ICCJ. Decizia nr. 5760/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5760
Dosar nr. 5478/109/200.
Şedinţa publică din 13 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 160 din 4 noiembrie 2005, Tribunalul Argeş a admis acţiunea majorată formulată de reclamanţii S.N. şi S.F. împotriva pârâtului Statul Român - S.N.A.D.N.R. SA şi a modificat în parte hotărârea nr. 6/2004 a acesteia din urmă, în sensul că s-a stabilit ca reclamanţii să primească cu titlul de despăgubiri contravaloarea în lei a sumei de 8306,69 Euro.
A fost respinsă cererea de despăgubiri formulată în temeiul art. 1083 C. proc. civ., şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 118/A din 23 iunie 2006, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul, a casat sentinţa şi a trimis pricina spre rejudecare, constatând că participarea la judecată a procurorului era obligatorie, urmând ca judecata să fie reluată de către instanţa de fond, care va avea obligaţia să examineze şi primul motiv de apel ca apărare a părţii.
Rejudecând cauza, Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 22 din 19 ianuarie 2007 a admis acţiunea aşa cum a fost majorată şi pârâtul a fost obligat la plata sumei de 19032 Euro în echivalent.
Prin apelul declarat de pârâtă s-a criticat hotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocându-se următoarele aspecte:
- se critică alegerea ca punct de stabilire a despăgubirilor, momentul pronunţării soluţiei şi nu cel al exproprierii;
- se susţine că nu s-a arătata în mod distinct care este suma datorată pentru terenul expropriat şi care este cea care vizează eventualele daune aduse proprietarilor şi în ce constau ele;
- se mai arată că experţii cauzei au fost lipsiţi de obiectivitate, depăşindu-şi atribuţiile şi că au falsificat realitatea atunci când au stabilit criteriile de evaluare fără a ţine cont de cele prevăzute de legislaţia în vigoare datând din anii 1991;
- nu s-a ţinut cont de preţurile cerute pentru acel tip de teren supus exproprierii potrivit micii publicităţi locale.
Prin Decizia nr. 415/A din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 22 din 19 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Argeş şi s-a admis în parte cererea de majorare a pretenţiilor intimaţilor, obligând pe pârât la plata sumei de 19226 Euro în echivalent în loc de cea de 19036 Euro.
A fost respinsă cererea intimaţilor pentru suma de 578 Euro.
Curtea examinând, atât din oficiu, cât şi prin prisma criticilor formulate, a constatat că expertiza întocmită în faţa primei instanţe de fond s-a făcut cu ignorarea dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, aplicabile în cauză, în sensul că la întocmirea lucrării nu au fost desemnaţi trei experţi, unul din partea expropriatorului, unul din partea expropriatului şi unul numit din oficiu de către instanţă.
Totodată, s-a dispus întocmirea a două variante de evaluare prin expertiza ce se va efectua în cauză, cu valorile de la data exproprierii, cât şi de la data judecăţii şi să se calculeze eventuala creştere sau scădere a valorii restului de teren rămas în proprietate.
Expertul numit de către instanţă împreună cu cel indicat de către contestatorii intimaţi au întocmit o lucrare comună, iar expertul numit de expropriator a înaintat instanţei fotocopia unei lucrări întocmite separat.
Faţă de împrejurarea că s-au acordat şase termene de judecată şi pentru a nu se tergiversa soluţionarea cauzei nu s-a mai aşteptat prezentarea lucrării semnate în original.
Cu privire la cele două lucrări s-a reţinut că niciuna dintre ele nu răspunde obiectivului vizând stabilirea valorii la data exproprierii, dar, pentru că apelanta nu a formulat obiecţiuni sub acest aspect, a fost decăzută din probă.
În ceea ce priveşte valoarea de expropriere de la data judecăţii, a fost calculată de către primul expert ca fiind de 19226 Euro, mai mult decât la instanţa de fond cu 194 Euro, avându-se în vedere evoluţia preţurilor în timp.
