ICCJ. Decizia nr. 7556/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată inițial, la 22 martie 2006 la Judecătoria sectorului 1 București și înaintată, urmare a declinării prin sentința civilă nr. 681 din 17 ianuarie 2007 a acestei instanțe, la Tribunalul București, reclamanta M.C.G. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând obligarea acestuia de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 375 mp și construcția edificată pe acesta.
Reclamanta a arătat că, deși la 19 iulie 2001 a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 solicitând restituirea imobilului în natură, până în prezent nu a primit niciun răspuns.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 1110 pronunțată la 18 septembrie 2007, a admis acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul să emită decizie, sau, după caz, dispoziție motivată cu privire la imobilul compus din teren în suprafață de 460 mp și construcția aferentă, situate în București, ce a făcut obiectul notificării nr. 1452/2001.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală instituită de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu a răspuns prin decizie sau dispoziție motivată la notificarea reclamantei.
împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta M.C.G., susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii modificate prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la restituirea imobilului.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 76A din 7 februarie 2008, a respins apelul reclamantei ca nefondat.
Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că, raportat la cererea precizatoare depusă de reclamantă la 17 septembrie 2007, obiectul cererii de chemare în judecată, întemeiate pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, îl constituie tocmai obligația unității deținătoare de a emite o dispoziție motivată referitoare la imobilul în litigiu, conform procedurii prevăzute de legea menționată.
S-a apreciat că tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, temei juridic precizat de însăși apelanta reclamantă.
împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal reclamanta M.C.G., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.
Recurenta a susținut că, instanța ar fi trebuit să analizeze petitul cererii modificatoare, respectiv să aprecieze dacă (reclamanta) este îndreptățită la restituirea imobilului și să oblige pe intimatul-pârât la emiterea unei dispoziții la restituire.
în această situație, s-a susținut că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut în sensul că a obligat pe pârât la emiterea unei dispoziții motivate, ceea ce implică soluționarea notificării în sensul admiterii sau respingerii cererii de restituire.
Recurenta a învederat că modalitatea în care instanța a înțeles să-i soluționeze cererea este lipsită de orice efect practic, necenzurând în niciun fel refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde la notificare.
Recursul este fondat.
Prin cererea modificatoare datată 17 septembrie 2007 (filele 21, 22 dosarul nr. 4053/3/2007 al Tribunalului București, secția a V-a civilă), reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea imobilului compus din teren și construcție, situat în strada M. nr. 52, precizând că, prin sentința civilă nr. 152/2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 4883/1999 i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului din strada P.T. nr. 57 sector 1, care, la nivelul anilor 1946, făcea corp comun cu imobilul în litigiu, suprafața totală fiind de 835 mp, conform procesului verbal încheiat la 18 iulie 1946 de Comisia pentru înființarea cărților funciare București.
Reclamanta a mai arătat, în cuprinsul cererii modificatoare, că, deși a formulat notificare la 19 iulie 2001, nu a primit până în prezent niciun răspuns.
Instanța de apel respingând apelul reclamantei, a considerat eronat că tribunalul a fost învestit cu o cerere având ca obiect simpla obligație de a face și a analizat-o în mod formal, deși, în motivarea cererii, reclamanta a susținut că are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, indicând, în acest sens, calitatea de unică moștenitoare a defunctului I.B., și a făcut referire la art. 24 din Legea nr. 10/2001.
în această situație, instanța, deși a admis acțiunea, a dat ceea ce nu s-a cerut, petitul acțiunii neavând corespondent în dispozitivul hotărârii primei instanțe.
Astfel, instanța de apel a apreciat greșit că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, neavând în vedere nici Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție asupra unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei sau dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
în ceea ce privește temeiul cererii, se va reține că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, indicat de reclamantă prezintă relevanță pentru nerespectarea obligației care incumba intimatului pârât de a soluționa notificarea în termenul de 60 de zile.
Astfel, reclamanta recurentă a criticat lipsa răspunsului unității deținătoare, situație în care, instanța trebuia să cenzureze acest refuz și să constate, în baza probatoriului administrat, dacă cererea de restituire este sau nu întemeiată.
Față de aceste considerente, apreciind că nu s-a cercetat fondul cererii deduse judecății, Curtea a admis recursul și în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu art. 313 C. proc. civ. a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7603/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7561/2008. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
