclamantul, această dispoziţie nu a fost atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, dar acesta a învederat că a descoperit o eroare cu privire la teren la data eliberării extrasului de carte funciară, după ce dispoziţia a fost intabulată, susţinând că de la dată descoperirii erorii curge termenul pentru atacarea dispoziţiei.
Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoanele nemulţumite de modul în care s-a soluţionat notificarea lor prin dispoziţie sau decizie, au posibilitatea să atace actul respectiv la secţia civilă a tribunalului, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pentru restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 440 mp, după epuizarea termenului de la comunicarea dispoziţiei de 30 de zile şi îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, acesta a formulat mai multe adrese către Primăria municipiului Cluj-Napoca prin care şi-a exprimat dorinţa de revendicare a suprafeţei de 440 mp înscrisă în C.F. nr. 10733 Cluj-Napoca nr.top 10924/2.
La solicitările repetate ale reclamantului, Primăria Cluj-Napoca i-a comunicat mai multe răspunsuri, ultimul fiind la 22 septembrie 2006.
Acest răspuns fiind calificat de reclamant ca şi hotărâre, 1-a atacat conform procedurii instituite de Legea nr. 10/2001 pentru dispoziţie sau decizie emisă ca răspuns la notificare.
In speţă, s-a reţinut că procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 la acea dată era epuizată prin nerecurgerea la ea în termenul legal.
În această situaţie, corect s-a reţinut că pe căi ocolite nu mai putea fi atacată dispoziţia nr. 1201 din 20 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca şi adresa nr. 59704/452 din 22 septembrie 2006 emisă de aceeaşi entitate nu putea fi echivalată cu o dispoziţie sau o decizie emisă în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Raportat la obiectul acţiunii cu care instanţa a fost sesizată, corect s-a reţinut că este lipsit de calitate procesuală pasivă Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
Împotriva acestei ultime hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul D.S.P.
În motivarea cererii sale, învederează că hotărârea recurată este nelegală, deoarece instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, reţinând că reclamantul a intenţionat să atace dispoziţia nr. 1201 din 20 martie 2006, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, după expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării.
Mai arată recurentul, că textul indicat prevede respectarea termenului pentru atacarea dispoziţiei numai în cazul în care s-a respins notificarea sau cererea de restituire în natură, nu şi în cazul nesoluţionării complete a cererii, ca în speţa de faţă.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Aşa cum s-a reţinut prin hotărârea recurată, recurentul reclamant a solicitat prin notificare măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, evidenţiat în C.F. nr. 10733 Cluj-Napoca.
Prin dispoziţia nr. 1201 din 20 martie 2006 s-a soluţionat notificarea prin restituirea parţială în natură şi prin acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Această dispoziţie a intrat în circuitul civil, fiind neatacată de reclamant şi intabulată în C.F. nr. 10733 Cluj-Napoca. După eliberarea extrasului de carte funciară, ca urmare a intabulării dispoziţiei precizate, recurentul a dorit să obţină restituirea în natură a suprafeţei de 440 mp teren, dată la care se epuizase termenul de 30 de zile de la data comunicării dispoziţiei. In aceste condiţii, a formulat mai multe cereri adresate unităţii deţinătoare, prin care a arătat că nu i s-a restituit în natură terenul în suprafaţă de 440 mp, ultimul răspuns fiind emis sub nr. 59704/452 din 22 septembrie 2006, care, fiind asimilat unei hotărâri a fost contestat.
Astfel, cum corect s-a reţinut prin hotărârea recurată, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoanele nemulţumite de modul în care a fost soluţionată Decizia sau dispoziţia de către unitatea deţinătoare, au posibilitatea să atace dispoziţia, respectiv Decizia emisă, în termen de 30 de zile de la data comunicării, la secţia civilă a tribunalului.
Reclamantul nu a atacat dispoziţia respectivă, ci a recurs la această procedură după epuizarea celei prevăzute de lege.
Faptul că nu a respectat termenul imperativ prevăzut de textul enunţat anterior, nu îi dă dreptul să recurgă la o nouă procedură, încercând să eludeze dispoziţiile imperative ale Legii nr. 10/2001 privind controlul legalităţii actelor emise în temeiul acestui act normativ.
Singura cale existentă la îndemâna reclamantului, cu privire la restituirea bunului solicitat era aceea de a ataca dispoziţia nr. 1201 din 22 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca în termen de 30 de zile de la data comunicării. Neprocedând întocmai, legea specială nu îi deschide o nouă cale, critica formulată fiind nefondată.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.S.P. împotriva deciziei nr. 196A din 6 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2886/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3329/2008. Civil → |
---|