ICCJ. Decizia nr. 6285/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub nr. 2702/83/2005 reclamanții D.M.Y. și D.Y.Z. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul municipiul Satu Mare ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 2598/2309/2004 emisă de către pârât, să se constate îndreptățirea reclamanților la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 și să fie obligat pârâtul la acordarea acestor măsuri reparatorii.
Ulterior reclamanții și-au extins cadrul procesual prin introducerea în cauză, în calitate de pârâți a SC S. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.
Prin sentința civila nr. 864/D pronunțată la 21 septembrie 2007 Tribunalul Satu Mare a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC S. SA și STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, s-a respins acțiunea reclamanților D.M.Y. si D.Y.Z. împotriva pârâților SC S. SA și STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a fost admisă acțiunea acelorași reclamanți împotriva pârâtului PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE și în consecință, s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți, în reprezentarea antecesoarei defunctei D.M.L.E. (decedată la data de 6 decembrie 2004), la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 5911 Satu Mare, situat în municipiul Satu Mare, jud. Satu Mare.
Totodată a fost anulată Dispoziția nr. 2598 din 23 septembrie 2004 emisă de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE fiind obligat acesta la soluționarea notificării nr. 12864 din 16 august 2004 formulată de petenta D.(fosta G.)M.L.E. în sensul celor de mai sus. A fost obligat pârâtul PRIMARUL MUNICIPIUL SATU MARE la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
în raport cu înscrierile de carte funciară din C.F. nr. 5911 Satu Mare, poziția nr. B. 11, imobilul în litigiu a reprezentat P.U.P. din Satu Mare și U.C. SA, care a fost preluată în baza Decretului nr. 119/1948 de către Statul Roman (poziția nr. B.16), astfel încât instanța a apreciat că obiectul material al prezentei cauze se încadrează în categoria imobilelor preluate în mod abuziv de către Statul Roman în înțelesul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit certificatului nr. 274 din 7 februarie 1940 al Camerei de Comerț și Industrie Satu Mare numitul G.D. a fost membru în consiliul de administrație al firmei P.U.P. din Satu Mare și U.C. SA iar anterior a fost asociat unic al acestei firme, susținere făcută de reprezentantul reclamanților, care se coroborează și cu răspunsul comunicat prin adresa nr. 39 din 9 februarie 2006 emisă de Ministerul Administrației și Internelor, Arhivele Naționale, Direcția Județeană Satu Mare și cu înscrierile și mențiunile din cuprinsul încheierii nr. 6/1933 a Tribunalului Satu Mare, secția a II-a și al procesului verbal al adunării generale a acționarilor firmei de mai sus din data de 29 aprilie 1938.
Față de cele de mai sus tribunalul a reținut îndreptățirea în principiu a persoanei fizice G.D. la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001. întrucât însă, așa cum rezultă și din actele oficiale de la dosar, în special actul de deces din 6 decembrie 2004 potrivit căruia la această dată a decedat numita D.M.L.E., fiica lui G.D. și G.G. și mama reclamanților în cauză, singurii care au acceptat succesiunea după defuncta D.M.L.E., așa cum rezultă din ordinul de moștenire din data de 27 februarie 2005 instanța a constatat că, prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 calitatea de persoana îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin actul normativ de mai sus revine celor doi reclamanți în cauză.
Pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare a formulat apărări, invocate sub forma unei excepții procesuale, în sensul că reclamanții nu ar fi uzat de procedura prev. de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța înlăturând această apărare, motivat de faptul că D.M.L.E. a formulat notificare respectând toate dispozițiile procedurale în materia măsurilor reparatorii în discuție cu respectarea termenului legal.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive invocată atât de către pârâta SC S. SA Satu Mare cât și de către Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice București reprezentată prin D.G.F.P. Satu Mare, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată în privința ambelor pârâte, considerând că, din moment ce se solicită anularea dispoziției emisă de către Primarul Municipiul Satu Mare prin care s-a respins notificarea în cauză strict prin prisma faptului ca antecesoarea reclamanților nu ar fi făcut dovada calității de persoană îndreptățită, în speță nu-și găsesc incidența disp. art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și că atâta vreme cât procedura judiciară este considerată a fi, în ultima analiză, o continuare a procedurii administrative, ambele reglementate prin Legea nr. 10/2001 și că în procedura judiciară pot avea calitate procesuală doar acele persoane, fizice sau juridice care au fost implicate efectiv în procedura administrativă de rezolvare a notificării, se impune ca mai întâi primarul să se conformeze celor dispuse de către instanța prin dezlegarea aspectelor vizând calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 precum și cu privire la circumscrierea imobilului în litigiu în categoria celor ce constituie obiect de reglementare al acestui act normativ iar abia ulterior, în măsura în care se va impune, să se discute orice alt diferend, fie în cadrul procedurii administrative fie în cadrul unei noi proceduri judiciare.