Prin aceeaşi lucrare s-a stabilit şi existenţa unui prejudiciu pe care intimaţii-reclamanţi ar urma să-l suporte din cauza zgomotului şi a trepidaţiilor provocate de traficului rutier ce are loc pe centura ocolitoare a municipiului Piteşti, prejudiciu a cărui valoare a fost stabilită la suma de 578 Euro.
În ceea ce priveşte lucrarea întocmită de către expertul numit din partea expropriatorului, s-a reţinut că la data efectuării expertizei a existat o creştere a valorii, ca urmare a apariţiei unui complex comercial, precum şi a creşterii generale a preţurilor bunurilor funciare, dar că o asemenea creştere nu poate fi evaluată decât la 1,5 din valoarea iniţial stabilită în prima instanţă de către expert L.E., astfel că s-a ajuns la o valoare a terenului sub cea stabilită iniţial, respectiv la 12985 Euro.
Referitor la valorile extrase din mica publicitate locală, expertul a arătat că acestea au o tendinţă speculativă şi că probabil tranzacţii certe se concretizează la o valoare de circa 80% din cea solicitată, pentru terenuri din imediata vecinătate a drumului şi nu pentru cele aflate la o distanţă de 100 m de calea publică.
Apelul s-a reţinut ca nefondat, în primul rând cu privire la criteriul la care se raportează evaluarea despăgubirilor, criteriu corect ales de tribunal în raport de soluţia dată.
Astfel, cu toate că la prima judecată nu s-a arătat motivul pentru care s-a raportat la data pronunţării şi nu la data exproprierii.
Deşi a stabilit cuantumul despăgubirilor, statul nu a făcut şi plata efectivă a lor mai înainte ca Decizia să fie atacată, cu toate că, potrivit art. 5 alin. (l) din Legea nr. 198/2004, plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate în baza prevederilor art. 4 alin. (1) se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum şi de către orice persoană care justifică un interes legitim; potrivit alin. (4), în cazul în care titularii drepturilor reale nu depun cerere şi/sau documente doveditoare, conform prevederilor alin. (1) şi (2), expropriatorul va notifica acestora sumele propuse pentru plata despăgubirilor şi le va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului. Despăgubirile vor fi eliberate în condiţiile legii.
S-a reţinut că neprocedându-se în acest fel, nu a operat exproprierea în sine, câtă vreme art. 481 C. civ., prevede că cedarea silită a proprietăţii se poate face numai după primirea unei despăgubiri prealabile.
Dacă o astfel de plată ar fi fost făcută, se putea verifica justeţea exproprierii la acel moment prin raportare la acelaşi text din Codul civil.
Plata nefiind făcută, în mod corect instanţele s-au raportat în stabilirea acestui cuantum la data judecăţii.
În ceea ce priveşte valoarea de circulaţie a terenurilor, în cauză au fost exprimate două opinii, în sensul unei valori apropiate de cea stabilită în faţa instanţei de apel şi una în sens contrar.
Pentru a alege una dintre aceste două valori, s-a reţinut că expertul expropriatorului pretinde că valorile au un caracter speculativ şi că ele nu se regăsesc decât într-un procent de 80 % faţă de cel de circulaţie.
Chiar şi aşa fiind, la dosar s-au depus extrase din presa locală apropiată de data judecăţii, din care rezultă că, pentru zona în litigiu cererile se situează între 75 şi 100 Euro/metru pătrat.
Relaţiile furnizate de către diferite societăţi imobiliare situează preţurile de vânzare efectivă în luna decembrie 2007 în zonă între 69-70 Euro/mp.
În această situaţie, criteriul de evaluare cu o creştere de 1,5 faţă de preţul avut în vedere în februarie 2006 de către expertul expropriatorului este nefundamentat faţă de evoluţia reală a preţurilor.
