ICCJ. Decizia nr. 6258/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 340 din 2 martie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.L. împotriva pârâtului Municipiul București prin primarul general, pe care l-a obligat să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea nr. 1789 din 19 iulie 2001 formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001; prin aceeași hotărâre, l-a obligat pe pârât la plata sumei de 300 lei pe zi, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii până le executarea obligației, cu titlul de daune cominatorii.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că notificarea nu a primit până în prezent nici un răspuns de la pârât, deși acesta era obligat să o soluționeze în termen de 60 de zile de la înregistrare sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, conform dispozițiilor art. 23 și respectiv art. 25 din Legea nr. 10/2001.
în ceea ce privește daunele cominatorii, tribunalul și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art. 1073 C. civ.
Prin decizia civilă nr. 35 din 23 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, într-adevăr, notificarea reclamantei nu a fost soluționată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, ceea ce o îndreptățește pe reclamantă să se adreseze instanței de judecată cu prezenta cerere.
Curtea de apel a reținut că reclamanta este îndreptățită la a primi daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în temeiul art. 1073 C. civ., dar și față de decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 12 decembrie 2005.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul susține că obligarea sa la soluționarea notificării este greșită, deoarece termenul de 60 de zile are două date de referință, curgând fie de la data notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare, iar normele metodologice de aplicare a legii mai prevăd și obligația depunerii unei declarații din partea persoanei îndreptățite, în sensul că nu mai deține alte probe.
Recurenta mai susține că obligarea sa la plata daunelor cominatorii este inadmisibilă, legea prevăzând, pentru situația în care debitorul nu execută, execută cu întârziere sau în mod necorespunzător obligația asumată, plata despăgubirii pentru prejudiciul cauzat prin aceasta creditorului.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, după pronunțarea sentinței, pârâtul i-a solicitat o serie de acte doveditoare în plus față de cele deja depuse, iar reclamanta s-a conformat, ceea ce face ca refuzul soluționării notificării să fie în continuare nejustificat.
Recursul este fondat.
în condițiile în care reclamanta a depus la dosar, în susținerea notificării, toate actele pe care le consideră relevante în soluționarea acesteia, refuzul entității notificate de a se pronunța asupra cererii constituie un abuz, care în mod legal a fost sancționat de cele două instanțe anterioare prin obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții motivate, în temeiul art.25 din Legea nr. 10/2001.
Hotărârea pronunțată în acest sens are caracter executoriu, dar obligația stabilită în sarcina pârâtului este o obligație de a face care nu poate fi îndeplinită decât de debitorul însăși, fiind o obligație intuitu personae.
Referitor la acest tip de obligații, dispozițiile alin. (1) al art. 5803 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, prevăd că debitorul poate fi constrâns să le îndeplinească prin aplicarea unei amenzi civile, la sesizarea creditorului.
în alin. (2) al aceluiași articol, se prevede că pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese.
în fine, ultimul alineat prevede în mod expres că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în acest articol nu se pot acorda daune cominatorii.
în atare situație, obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii pentru aducerea la îndeplinire cu întârziere a dispoziției prin care a fost obligat să soluționeze notificările contravine prevederilor art. 5803C. proc. civ., care sunt pe deplin aplicabile în speță.
în ceea ce privește decizia în interesul legii nr. XX/2005, la care se referă curtea de apel, decizie prin care înalta Curte s-a pronunțat în sensul admisibilității cererii de daune cominatorii, aceasta nu își mai găsește aplicarea, deoarece este anterioară modificării art. 5803 C. proc. civ., care a consacrat expres soluția inadmisibilității unei atare cereri.
în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul, a modificat decizia, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, ca inadmisibilă, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6298/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6285/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
