ICCJ. Decizia nr. 7637/2008. Civil
| Comentarii |
|
Cu notificarea nr. 1041 din 24 noiembrie 2005 B.E.J. B.I., reclamanții T.Ș. și T.G. au solicitat restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F. nr. 11945 Oradea sub nr. top 551/2 și 552/2 și a apartamentelor nr. 1, 3 și 4 din imobilul înscris în C.F. nr. 4016 sub nr. top 715/2, invocând incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziția nr. 5306 din 28 decembrie 2005, Primarul municipiului Oradea a respins notificarea, motivat de faptul că nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la 5 ianuarie 2006, recurenții T.Ș. și T.G. au cerut anularea dispoziției și admiterea cererii de revendicare a imobilelor mai sus arătate.
în motivarea cererii reclamanții susțin că din interpretarea dispozițiilor actelor normative privitoare la domeniile proprietății și justiției, anume ale Legii nr. 247/2005, reiese cu deosebită claritate că voința legiuitorului a fost aceea de a stabili un nou termen pentru formularea notificărilor, anume până la data de 30 noiembrie 2005
Prin sentința civilă nr. 798/C din 15 noiembrie 2006, Tribunalul Bihor a respins cererea.
în motivarea sentinței, tribunalul a reținut că termenul de formulare a notificărilor a fost prevăzut prin dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 (6 luni de la intrarea în vigoare a legii) și a fost prelungit, succesiv prin dispozițiile O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001.
Tribunalul a constatat că prin dispozițiile Legii nr. 247/2005, invocată de reclamanți, nu s-a instituit un nou termen de notificare în favoarea persoanelor îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, termenul la aceștia fac referire în cererea de chemare în judecată fiind incident cu privire la cererile referitoare la imobilele care cad sub incidența legilor fondului funciar.
Prin decizia civilă nr. 420 din 18 septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins apelul declarat de reclamanți pentru aceleași considerente reținute și de tribunal.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții reiterând considerațiunile expuse în cererea de chemare în judecată și susținând că printr-o interpretare istorico-teleologică a normelor juridice incidente și prin folosirea metodei logice de interpretare se poate concluziona în sensul că legiuitorul a intenționat să instituie prin dispozițiile Legii nr. 2471/2005 un nou termen pentru depunerea notificărilor.
Analizând recursul, înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
în drept, interpretarea normelor de drept constituie o operație de determinare a înțelesului și conținutului acestora, știut fiind că oricât de perfectă ar fi o lege ea nu poate să prevadă toate cazurile la care ar urma să se aplice.
Cu alte cuvinte, cu ajutorul metodelor de interpretare, printre care se numără și interpretarea teleologică (prin care se urmărește determinarea scopului urmărit de legiuitor), interpretarea istorică (care presupune analiza condițiilor social-politice și economice care au determinat edictarea unei norme juridice) ori interpretarea logică (metodă care constă în aplicarea regulilor logicii formale și a sistemului de argumentare pe care se sprijină) interpretul stabilește conținutul și înțelesul unei anumite norme juridice.
Situația premisă necesară operațiunii de interpretare o constituie însă existența unei anumite norme juridice edictată de către legiuitor cu privire la o anumită situație de fapt, normă care să fie susceptibilă de interpretare.
Or, în cauza dedusă judecății lipsește situația premisă, adică nu există o normă juridică referitoare la termenul de notificare cuprinsă în actul normativ invocat, anume în Legea nr. 245/2005, normă care să fie susceptibilă de interpretare în sensul solicitat de către reclamanți.
Singura normă juridică prin care a fost reglementat termenul pentru depunerea notificărilor a fost prevăzută în art. 22 (fost art. 21) din Legea nr. 10/2001 și această normă nu a suferit nicio modificare prin dispozițiile Legii nr. 245/2007.
în acest context al analizei este de menționat că în mod corect instanțele de fond au reținut și faptul că nu poate fi primită solicitarea reclamantului ca, pe cale de interpretare a dispozițiilor din Legea nr. 245/2005, referitoare însă la alte acte normative pe care aceasta Ie-a modificat, anume a normei juridice prevăzută de art. 33 din Titlul VI privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000, să se rețină că s-ar fi modificat și termenul de notificare prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Așa fiind, cum hotărârile instanțelor de fond au fost date cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, înalta Curte a constatat că recursul se dovedește a fi nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7809/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7732/2008. Civil → |
|---|