Ceilalţi doi experţi stabilesc o valoare situată chiar sub minimum indicat de agenţiile imobiliare şi de cea cerută prin anunţurile de mică publicitate, respectiv de circa 51 Euro/mp, apropiindu-se chiar de opinia expertului apelantei, în sensul unei reduceri de aproximativ de 80% faţă de preţul cerut.
Ca atare, se constată că această lucrare respectă criteriul stabilit de legiuitor, că stabileşte justa valoare a exproprierii, situaţie în care se înlătură expertiza întocmită de expertul expropriatorului, ing. D.G.
La termenul din 1 noiembrie 2007, intimaţii-contestatori au formulat o cererea numită de „majorare a pretenţiilor", care nu poate fi fondată pe art. 132 C. proc. civ., dar poate fi încadrată în cele prev. de art. 294 C. proc. civ., ea vizând despăgubiri ivite după darea primei sentinţe, în parte. Aceste despăgubiri pot cuprinde suma de 194 Euro, creştere datorată evoluţiei preţurilor în timp.
Nu aceeaşi soartă o poate primi cererea de majorare a pretenţiilor cu suma de 578 Euro.
Această valoare a fost stabilită de către experţi pentru eventualul prejudiciu ce l-ar putea suferi proprietatea contestatorilor ca urmare a edificării unei căi rutiere la o oarecare distantă de aceasta.
O astfel de cerere însă, deşi formulată în faţa primei instanţe de fond, nu a fost avută în vedere cu acel prilej, iar contestatorii nu s-au arătat nemulţumiţi de soluţia instanţei, nu au atacat-o cu apel, aşa încât ei nu o mai pot invoca acum, în apelul declarat de către adversar.
Împotriva deciziei civile nr. 415/A din 13 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi împotriva deciziei nr. 32A din 14 februarie 2008 a aceleiaşi instanţe au declarat recurs reclamanţii S.F. şi S.N., invocând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care au arătat în esenţă, că în mod greşit instanţa nu le-a admis acţiunea în întregime pentru acordarea şi a sumei de 578 Euro reprezentând daune cauzate prin noua expropriere şi nici nu li s-au acordat cheltuielile de judecată în apel.
Pârâtul Statul Român prin S.N.A.D.N.R. SA a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate, prin prisma dispoziţiilor at. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi 3041 C. proc. civ.
S-a susţinut că, instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea disp. art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, în sensul că trebuia să desemneze o comisie formată din trei experţi, dispoziţia fiind imperativă, iar comisia ar fi trebuit să întocmească un singur raport de expertiză care să fie avut în vedere la soluţionarea cauzei.
Se mai susţine că, instanţa de apel, încălcând disp. art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nu le-a acordat cheltuielile de judecată solicitate şi dovedite.
Deşi se invocă şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul nu îşi motivează această critică.
Recursurile declarate de părţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursurile reclamanţilor S.F. şi S.N. se reţine că acestea sunt nefondate, întrucât, în mod nejustificat au solicitat majorarea pretenţiilor cu suma de 578 Euro, sumă ce reprezintă eventualul prejudiciu ce l-ar putea suferi ca urmare a edificării unei căi rutiere la o oarecare distanţă de proprietatea lor, prejudiciu nefiind cert.
În cuprinsul motivelor de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate în legătură cu acest aspecte.
Simpla menţionare a pretenţiilor în acest sens, nu reprezintă o critică de nelegalitate a hotărârii, care să îndeplinească condiţia de a putea fi încadrată în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu investeşte în mod legal instanţa de recurs cu analiza ei.
Se critică hotărârea recurată şi pentru omisiunea de a fi obligaţi intimaţii la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Câtă vreme pârâta S.N.A.D.N.R. SA a căzut în pretenţii, nu există niciun dubiu că aceasta are culpă procesuală şi în baza art. 274 C. proc. civ., trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamanţi.
