ICCJ. Decizia nr. 10021/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10021/2009
Dosar nr. 11084/325/2006
Şedinţa publică din 10 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea precizată şi completată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 11084/325, la data de 27 noiembrie 2006, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâţii S.R., prin C.L.M. Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să constate că imobilul situat în Timişoara, Calea Şagului, identificat în C.F. nr. 35182 Timişoara, a trecut în proprietatea statului cu titlu abuziv, în baza deciziei nr. 437/1979; să repună reclamanta în termenul prevăzut de lege cu privire la posibilitatea de a solicita despăgubiri cu privire la imobil şi să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de 40.000 Euro cu titlu de despăgubiri băneşti, reprezentând contravaloarea imobilului descris şi expropriat în baza Decretului nr. 223/1974.
În motivare, reclamanta a arătat că a fost proprietara imobilului situat în Timişoara, Calea Şagului, identificat în C.F. nr. 35182 Timişoara, până în anul 1988, când a fost preluat cu titlu abuziv de către S.R., în baza Decretului nr. 223/1974; că, fiind cetăţean german şi locuind într-o comunitate în care nu a avut tangenţe cu cetăţeni români sau rude ale acestora, nu a avut informaţii în legătură cu legile speciale române prin care s-a dat posibilitatea foştilor proprietari să-şi redobândească imobilele naţionalizate, expropriate sau trecute în proprietatea statului şi să obţină contravaloarea acestora prin efectul legii, şi că, de îndată ce a luat cunoştinţă de existenţa Legii nr. 10/2001, republicată, s-a adresat B.E.J. J.C.M.C.I. în vederea expedierii unei notificări adresate P.M. Timişoara, prin care a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti reprezentând contravaloarea imobilului descris mai sus.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.
Judecătoria Timişoara, calificând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca fiind o contestaţie împotriva modalităţii de soluţionare a notificării adresate unităţii deţinătoare, acordând eficienţă art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin sentinţa civilă nr. 3332 din 3 aprilie 2007, a admis excepţia ridicată de pârâtul S.R., prin Ministerul Finanţelor Publice şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, unde dosarul a fost înregistrat la data de 8 mai 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 2494 din 26 noiembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 11084/325/2006, Tribunalul Timiş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a respins, în consecinţă, acţiunea faţă de acest pârât; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată, şi a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta M.A., fără să acorde cheltuieli de judecată, reţinând, în esenţă, următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, deoarece reclamanta a urmărit să supună controlului instanţelor judecătoreşti modalitatea de soluţionare a procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin adresa nr. SC 2006-16262 din 23 august 2006 emisă de unitatea deţinătoare, prin care i s-a comunicat că, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost depusă tardiv.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, s-a reţinut că, faţă de dreptul subiectiv ce tinde a fi valorificat prin prezenta acţiune, intimatul Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă, întrucât procedura de acordare a despăgubirilor este reglementată expres în Capitolul 5, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care, corelat cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conduc la concluzia că, în situaţia în care persoana juridică deţinătoare constată că restituirea în natură nu mai este posibilă, aceasta poate să propună acordarea de despăgubiri, iar autoritatea competentă „să dispună este C.C.S.D., ale cărei decizii sunt supuse controlului judiciar potrivit legii.
Cu privire la aspectele ce ţin de fondul drepturilor subiective deduse judecăţii, prima instanţă a reţinut că reclamanta a notificat pentru prima dată Primăria municipiului Timişoara, solicitând acordarea de despăgubiri în cuantum de 40.000 Euro, pentru preluarea abuzivă a imobilului în litigiu, la data de 10 august 2006.
Termenul de formulare a notificării, de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, este un termen de decădere şi este prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, şi a fost prelungit cu încă 6 luni prin efectul OUG nr. 109/2001 şi nr. 145/2001.
În speţă, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat să acţioneze în termenul legal de un an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi cum necunoaşterea legii, indiferent de cauza căreia i se datorează, nu este un motiv menit să justifice cererea de repunere în termen, tribunalul a apreciat că dispoziţia atacată, prin care s-a constatat tardivitatea depunerii notificării, apare ca temeinică şi legală.
Cu aceeaşi motivare, că reclamanta este decăzută din dreptul de a solicita măsuri reparatorii, tribunalul a respins şi petitul având ca obiect obligarea intimaţilor la plata de despăgubiri.
S-a mai reţinut că, instanţele sesizate cu soluţionarea contestaţiilor la care se referă art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu se pot substitui autorităţilor administrative competente să soluţioneze notificările în discuţie, scopul acestei căi de atac fiind de a supune controlului jurisdicţional legalitatea şi temeinicia deciziilor sau dispoziţiilor emise.
Prin Decizia nr. 158 din 19 iunie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanta M.A., reţinând că soluţia primei instanţe este legală, câtă vreme reclamanta a sesizat pentru prima dată P.M. Timişoara, în calitate de unitate deţinătoare, la data de 10 august 2006, prin intermediul B.E.J. J.C.M.C.I., printr-o cerere de acordare de despăgubiri în cuantum de 40.000 Euro, reprezentând contravaloarea imobilului preluat abuziv, înscris în C.F. 35182 Timişoara.
Legiuitorul a reglementat procedura prealabilă obligatorie de restituire a imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prin Legea nr. 10/2001, iar procedura specială este condiţionată de respectarea unui termen legal de decădere, prevăzut de art. 22 (1) din aceeaşi lege, aşa cum a fost prelungit prin OUG nr. 109/2001 şi nr. 145/2001, şi care s-a împlinit la 14 februarie 2002.
