ICCJ. Decizia nr. 10194/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10194/2009
Dosar nr. 427/44/2009
Şedinţa publică din 17 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1120/44 din 17 septembrie 2008 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamanţii M.F., I.C., B.G.A., M.V.C. şi N.V., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi, au solicitat obligarea acestora la plata drepturilor băneşti, despăgubiri reprezentând spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 1 septembrie 2000-11 martie 2005, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 55F din 19 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.F., I.C., B.G.A., M.V.C. şi N.V. ca prescrisă.
Prin cererea înregistrată la data de 15 ianuarie 2009 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamanţii au formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 55/F/ din 19 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. 1120/44/2008.
Prin Decizia civilă nr. 556/R din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că excepţia de necompetenţă materială este fondată deoarece obiectul recursului îl reprezintă sentinţa civilă nr. 55/F din 19 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca instanţă de fond, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în domeniul justiţiei.
Prin Decizia 109 din 20 ianuarie 2009 a Curţii Constituţionale au fost declarate ca neconstituţionale dispoziţiile art. I şi art. II din OUG 75/2008. Ulterior, OUG nr. 75/2008 a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2009.
Urmare a evenimentelor legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor OUG nr. 75/2008, nu a mai fost prevăzută instanţa competentă a soluţiona recursurile îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Curtea de Apel.
S-a considerat că într-o asemenea situaţie devin aplicabile prevederile art. 4 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a soluţiona recursurile împotriva hotărârilor Curţilor de Apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
S-a mai reţinut că, în privinţa competenţei materiale a Curţilor de Apel, dispoziţiile art. 3 pct. 3 se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de Tribunale precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 284 alin. (1) C. muncii, iar potrivit art. 71 Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, instanţele judecătoreşti competente să judece cererea referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se stabilesc prin lege.
Se consideră că, din coroborarea tuturor textelor de lege enunţate, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţie ce se impune şi din perspectiva caracterului căii de atac, devolutive şi de reformare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestită cu soluţionarea prezentului recurs, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. I alin. (1) din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, cererile menţionate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte şi cele având ca obiect acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, erau soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
Conform alin. (2) din textul de lege sus-menţionat, recursul împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa supremă, în mai multe dosare şi s-a constatat că dispoziţiile art. 1 şi art. 11 din OUG nr. 75/2008 sunt neconstituţionale.
Ulterior deciziei Curţii Constituţionale s-a adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea OUG nr. 75/2008, cu mai multe modificări şi completări, printre care şi abrogarea art. I din ordonanţă, text de lege care stabilea competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, având în vedere declararea neconstituţionalităţii art. I din Ordonanţă, precum şi abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competenţă, în prezent, soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiţie, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de muncă.
Chiar dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. I, nu s-au prevăzut şi norme tranzitorii, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în prima instanţă, de curţile de apel, având în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale în exercitarea controlului de constituţionalitate al acestui text de lege, este fără dubiu că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate în materia supusă discuţiei, în favoarea Înaltei Curţi.
O asemenea interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a OUG nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curţii Constituţionale, în loc să transpună concepţia, în materie, a instanţei constituante, în legătură cu degrevarea instanţei supreme de această categorie de litigii, faţă de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar şi de inexistenţa unei secţii specializate în materia conflictelor de muncă, în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ar perpetua tocmai acele considerente avute în vedere în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, considerate ca fiind elaborate cu înfrângerea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6), precum şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
În esenţă, instanţa de drept comun, în materia soluţionării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, în domeniul litigiilor de muncă, este reprezentată de curţile de apel, care au secţii specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanţe aparţine sentinţa recurată.
Pentru aceste argumente, în baza art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să decline competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţi în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10207/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10190/2009. Civil → |
|---|