La fel de adevărat este faptul că reclamanţii, printr-o cerere completatoare au solicitat ca în dispozitivul deciziei civile nr. 415/A din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti să se insereze şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Procedând în conformitate cu disp. art. 2812 C. proc. civ., instanţa de apel prin Decizia nr. 32/A din 14 februarie 2008 a admis cererea reclamanţilor şi a completat dispozitivul deciziei, în sensul că a obligat apelanta-pârâtă S.N.A.D.N.R. SA „să plătească reclamanţilor suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată", împrejurare faţă de care critica nu mai poate fi susţinută.
Referitor la recursul pârâtei, se reţin următoarele:
Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, „...pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
În cauză, a fost respectată această cerinţă a legii, în sensul că au fost desemnaţi cei trei experţi în vederea evaluării terenului expropriat.
Norma cuprinsă în art. 25 din legea precizată nu a fost instituită în scopul apărării unui interes general, ci pentru a proteja interesele expropriatorului şi pe cele ale expropriatului, încălcarea unei asemenea norme neputând fi sancţionată decât cu nulitatea relativă a actului întocmit în asemenea condiţii.
Nulitatea relativă trebuie însă invocată în condiţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., adică la prima zi de înfăţişare ce a urmat după neregularitatea pretinsă şi înainte de a se pune concluzii în fond.
În speţă, se constată că această recurentă nu a formulat obiecţiuni cu privire la aspectul criticat în recurs, astfel că a pierdut posibilitatea de a-şi mai valorifica dreptul său în căile de atac, operând decăderea din dreptul de a mai invoca pretinsa nulitate relativă. De fapt, această împrejurare este recunoscută chiar de recurentă.
Pe de altă parte, se constată că instanţa de apel a desemnat un expert, iar părţile câte unul pentru fiecare, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 25.
Expertul desemnat de către instanţă, împreună cu cel al reclamanţilor au alcătuit o lucrare comună, iar expertul desemnat de către expropriator a depus la dosar o copie a unei lucrări întocmite separat, în condiţiile în care s-au acordat şase termene de judecată pentru a prezenta lucrarea semnată în original.
Nefiind posibilă realizarea unei lucrări comune de către cei trei experţi, datorită punctelor de vedere divergente, instanţa nu avea la dispoziţie alte mijloace de constrângere a acestora, într-un termen rezonabil de soluţionare a litigiului, la dosar aflându-se totuşi lucrările lor.
Art. 210 C. proc. civ. prevede că atunci, „Când sunt mai mulţi experţi cu păreri deosebite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia", cerinţă respectată în cauza de faţă.
A admite punctul de vedere exprimat de recurenta-pârâtă, ar însemna ca instanţa să dea curs unui formalism excesiv, neprevăzut de lege şi nejustificat în vreun alt mod.
Se mai reţine că, recurenta nu a criticat Decizia pronunţată în apel în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate de către instanţă şi nu se referă în niciun mod la o eventuală evaluare necorespunzătoare a acestor despăgubiri. De altfel, nici nu avea posibilitatea legală să formuleze direct în recurs asemenea critici.
În vederea respectării disp. art. 25 din Legea nr. 33/1994, din oficiu instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize de către trei experţi, astfel că Decizia este legală sub acest aspect.
Prin al doilea motiv de recurs se critică hotărârea instanţei de apel pe considerentul că, în mod greşit ar fi fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care nu s-a dovedit culpa sa procesuală.
Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost completată în conformitate cu disp. art. 2812 C. proc. civ., prin Decizia nr. 32/A din 14 februarie 2008 şi recurenta de faţă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei către reclamanţi, reţinându-i-se culpa procesuală potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Distinct de cele expuse, împotriva acestei decizii recurenta nu a declarat recurs.
Faţă de considerentele de mai sus, recursurile declarate de părţi urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGE
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii S.F., S.N. şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 415/A din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, şi recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei nr. 32/A din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5750/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5458/2008. Civil → |
|---|