Pentru cele de mai sus instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doua pârâte și în consecință a respins acțiunea reclamanților față de acestea, a admis cererea introductivă în ce privește constatarea calității reclamanților de persoane îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, anulând în acest sens Dispoziția nr. 2598 din 23 septembrie 2004 și a obligat Primarul Municipiului Satu Mare la soluționarea notificării formulată de antecesoarea reclamanților în sensul aspectelor reținute de instanță, cu ocazia soluționării urmând a fi avute în vedere și pretențiile reclamanților în ce privește utilajele existente în imobil precum și determinarea unității deținătoare competente a soluționa această notificare pe fond, în măsura în care Primarul Municipiului Satu Mare va constata existența unei astfel de ipoteze egale.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 și urm. C. proc. civ. în privința cheltuielilor de judecata.
împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel Primarul Municipiului Satu Mare, cerere care viza doar înlăturarea acestuia de la cheltuieli de judecata la fond susținând în esență că pârâtul nu a fost în culpă procesuală, notificarea reclamanților nefiind soluționată deoarece aceștia nu au depus înscrisurile doveditoare.
Prin decizia civilă nr. 16/2008-A din 22 ianuarie 2008, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea că acesta nu a depus acte doveditoare din care să se confirme culpa reclamanților.
Nemulțumit fiind de soluția pronunțată de instanța de apel, pârâtul Primarul municipiului Satu Mare a declarat în termen legal recurs, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 2702/83/2007, critica vizând greșita interpretare a instanțelor de fond și de apel a apărărilor pârâtului cu privire la culpa procesuală. Se susține că greșit s-a reținut culpa procesuală a pârâtului Primarul municipiului Satu Mare atâta vreme cât mama reclamanților, în faza procedurii administrative nu a depus actele solicitate în vederea soluționării notificării astfel că se solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate, schimbarea în parte a sentinței nr. 864/2007 a Tribunalului Satu Mare în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de critica formulată, înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din actele și lucrările dosarului se constată că în mod corect instanța de fond a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți față de împrejurarea că susținerea pârâtului este nedovedită, acesta având posibilitatea ca în fața instanței să depusă copii ale înscrisurilor din dosarul de notificare, acte care să confirme culpa reclamanților, anexe ale notificării.
în drept, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată iar, potrivit art. 275 din același act normativ, pârâtul nu poate fi obligat la plata unor asemenea cheltuieli dacă a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
în speță, pârâtul nu numai că nu a recunoscut pretențiile reclamanților ci, în mod constant, atât la judecata în primă instanță cât și în apel le-a contestat, în tot sau în parte.
Totodată, mai înainte de formularea cererii de chemare în judecată, pârâtul a fost învestit cu analiza pretențiilor formulate de reclamanți într-o procedură administrativă în cadrul căreia acesta a respins cererea prin dispoziția nr. 2598 din 23 septembrie 2004 motivat de faptul că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a proprietății.
Or această motivare și apoi apărarea a pârâtului nu este de natură să conducă la exonerarea sa de plata cheltuielilor dat fiind că avea posibilitatea ca, în caz de neînțelegere a pretențiilor pe care reclamanții le-au formulat, să ceară lămuriri.
Mai mult, art. 22 din Legea 10/2001 nu prezintă prevederi speciale cu privire la dovedirea dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor pretinse și a calității de moștenitor a autorului-proprietar.
Textul indică in privința atestării dreptului de proprietate si calitatea de succesor ale persoanei îndreptățite că se probează prin "acte doveditoare, si prin asemenea acte doveditoare ale proprietății se înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constituent, translativ sau declarativ de proprietate si care generează o prezumție relativă de proprietate in favoarea celui care îl invocă.
Așa fiind, cum pârâtul a căzut în pretenții, în mod just prima instanță, în raport de dispozițiile legale menționate, a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanții le-au avansat în proces.
Ca atare pentru considerentele expuse, recursul declarat in cauză se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. a fost respins in consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6258/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6246/2008. Civil → |
|---|
