ICCJ. Decizia nr. 7036/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7036/2008
Dosar nr. 43453 /3/200.
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului T.M.
In motivarea cererii s-a arătat că, la data de 7 noiembrie 2007, pârâtul a fost returnat din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997, publicată în M.Of. nr. 304/1997 care, la art. 1 prevede că „Fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi şi fără alte formalităţi, orice persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este precum şi că acesta este cetăţean al părţii contractante solicitate.
In motivarea cererii, se arata că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul statului italian, iar documentaţia întocmită cu această ocazie de autorităţile italiene, precum şi declaraţia dată de pârât la punctul de trecere a frontierei, prin care acesta recunoaşte că se află într-o situaţie nelegală, dovedesc încălcarea de către pârât a legislaţiei statului italian.
In condiţiile în care România trebuie să îşi probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi de a-şi consolida poziţia de membru al Uniunii Europene, prezenţa pe teritoriul altor state, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtului, ca şi a altor persoane aflate în condiţii similare, ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile de rigoare asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români.
In drept, se invocă dispoziţiile Legii nr. 248/2005, precum şi art. 2 alin. (3) din Protocolul Adiţional nr. 4 la Convenţia pentru Drepturile Omului.
Prin sentinţa civilă nr. 1693 din 19 decembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în esenţă că, în cauză, în concursul dintre norma comunitară şi legea internă, se aplică Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora şi nu Legea nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie doar „dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România şi acel stat", fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu pericol pentru ordinea, siguranţa sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
Apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 164 pronunţată la data de 4 martie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi din susţinerile reclamantei rezultă că autorităţile italiene ar fi emis un act de expulzare din care ar rezulta că pârâtul a săvârşit infracţiuni pe teritoriul Italiei, acest înscris nu a fost depus la dosar, iar declaraţia olografă a pârâtului nu poate constitui o dovadă a condamnării sale în Italia, fiind necesară depunerea hotărârii de condamnare sau a unui alt înscris oficial emis de autorităţile italiene, din care să rezulte fără echivoc împrejurarea că pârâtul a suferit o condamnare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, care critică Decizia Curţii de Apel arătând că pârâtul a încălcat în mod repetat atât legislaţia statului italian, dar şi pe cea a statului român, ceea ce justifică aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie a acestuia în Italia.
Din hotărârea emisă de Prefectul Provinciei Udine la data de 6 noiembrie 2007, depusă odată cu recursul, rezultă că s-a dispus „îndepărtarea" pârâtului de pe teritoriul statului italian întrucât acesta a fost condamnat de mai multe ori, în activitatea sa infracţională folosind mai multe identităţi false.
Autorităţile române au luat act de măsura autorităţilor italiene, în baza Acordului şi a obligaţiilor asumate prin tratate internaţionale, fără a putea cenzura actul returnării dispus de statul străin întrucât nu au competenţa de a cerceta sau de a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei acestui act de returnare.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, măsura dispunându-se la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, potrivit dispoziţiilor art. 39 pct. 1 din acelaşi act normativ.
Din redactarea textului rezultă că singura condiţie pentru ca instanţa sa poată aprecia asupra oportunităţii instituirii restricţiei este returnarea ca urmare a acordului de readmisie, faţă de care se putea verifica procedura şi condiţiile în care s-a dispus returnarea.
Prevederile legale menţionate sunt în acord cu art. 25 din Constituţie, potrivit căruia dreptul la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate este garantat. Legea stabileşte însă condiţiile exercitării acestui drept. Aceasta înseamnă că libertatea circulaţiei nu este absolută, ea trebuie să se exercite potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii prevăzute de lege.
Astfel, art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede că, în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om este supus numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor sale.
De asemenea, potrivit art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 al C.E.D.O., drepturile recunoscute în paragraful I, care se referă la libera circulaţie a persoanelor, pot să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Tot astfel, art. 27 din Directiva 38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranţă sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză.
In speţă, pârâtul a recunoscut în declaraţia dată în punctul de trecere a frontierei, că a fost condamnat de mai multe ori pentru furturi din magazine, executând 3 ani şi 4 luni de închisoare.
Această declaraţie se coroborează cu hotărârea de îndepărtare de pe teritoriul Italiei, emisă de Prefectul Provinciei Udine la data de 6 noiembrie 2007, depusă de recurentă împreună cu recursul, în care se arată că „Străinul, deja în posesia decretului de expulzare emis de Prefectul din Milano în data de 26 aprilie 2006, cu datele de identificare ale lui V.C. Acesta se legitima, cu ocazia numeroaselor arestări fi controale ale Poliţiei, cu diferite date de identificare false si a fost de mai multe ori reţinut în arest pentru infracţiuni împotriva patrimoniului, persoanei si pentru încălcarea art. 14 alin. (5) şi art. 6 alin. (3) D. Lgs. 286/98".
Această conduită a pârâtului este evident contrară ordinei publice şi justifică aplicarea măsurii restrictive prevăzute de art. 27 alin. (1) din Directivă şi de art. 38 din Legea nr. 248/2005
In raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica Decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamantă, iar pe fond va schimba în tot sentinţa instanţei de fond, în sensul că va admite acţiunea, dispunând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia a pârâtului T.M. pe o perioadă de 3 ani de la data prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 164 din 4 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Modifică Decizia recurată, admite apelul declarat de reclamantă şi schimbă în tot sentinţa civilă nr. 1693 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, în sensul că admite acţiunea.
Dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia a pârâtului T.M. pe o perioadă de 3 ani de la data prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7256/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6980/2008. Civil → |
|---|
