ICCJ. Decizia nr. 10097/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10097/2009
Dosar nr. 5380/1/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. 6589 din 2 octombrie 2003, contestatoarea A.K., născută S.E. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatele P.O. Luduş şi P.J. Mureş, să dispună obligarea pârâtelor în solidar, la achitarea despăgubirilor civile de minim 1.500.000.000 lei în contul imobilului naţionalizat, înscris în C.F. nr. 835 Luduş, intravilan şi casă de locuit cu 4 apartamente situat în Luduş, str. Republicii şi obligarea intimatelor la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că imobilul a constituit proprietatea tabulară a defunctului său tată, S.Ş., ea fiind unica moştenitoare, imobilul în litigiu trecând în proprietatea statului în baza sentinţei civile nr. 46 din 1952, în temeiul Decretului nr. 111/1951, fără despăgubiri. Ulterior, imobilul a fost dezmembrat în 4 apartamente şi vândut numiţilor B.Şt. şi E., Z.S. şi D., N.G. şi S., D.S.
Prin dispoziţia nr. 757 din 28 august 2003, P.O. Luduş a respins cererea de acordare de despăgubiri iar P.J. Mureş nu a soluţionat această cerere.
Prin sentinţa civilă nr.848 din 31 octombrie 2003, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a respins contestaţia formulată de contestatoarea A.K. (născută S.E.), reţinând, în esenţă, faptul că petitul principal privind acordarea despăgubirilor băneşti nu poate fi soluţionat de către instanţele de judecată, întrucât dispoziţiile art. 36 – art. 40 din Legea nr. 10/2001, prevăd o procedură specială privind centralizarea notificărilor, transmiterea centralizatoarelor, constituirea unei comisii speciale de evaluare a despăgubirilor şi emiterea unei legi speciale privind modalităţile, cuantumul şi procedurile de acordare a despăgubirilor băneşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii şi admiterea contestaţiei formulate.
În motivarea apelului, contestatoarea menţionează că Decizia apelată a fost dată cu încălcarea principiului rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., respectiv neadministrarea probei solicitate de contestatoare privind expertizarea imobilului din litigiu şi evaluarea acestuia, precum şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 37 – art. 40 din Legea nr. 10/2001, neacordând despăgubiri civile băneşti în favoarea sa, în condiţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 597/ A din 1 iulie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosarul nr. 157/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei, reţinându-se că prima instanţă în mod corect a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 36 - 40 din Legea nr. 10/2001, în sensul că notificările pentru acordarea de despăgubiri băneşti se adresează prefecturii în a cărei rază se află imobilul preluat abuziv.
Totodată, a mai reţinut instanţa de apel că, dacă persoana îndreptăţită a solicitat restituirea în natură şi aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă, persoana juridică deţinătoare va transmite Decizia, respectiv dispoziţia privind oferta de acordarea despăgubirilor băneşti, prefecturii în a cărei rază acestea îşi au sediul, însoţite de o copie a raportului de expertiză prin care s-a stabilit valoarea imobilului revendicat, iar, în lipsa acestuia, dispoziţia menţionată va cuprinde în mod obligatoriu valoarea estimativă a imobilului. După centralizarea notificărilor şi a ofertelor de acordarea despăgubirilor băneşti, prefecturile vor transmite centralizatoarele Ministerul Finanţelor Publice şi, pentru evaluarea despăgubirilor băneşti, se va constitui o comisie interministerială, iar prin lege specială se vor reglementa modalităţile, cuantumul şi procedurile de acordare a despăgubirilor băneşti, care pot fi plafonate, astfel că instanţele de judecată nu sunt abilitate material să stabilească în mod concret şi să oblige persoanele juridice deţinătoare la plata despăgubirilor băneşti solicitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea A.K., născută S.E. solicitând admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate, ca netemeinică şi nelegală, rejudecarea cauzei, transmiterea cauzei instanţei de fond spre rejudecare, iar în subsidiar reţinerea cauzei spre competentă judecată, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, contestatoarea a arătat că Decizia atacată este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a dispoziţiilor art. 37 – art. 40 din Legea nr. 10/2001, art. 21 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
Prin Decizia civilă nr. 4264 din 2 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost modificată Decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă, a fost desfiinţată sentinţa civilă nr. 848 din 21 octombrie 2003 a Tribunalului Mureş şi a fost trimisă cauza spre rejudecare, acestei din urmă instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut că în mod greşit prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei, acţiunea reclamantei împotriva dispoziţiei nr. 757/2003 a P.O. Luduş fiind admisibilă, la fel cum admisibilă este şi acţiunea îndreptată împotriva P.J. Mureş, care era obligată să se pronunţe în legătură cu notificarea reclamantei, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. 41634/1/2004 (nr. vechi 5133/2006).
Prin sentinţa civilă nr. 1616 din 25 septembrie 2008 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii formulată împotriva pârâtului P.O. Luduş, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P.J. Mureş şi excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, a fost anulată dispoziţia nr. 757 din 28 august 2003 emisă de pârâtul P.O. Luduş şi a fost stabilit, în favoarea reclamantei, dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în oraşul Luduş, str. Republicii, înscris în C.F. 835 Luduş, compus din casă de locuit cu 4 apartamente şi termen intravilan, în suprafaţă de 2522 m.p., conform valorii stabilite prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert B.G. – 509.000 lei ron, din care 163.000 lei ron reprezentând valoarea terenului, valoare ce va fi actualizată la momentul plăţii respective cu indicele de inflaţie.
