ICCJ. Decizia nr. 10029/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10029/2009
Dosar nr. 1093/111/2008
Şedinţa publică din 10 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 360 /C din 18 noiembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1093/111/2008, Tribunalul Bihor a admis acţiunea formulată de reclamantul W.S., în contradictoriu cu pârâtul P.M. Oradea – Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi, în consecinţă, a dispus anularea parţială a dispoziţiei nr. 5022 din 17 decembrie 2004 emisă de intimat, pe care l-a obligat să emită o dispoziţie de restituire în natură, în favoarea reclamantului, pentru cota de ½ parte, rămasă liberă din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. 6454, în suprafaţă de 180 m.p. şi înscrierea acestui drept în cartea funciară; a obligat intimatul să plătească reclamantului 3.500 lei onorariu de avocat şi a respins acţiunea faţă de intimatul S.R., reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul în litigiu este situat în Oradea, înscris în C.F. 6454 Oradea, în suprafaţă de 180 m.p., iar sub B9 şi B 10 apar ca proprietari tabulari reclamantul şi sora sa W.V.; că, în anul 1946, cota de ½ parte din teren a trecut în proprietatea Statului Român, iar în anul 1966 şi cealaltă cotă-parte din imobil a trecut în proprietatea statului; că notificarea formulată de reclamant a fost respinsă prin dispoziţia contestată, cu motivarea că nu s-a dovedit calitatea acestuia de moştenitor al proprietarului tabular asupra imobilului revendicat; că la dosar s-au depus acte din care rezultă că reclamantul a cumpărat de la sora sa dreptul acesteia de a cere restituirea terenului în litigiu contra sumei de 39.800 Shecheli noi, echivalentul a 10.000 de euro, testamentul, întocmit la data de 13 decembrie 2004, prin care sora sa testează în favoarea reclamantului orice altă avere care i s-ar adăuga, precum şi certificatul de deces al surorii sale; că terenul se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, putând fi restituit în natură.
Prin Decizia nr. 72/ A din 21 aprilie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul P.M. Oradea şi a obligat apelantul să plătească intimatului suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reţinând, în esenţă, că din copia cărţii funciare nr. 6454 Oradea, rezultă că în anul 1951 se intabulează dreptul de proprietate, cu titlu de moştenire, în favoarea numitelor W.E. şi G.E., în părţi egale (sub B 7 şi B 8).
În baza certificatului de moştenitor nr. 43/1963 eliberat de fostul N.S.R. Crişana, porţiunea de sub B 7, aparţinând defunctei W.E., se intabulează cu titlu de moştenire, în părţi egale, în favoarea lui W.Şt. şi W.V., sub B 9 şi B 10, pentru ca la data de 8 februarie 1964, porţiunea de sub B 9 şi B 10 să treacă în proprietatea S.R., cu titlu de donaţiune, sub B 12.
În anul 1966 a trecut în proprietatea S.R. şi cealaltă porţiune de sub B 8, cu titlu de bun părăsit, această cotă-parte de 1/2 fiind restituită prin dispoziţie moştenitorului proprietarei tabulare (G.E.), respectiv D.G., care, ulterior, a înstrăinat-o.
Potrivit actelor depuse la dosar numele de „W.V." a fost schimbat în „W.H.", iar numele de „W.I." în „W.S."; că, la data de 26 noiembrie 2005, a decedat B.M., fostă W.V., apoi H., în H. (Israel ), iar, potrivit testamentului încheiat la data de 13 decembrie 2004, sora reclamantului i-a lăsat acestuia, printre altele, şi imobilul din România, situat în Oradea, str. Jean Jacques Rousseau.
S-a concluzionat că, faţă de cele relevate mai sus, în mod corect, prima instanţă a reţinut că intimatul-reclamant a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului în litigiu, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi că pe terenul în litigiu se află o construcţie nouă ce aparţine numitei H.R., coproprietară asupra celeilalte cote de 180/360 părţi din imobil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.M. Oradea, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât arată că hotărârile pronunţate de prima instanţă şi instanţa de apel sunt criticabile raportate la prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi la Normele de aplicare a acestei legi, respectiv HG nr. 250/2007, care prevăd că, în toate cazurile, entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi, totodată, de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces, existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane, conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, ş.m.d.
Chiar dacă aceste prevederi legale se referă la entitatea deţinătoare, se arată că instanţa de judecată avea obligaţia să verifice dacă este posibilă o asemenea măsură.
Întrucât pe terenul în litigiu s-a edificat o construcţie nouă, de numita H.R., construcţia iniţială fiind demolată, se arată că terenul nu poate fi restituit din motive neimputabile pârâtului, astfel că instanţa de apel a considerat, în mod greşit, că în prezenta cauză culpa procesuală aparţine apelantului-pârât, sens în care l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Se concluzionează că, motivul pentru care nu s-a putut trece la retrocedarea în natură a imobilului este rezultatul faptei ilicite a unei terţe persoane, respectiv a numitei H.R., care a demolat întregul imobil.
Examinând Decizia în limita criticilor ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca temei legal al imposibilităţii restituirii în natură către intimatul-reclamant a terenului în litigiu, pârâtul-recurent a invocat dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi ale HG nr. 250/2007, respectiv art. 10.3.
Potrivit art. 10.3 din HG nr. 250/2007, în toate cazurile entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte cu apă, gaz, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi utilitare şi altele asemenea.
În cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere, sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Faptul că pe terenul în litigiu numita H.R., coproprietara celeilalte cote de 180/360 părţi din imobil, a edificat o construcţie nouă nu se circumscrie situaţiilor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi, respectiv, art. 10.3 din HG nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, când cererea de restituire în natură a imobilului, teren se respinge.
Prin urmare, în mod corect, prima instanţă a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu către intimatul-reclamant, soluţie menţinută prin Decizia atacată, potrivit art. 1, 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul este liber potrivit dispoziţiilor acestui act normativ.
Critica potrivit căreia instanţa de apel a considerat că în prezenta cauză culpa procesuală aparţine apelantului-pârât, sens în care, greşit, l-a obligat la cheltuieli de judecată, deşi nu s-a putut trece la retrocedarea în natură a imobilului din culpa unei terţe persoane, respectiv a numitei H.R., este nefondată.
Apelantul-pârât nu a fost obligat în apel la cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant pentru că nu a restituit în natură imobilul în litigiu către acesta, ci pentru culpa procesuală în exercitarea apelului împotriva hotărârii primei instanţe, care, prin Decizia recurată, a fost respins, ca nefondat, partea căzând astfel în pretenţii, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea.
Constatând culpa procesuală a recurentului-pârât, instanţa, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea acestuia la 2.943,6 lei cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea împotriva deciziei nr. 72/ A din 21 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Obligă recurentul P.M. Oradea la plata sumei de 2.943,6 lei către intimatul W.S., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10086/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10021/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
