ICCJ. Decizia nr. 6492/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6492/2008
Dosar nr. 6937/121/200.
Şedinţa publică din 31 octombrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, retine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Belgia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului C.T.
In motivarea cererii s-a arătat că la 4 octombrie 2007 pârâtul a fost returnat din Belgia, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin HG nr. 825/1995, publicată în M.Of. nr. 241/1995 care, la art. 1 prevede că „Guvernul României readmite intrarea pe teritoriul său, la cererea Guvernului Belgiei, al Luxemburgului sau al Ţărilor de Jos şi fără formalităţi, a oricărei persoane care nu îndeplineşte sau nu mai îndeplineşte condiţiile de intrare sau de şedere, aplicabile pe teritoriul Belgiei, Luxemburgului sau Ţărilor de Jos..."
In motivarea cererii, se invocă dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 potrivit cărora, se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Prin sentinţa civilă nr. 1634 din 30 octombrie 2007, Tribunalul Galaţi, Secţia civilă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a probat acţiunea, iar faptul că pârâtul a fost returnat şi are o eventuală interdicţie de intrare în Belgia trebuia susţinut de o hotărâre judecătorească de limitare a dreptului la liberă circulaţie care să justifice cererea şi să nu determine o dublă sancţionare a pârâtului.
Executarea unei sancţiuni sau temerea că pârâtul ar putea săvârşi alte fapte antisociale nu constituie motive temeinice care să impună limitarea dreptului la liberă circulaţie.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a fost respins de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 18 A pronunţată la data de 24 ianuarie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că dreptul la libera circulaţie trebuie analizat prin prisma normei comunitare în materie, care are prioritate în faţa celei interne. Astfel, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ 3 situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice a sănătăţii publice sau a siguranţei naţionale.
Or, în speţă, nu s-a făcut dovada privind necesitatea luării măsurii, atâta timp cât, nu s-a făcut dovada încălcării ordinii publice, a securităţii naţionale, ori împotriva sănătăţii sau a moralei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie.
Textul nu condiţionează instituirea restricţiei decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu şi de verificarea procedurii şi a condiţiilor în care s-a dispus returnarea.
Se mai susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului „în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om este supus numai îngrădirilor stabilite prin lege ...", iar Legea nr. 248/2005 este cea care stabileşte aceste „îngrădiri", cărora toţi cetăţenii români, fără discriminare, trebuie să li se supună.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar faţa de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. In alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentate.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru şedere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
In cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art.27 din Directivă.
Din declaraţia pârâtului (fila 4, dosar fond) nu rezultă care a fost motivul returnării, iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că intimatul-pârât a săvârşit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie. Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie al intimatului pârât doar pentru faptul că, „în urma unui control, a fost reţinut în arestul poliţiei, iar apoi a fost returnat în România", nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 cod civil, incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
In raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 18 A din 24 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6485/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 601/2008. Civil → |
|---|