Pârâţii au fost obligaţi la plata sumei de 2.152,6 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prezenta contestaţie a fost înregistrată la Tribunalul Mureş în anul 2003, dată la care prefecturile aveau atribuţii în centralizarea notificărilor prin care se solicitau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, P.J. Mureş fiind notificată în acest sens, astfel că are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a acţiunii formulată de pârâtul P.O. Luduş, aceasta a fost respinsă deoarece obiectul cauzei îl reprezintă contestaţia formulată de reclamantă împotriva dispoziţiei nr. 757/2003 emisă de P.O. Luduş.
Acţiunea reclamantei fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, competenţa de soluţionare revine tribunalului de la locul situării imobilului, astfel că a fost respinsă şi excepţia de necompetenţă materială.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a reţinut că reclamanta a formulat două notificări cu privire la imobilul în litigiu, una înregistrată sub nr. 346 din 13 februarie 2002, fiind transmisă P.J. Mureş, şi o alta, înregistrată sub nr. 193/ N din 13 noiembrie 2001, fiind transmisă P.O. Luduş.
Pârâtul P.J. Mureş nu a răspuns la acea notificare, iar P.O. Luduş a emis dispoziţia nr. 657 din 28 noiembrie 2003 prin care a respins notificarea reclamantei pe motiv că notificarea nu a fost însoţită de o serie de documente.
Prima instanţă a reţinut, în urma analizării probelor existente la dosarul cauzei, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, imobilul înscris în C.F. 835 Luduş fiind proprietatea tabulară a antecesorului reclamantei, defunctul S.Şt., imobilul fiind preluat abuziv de S.R. în temeiul Decretului nr. 111/1951, în baza sentinţei civile nr. 46/1952 pronunţată de Tribunalul Popular Raional Luduş.
Deoarece imobilul nu este liber, fiind în prezent proprietatea unor terţe persoane fizice, prima instanţă a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubiri care au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză, în cuantumul de 509.000 ron.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, prima instanţă a apreciat că ambii pârâţi sunt în culpă procesuală, Primarul P.O. Luduş pentru că a respins notificarea, iar P.J. Mureş pentru că nu a răspuns la notificare, astfel încât în baza art. 274 C. proc. civ., ambii pârâţi au fost obligaţi la cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Instituţia P.J. Mureş şi P.O. Luduş, prin primar.
P.J. Mureş a arătat că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar P.O. Luduş, prin primar, a arătat că nu trebuia să fie obligat la cheltuieli de judecată, deoarece a respins notificarea din cauza faptului că reclamanta nu a depus actele solicitate.
Prin Decizia civilă nr. 15/ A din 03 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, au fost respinse apelurile declarate de către cei doi pârâţi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că şi în primul ciclu procesual P.J. Mureş s-a opus în mod explicita admiterii acţiunii, pe motiv că nu s-a adoptat legea specială la care face referire art. 40 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, neinvocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
De altfel, prin Decizia instanţei supreme s-a statuat în mod irevocabil că Instituţia P.J. Mureş are calitate procesuală pasivă şi că trebuie analizată şi pretenţia faţă de acest pârât.
În ceea ce priveşte pe pârâtul P.O. Luduş, acesta are culpă procesuală deoarece a respins notificarea, deşi, din actele depuse odată cu aceasta şi, ulterior, în faţa instanţei, a rezultat faptul că reclamanta este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Legii nr. 10/2001, republicată şi modificată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Instituţia P.J. Mureş, aducându-i următoarele critici:
Soluţia instanţei de apel este nelegală, deoarece Instituţia P.J. Mureş nu are calitate procesuală pasivă.
Astfel, notificarea nr. 36 din 13 februarie 2002 formulată de reclamantă a fost adresată acestei instituţii, însă, potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, această instituţie avea atribuţii doar în centralizarea notificărilor şi nu putea să soluţioneze o astfel de notificare.
De asemenea, nu s-a ţinut cont de faptul că tocmai procedura specială reglementată de art. 40 din Legea nr. 10/2001 nu era finalizată, astfel că nu s-au putut acorda despăgubirile solicitate, tocmai în lipsa temeiului legal invocat.
Recurenta mai susţine că datorită modificărilor ce au afectat de-a lungul timpului Legea nr. 10/2001, nici nu putea să transmită notificarea reclamantei către A.N.R.P. decât după adoptarea unei soluţii definitive şi irevocabile din partea instanţelor de judecată.
Prin urmare, nu se poate reţine starea de pasivitate a Instituţiei P.J. Mureş şi deci nici culpa sa procesuală, astfel că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1. În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei, acest aspect a fost în mod irevocabil lămurit de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin Decizia nr. 4264 din 2 mai 2006, a statuat că „admisibilă este şi acţiunea îndreptată împotriva P.J. Mureş …".
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru judecătorii fondului.
Prin urmare, sub acest aspect critica recurentului nu poate fi primită.
2. În ceea ce priveşte culpa procesuală, aceasta există, deoarece, chiar dacă în prima formă a Legii nr. 10/2001, potrivit dispoziţiilor art. 40, trebuia emisă o nouă lege care să definească modul de calcul şi de plata efectivă a drepturilor băneşti, după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, recurenta avea obligaţia de a transmite notificarea respectivă către unitatea deţinătoare, ori de a emite o dispoziţie sau decizie motivată în legătură cu măsurile reparatorii prin echivalent.
Cum recurenta a stat în pasivitate, neacţionând în nici un fel, în mod corect, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, în rejudecare, au reţinut culpa procesuală a recurentei şi au obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că Decizia recurată a fost dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Instituţia P.J. Mureş împotriva deciziei nr. 15/ A din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 290/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10086/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