Nerespectarea exigenţelor procedurale stabilite de Legea nr. 10/2001 duce la pierderea vocaţiei de a beneficia de măsurile reparatorii reglementate în cuprinsul acestui act normativ, sancţiunea fiind aceea a decăderii din termen, ce constă în pierderea dreptului de a exercita acţiunea.
Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termen legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune astfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
S-a concluzionat că, în cauză, reclamanta nu a dovedit că ar fi fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să-şi exercite dreptul la acţiune, iar, după 5 ani de la expirarea termenului, valorificarea acestui drept nu mai este posibilă în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.A., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Reclamanta arată că a solicitat instanţei să analizeze şi să se pronunţe asupra titlului în baza căruia statul comunist şi-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra apartamentului proprietatea sa, ceea ce reprezintă revendicarea proprietăţii preluate de statul comunist, fără ca cele două instanţe să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere, ignorând total şi minimalizând conţinutul reglementărilor cuprinse în pactele şi tratatele la care România este parte, cultivând detaliul legii interne şi refuzând comparaţiile şi analogiile cu hotărârile pronunţate de C.E.D.O.
Se arată că, procedând astfel, ambele instanţe au privat-o pe reclamantă de orice posibilitate rezonabilă de a-i fi analizată cererea sa de chemare în judecată pe fond, aşa cum statuează art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.L.F.
Se mai arată că, instanţele au încălcat şi prevederile art. 21 din Constituţia României, privind accesul liber la justiţie, art. 6 (2) din Legea nr. 213/1998, precum şi prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., privind rolul activ al instanţei în soluţionarea cauzei şi că, potrivit art. 17 din D.U.D.O., orice persoană are dreptul la proprietatea sa.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat pentru cele ce succed:
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc".
În speţă, reclamanta susţine că instanţele de fond şi apel nu au exercitat rolul activ, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în soluţionarea pricinii, întrucât nu au analizat pe fond acţiunea formulată de aceasta, respectiv şi capătul de cerere privind analizarea titlului în baza căruia statul comunist şi-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra apartamentului său, ceea ce reprezintă revendicare proprietăţii asupra imobilului în litigiu, preluat de stat fără titlu valabil.
Or, în speţă, instanţele de fond şi apel, în exercitarea rolului lor activ, au calificat acţiunea formulată de reclamantă, ca fiind un demers judiciar prin care aceasta, în principal, a supus controlului instanţelor judecătoreşti modalitatea de soluţionare a procedurii administrative reglementată prin Legea nr. 10/2001, prin adresa nr. SC 2006-16262 din 23 august 2006 emisă de unitatea deţinătoare, prin care i s-a comunicat că notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost depusă tardiv şi nu poate fi soluţionată, concluzionând că în această situaţie reclamanta are deschisă calea unei acţiuni în justiţie, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, s-a reţinut că reclamanta a formulat acţiunea în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ceea ce echivalează cu contestaţie împotriva adresei nr. SC 2006-16262 din 23 august 2006 emisă de P.M. Timişoara.
Dacă obiectul acţiunii formulată de reclamantă, ce constă în obligarea pârâtei P.M. Timişoara, în calitate de unitate deţinătoare, să-i acorde despăgubiri în cuantum de 40.000 Euro pentru imobilul în litigiu, care a trecut în proprietatea statului cu titlul abuziv în baza deciziei nr. 437/1979, nu poate fi schimbat, termenul juridic al acesteia nu leagă instanţa, care este îndreptăţită şi chiar obligată, în exercitarea rolului ei activ, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Calificarea acţiunii făcută de prima instanţă, şi menţinută prin Decizia recurată, a avut în vedere şi precizările de acţiune formulate de reclamantă, dosar nr. 11084/325/2006 al Judecătoriei Timişoara şi dosar nr. 11084/325/2006 al Tribunalului Timişoara, prin care aceasta a precizat obiectul acţiunii, cât şi părţile cu care înţelege să se judece.
Astfel, prin precizarea de acţiune depusă la Judecătoria Timişoara, reclamanta arată că înţelege să se judece cu pârâtul S.R., prin Ministerul Finanţelor Publice, că acţiunea are ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 40.000 Euro, cu titlu de despăgubiri băneşti reprezentând contravaloarea imobilului în litigiu, care a trecut în proprietatea statului cu titlu abuziv în baza deciziei nr. 437/1979, iar prin precizarea formulată la Tribunalul Timiş a arătat că judecata prezentei cauze se desfăşoară şi în contradictoriu cu P.M. Timişoara.
Precizând obiectul acţiunii şi părţile în contradictoriu cu care se judecă, reclamanta a stabilit cadrul procesual ce nu poate fi depăşit decât cu încălcarea principiului disponibilităţii.
De aceea, în exercitarea rolului lor activ, instanţele de fond şi apel au analizat pricina în raport de obiectul acţiunii stabilit de reclamantă, urmare a precizării acţiunii şi în contradictoriu cu pârâţii indicaţi de aceasta, dând părţilor ajutorul activ în apărarea drepturilor şi intereselor legitime, pentru stabilirea adevărului.
Celelalte critici formulate de reclamantă privind nepronunţarea instanţelor de fond şi apel pe fondul capătului de cerere prin care a solicitat instanţei să analizeze şi să se pronunţe asupra titlului în baza căruia statul comunist şi-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea sa preluat fără titlu valabil, ceea ce ar reprezenta revendicarea proprietăţii preluate de statul comunist, cu încălcarea pactelor şi tratatelor la care România este parte, a art. 21 din Constituţia României, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., nu s-au constituit în critici în apelul formulat de aceasta împotriva hotărârii primei instanţe, fiind astfel exercitate omisso medio, iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerente expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta M.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva deciziei nr. 158 din 19 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10029/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9909/2009. Civil → |
|---|
