ICCJ. Decizia nr. 6298/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 2750/C/2007 pe rolul Tribunalului Călărași, recurentul D.G. a solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiul Călărași, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției de respingere nr. 3744 din 6 iulie 2007 emisă de pârâtă, împotriva notificării reclamantului, prin care a solicitat restituirea suprafeței de 450 mp, teren expropriat prin Decretul nr. 89 din 8 martie 1982.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că a formulat notificare în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 înregistrată sub nr. 33540 din 16 august 2005 solicitând retrocedarea suprafeței de 450 mp teren în natură într-o zonă disponibilă în intravilanul municipiul Călărași, deoarece pe amplasamentul inițial din str. N. nr. 22 există edificat un bloc de locuințe.
Suprafața de teren solicitată a fost expropriată prin Decretul nr. 89 din 8 martie 1982 iar prin dispoziția nr. 3744 din 6 iulie 2007 Primăria Călărași a respins notificarea formulată de reclamantul D.G. motivat de faptul că nu a depus actele doveditoare prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, respectiv nu a fost comunicată prin executor judecătoresc, însă notificarea a fost înregistrată sub nr. 33540 din 16 august 2005 la primărie suplinind în acest mod cerința prevăzută de textul de lege menționat cu privire la dovada respectării termenului prevăzut de dispozițiile art. 21 din lege. Tribunalul Călărași prin sentința civilă nr. 2091 din 19 septembrie 2007 a admis excepția tardivității formulării notificării invocată de pârâta Primăria Municipiului Călărași și a respins plângerea împotriva dispoziției nr. 3744/2007.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora "persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare", însă, reclamantul a formulat notificare în august 2005, cu mult după expirarea termenului prevăzut de lege.
Apelul declarat în termen legal de reclamantul D.G. a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 28A din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, reținând, de asemeni, neîndeplinirea cerințelor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Nemulțumit fiind de soluția pronunțată de apel, reclamantul a formulat în termen legal recurs înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 februarie 2008, critica vizând pe de o parte interpretarea greșită a legii de către instanța de apel și pe de altă parte motive de netemeinicie, reiterând de altfel motivele din apel.
Recurentul-reclamant a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, înalta Curte apreciază că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 a fost reglementat prin dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispozițiilor acestei legi, persoana îndreptățită, proprietar al imobilelor preluate abuziv, puteau notifica, în termenul prevăzut de acest act normativ persoana juridică deținătoare [art. 22 alin. (1)].
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Textul legal menționat a fost declarat a fi în concordanță cu prevederile constituționale prin decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 a Curții Constituționale.
Analizând probatoriile administrate în cauză se constată că notificarea formulată de reclamantul D.G. a fost depusă la data de 16 august 2005, cu mult peste termenul legal ce a expirat la 14 februarie 2002.
în raport de data depunerii notificării și de dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, reclamantul este decăzut din dreptul de a solicita în justiție despăgubiri pentru imobilul preluat și ca atare, criticile inserate în motivarea recursului nu pot fi reținute.
Chiar și Legea nr. 247/2005 aduce o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual prin Titlul I al legii însă aceste modificări nu se referă însă la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002.
Nemulțumirea recurentului cu privire la excepția tardivității se constată că a fost invocată prin întâmpinare, instanța având obligația prevăzută de art. 129 C. proc. civ. a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate de părți, inclusiv asupra excepțiilor.
Mai mult, așa cum a sesizat și instanța de fond , motivarea în drept a dispoziției de respingere privind notificarea în cauză se întemeiază pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, care în alin. (1) prevede termenul în care se poate formula notificarea.
Față de cele de mai sus, înalta Curte observă că termenul la care ar fi trebuit să depună notificare reclamantul a expirat în luna februarie 2002, astfel că notificarea acestuia este tardivă cum bine au reținut instanțele de fond și apel.
Ca atare, pentru considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6302/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6258/2008. Civil → |
|---|
