ICCJ. Decizia nr. 7604/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 18189/3 din 23 mai 2007 la Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamanta W.L. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București și a solicitat să fie obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului compus din apartamentul nr. 3 și a terenului aferent, situat în București, și aplicarea unei amenzi civile de 400000 lei/zi întârziere de la pronunțarea hotărârii și până la executarea efectivă a obligației.
Prin sentința nr. 1074 din 11 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta să emită dispoziție ca răspuns la notificarea nr. 2555 din 7 mai 2001, formulată de reclamantă.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei pentru obligarea la aplicarea unei amenzi pârâtei, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 1655 lei cheltuieli de judecată.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamanta a formulat notificarea nr. 2555 din 7 mai 2001 și cu toate că a depus înscrisuri în susținerea ei, pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra acesteia.
Cu privire la obligarea pârâtei de a plăti o amendă civilă de 400000 lei/zi întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la executarea efectivă a acesteia, s-a reținut că cererea este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 5803alin. (5) C. proc. civ., modificat prin art. l pct. 35 din Legea nr. 459/2006.
Prin apelul declarat de pârâtă, hotărârea instanței de fond a fost criticată în esență, pentru că s-a pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nerespectându-și obligația de a emite decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la data formulării notificării, termenul de 60 de zile fiind unul de recomandare cu caracter dispozitiv și nu un termen imperativ.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 140A din 28 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul pârâtei Primăria Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1074 din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă W.L.
Instanța de apel a reținut că, reclamanta a formulat notificarea nr. 2555 din 7 mai 2001 și a depus înscrisuri în susținerea ei, dar pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, ca în calitatea de unitate deținătoare să se pronunțe prin decizie motivată sau, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Municipiul București prin Primarul General, care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. învederează că "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii''.
In dezvoltarea criticii se arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de apel a respins greșit apelul, reținând că, deși reclamanta a formulat notificare în anul 2001 și a depus înscrisuri doveditoare în susținerea ei, pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, ca în calitate de unitate deținătoare să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Susține recurentul că termenul de 60 de zile prevăzut de legiuitor în cuprinsul legii este un termen de recomandare, norma legală în discuție având un caracter dispozitiv și nu unul imperativ.
O a doua critică se referă la interpretarea și aplicarea greșită a art. 274 alin. (3) C. proc. civ., deoarece cheltuielile de judecată la care a fost obligat recurentul sunt prea mari.
în raport de critica formulată, se arată că, onorariul de avocat solicitat de reclamantă este exagerat de mare, atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel, în raport cu complexitatea dosarului și că instanța putea să micșoreze acest cuantum, având în vedere că în apel nu s-au administrat probe, ci la primul termen de judecată s-au pus concluzii pe fondul apelului.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, instanța îl reține ca nefondat pentru următoarele considerente:
în conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, ... "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură."
De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din aceeași lege...."dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită, potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (l), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită".
Aceste texte nu consacră norme juridice permisive, ci doar imperative.
Lipsa răspunsului persoanei juridice notificate, care, fie din neglijență, fie cu rea-credință refuză să răspundă la notificarea făcută, nu poate în niciun caz să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra interesele recunoscute de lege.
Cu toate că, în Legea nr. 10/2001 nu este prevăzută nicio precizarea cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizie ori dispoziție motivată în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente (tribunalul), deoarece absența răspunsului persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de instanță în condițiile prevăzute de procedura specială.
Dispozițiile unei legi trebuie să producă efecte juridice, neputând fi conceput că art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este lipsit de finalitate, astfel că, termenul prevăzut de acest text nu este unul de recomandare.
De remarcat că notificarea formulată de reclamantă este însoțită de acte doveditoare, dosarul fiind complet și reclamanta a solicitat soluționarea notificării în raport de toate actele anexate.
Or, în această situație, art. 25.1 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, lămurește că, " ...în cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile", situație în care este nerelevantă orice altă susținere a recurentului.
Nefondată este și susținerea că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., neprocedând la reducerea cheltuielilor de judecată.
Soluția este corectă, pornind de la prevederile art. 274 alin. (l) C. proc. civ., potrivit cu care jartea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Ele reprezintă un prejudiciu pentru partea care a câștigat procesul, prejudiciu pe care 1-a suportat pentru a-și proteja drepturile și interesele legitime ce se cuvine a fi reparat de către partea căzută în pretenție.
Reclamanta din cauză a fost nevoită să-și apere drepturile ce izvorăsc din dispozițiile Legii nr. 10/2001, nerespectate de partea adversă.
Recurentul s-a aflat în culpă procesuală, fiind vinovat de declanșarea litigiului, ca urmare a nesocotirii obligațiilor legale ce îi reveneau, astfel că, trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, suportate pentru protecția drepturilor substanțiale încălcate.
Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. precizează criteriul pentru aplicarea corecțiilor în ceea ce privește onorariile avocaților, respectiv "munca îndeplinită de avocat" și "valoarea prejudiciului".
în raport de aceste criterii, corect a reținut instanța de apel că această cale de atac, fiind soluționată la primul termen de judecată, fără administrarea probelor a obligat totuși partea adversă la angajarea unui apărător, fiind nevoită pentru protecția drepturilor sale substanțial încălcate, cuantumul cheltuielilor fiind stabilit corect în raport cu munca efectiv prestată.
Față de toate aceste considerente, recursul pârâtului a fost respins ca nefondat.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a fost obligat să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând parte din onorariul de avocat.
Este adevărat că intimata-reclamantă a solicitat obligarea recurentului la plata sumei de 4000 lei reprezentând onorariul de avocat în recurs, dar instanța apreciază că, în raport de munca îndeplinită de avocat în cauză și în exercitarea căii de atac a recursului, care s-a soluționat la primul termen de judecată, fără administrarea probelor cu înscrisuri, este prea mare, urmând a fi redus la suma de 1400 lei.
în raport de textul enunțat mai sus, recurentul a fost obligat să plătească intimatei-reclamante suma de 1400 lei cheltuieli de judecată parțiale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7650/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7337/2008. Civil → |
|---|
