ICCJ. Decizia nr. 10207/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10207/2009
Dosar nr. 14034/3/2006
Şedinţa publică din 17 decembrie 2009
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi înregistrată la data de 17 aprilie 2006 la Tribunalul Bucureşti reclamanta R.P.D. a contestat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Bucureşti dispoziţiile emise de aceasta nr. 3823/2005 şi 4257/2005.
In motivare a arătat că a formulat notificare pentru restituirea imobilului situat în sector 6 preluat de stat (terenul liber de construcţii în suprafaţă de 300 mp, măsuri reparatorii pentru construcţiile, utilităţile şi plantaţiile desfiinţate de pârâtă în perioada 8-14 septembrie 1986) şi pentru terenul de 100 mp situat în sector 6 şi daune interese.
Prin sentinţa civilă nr. 634 din 2 mai 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins contestaţia.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 3823 din 7 februarie 2005 emisă de Primăria municipiului Bucureşti a fost respinsă solicitarea restituirii în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 6 compus din teren în suprafaţă de 300 mp cu motivarea că în prezent este afectat în totalitate de utilitate publică, iar prin dispoziţia nr. 4527 din 8 septembrie 2005 a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 100 mp situată în Bucureşti, întrucât şi acest teren este afectat de elemente de sistematizare, urmând ca pentru ambele situaţii să se acorde măsuri reparatorii în echivalent.
Aceste împrejurări au fost confirmate prin raportul de expertiză.
Instanţa a mai reţinut că imobilele au trecut în proprietatea statului prin expropriere în baza Decretului nr. 242/1987 şi nr. 51/1987, această situaţie fiind reglementată de art. 11 din Legea nr. 10/2001, care în alin.4 prevede că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Referitor la daunele interese instanţa a reţinut că acestea au fost deja acordate pe cale judecătorească.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel susţinând că instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ privind administrarea probelor pe care le-a solicitat.
Instanţa nu a avut în vedere caracterul reparator al Legii nr. 10/2001 şi faptul că pârâta a încălcat Constituţia şi legile prin abuz de putere.
Acordarea măsurilor reparatorii a fost lăsată la aprecierea pârâtei.
In mod greşit a fost respinsă cererea privind daunele cominatorii, căci durata de aşteptare de 2200 zile î-a creat prejudicii.
Prin Decizia nr. 44 din 21 ianuarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea în sensul că a admis contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 3823 din 7 februarie 2005 emisă de pârâtă, care a fost anulată, pârâta fiind obligată să emită o nouă dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Bucureşti, în cuantum de 693.036 lei, actualizată la data executării. Au fost menţinute celelalte dispoziţii.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că în ce priveşte dispoziţia nr. 4527 din 8 septembrie 2005 ce vizează terenul în suprafaţă de 100 mp situat în Bucureşti sector 6 reclamanta a primit măsuri reparatorii în echivalent. Dispoziţia este emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 ceea ce face ca situaţia să nu intre în competenţa instanţelor şi nici a unităţii deţinătoare pentru stabilirea cuantumului, iar din dovezile administrate a rezultat că terenul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare.
In legătură cu dispoziţia nr. 3823 din 7 februarie 2005, sub aspectul restituirii în natură s-a reţinut că aceasta nu este posibilă, fund afectat de elemente de sistematizare de utilitate publică, dar fiind emisă înainte de apariţia Legii nr. 247/2007 şi că prin ea s-a stabilit limita valorică a măsurilor reparatorii; instanţa a cenzurat valoarea stabilită în raport de probele administrate respectiv, prin expertiză a fost stabilită valoarea de 693.036 lei.
In concluzie, măsurile reparatorii ce urmează a fi acordate reclamantei sunt cele prevăzute de art. 11 alin. (9) raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Nu s-a făcut dovada existenţei unui teren echivalent în patrimoniul primăriei.
În privinţa contravalorii construcţiilor demolate, instanţa a reţinut că prin motivele de apel nu a fost învestită.
In privinţa daunelor cominatorii instanţa a reţinut că temeiul juridic este altul decât cel indicat la instanţa de fond referind-se la lipsa de folosinţă şi, fiind o cerere nouă, nu a fost analizată, fiind făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta şi pârâta.
Reclamanta, fără a indica motivul de casare pe care se întemeiază, formulează critici încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se susţine că preluarea imobilelor s-a făcut abuziv. In notificările formulate au fost solicitate şi construcţiile. Este îndreptăţită la acordarea daunelor constând în lipsa de folosinţă, pe care le-a cerut în cauză. Nu a fost pe deplin stabilită situaţia de fapt, amplasamentul imobilului, faptul că nu întreg terenul este afectat de elemente de sistematizare şi nu a fost admisă o contraexpertiză, formulându-se critici cu privire la valoarea din expertiză.
Recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că dispoziţiile contestate sunt legale având în vedere că suprafeţele de teren solicitate sunt afectate de elemente de sistematizare şi că imobilele ce au fost solicitate prin notificare au intrat în proprietatea statului prin expropriere în baza Decretelor nr. 242/1987 şi nr. 51/1987, servind scopului pentru care au fost expropriate.
În mod greşit instanţa de apel a considerat nelegală dispoziţia nr. 3823/2005 şi a fost obligat la măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 693.036 lei actualizată la data executării deoarece potrivit art. 16, cap. 5 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 dispoziţia cuprinzând sume de bani ce urmau a se acorda ca despăgubire trebuia predată prin proces-verbal împreună cu documentaţia aferentă Secretariatului Comisiei Centrale.
Referitor la cele două recursuri, recursul reclamantei, va fi admis cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar al pârâtului va fi respins pentru următoarele considerente:
In cererea de apel reclamanta s-a referit la „imobile", avându-se în vedere astfel şi construcţiile. In ceea ce priveşte daunele materiale solicitate, din cererile reclamantei rezultă că s-a solicitat, de fapt, contravaloarea lipsei de folosinţă - cu privire la aceste cereri instanţa de apel neintrând, nelegal, în cercetarea fondului.
Celelalte critici formulate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării, urmează a fi analizată cauza si in raport de hotărârile depuse în dosarul de recurs, respectiv în raport de: Decizia nr. 1944 din 21 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a admis recursul declarat de reclamanta R.P.D. împotriva deciziei civile nr. 83 din 27 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost casată Decizia şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu indicaţia ca în rejudecare să se stabilească natura şi cuantumul măsurilor reparatorii ce î se cuvin în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. S-a reţinut că procesul a fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, deoarece prin Decizia de apel a fost respinsă acţiunea reclamantei ca inadmisibilă pe considerentul că aceasta nu ar avea deschisă calea acţiunii directe la instanţă, nefiind finalizată procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001. Înalta Curte a reţinut că persoana notificată nu a dat nici un răspuns reclamantei în termenul prevăzut de lege, ceea ce echivalează cu un refuz de restituire şi dă dreptul reclamantei de a se adresa direct instanţei de judecată.
Prin sentinţa nr. 417 din 18 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, depusă de asemenea de reclamantă, acţiunea reclamantei (dosar nr. 433/2004) a fost respinsă ca prematur introdusă în considerarea faptului că procedura administrativă nu a fost finalizată.
Urmează a se stabili dacă prin celelalte litigii declanşate reclamanta a primit despăgubirile solicitate în prezentul litigiu.
Recursul pârâtului va fi respins.
Criticile prin care se susţine că dispoziţiile contestate sunt legale având în vedere că suprafeţele de teren solicitate sunt afectate de elemente de sistematizare şi că imobilele ce au fost solicitate prin notificare au intrat în proprietatea statului prin expropriere în baza Decretelor nr. 242/1987 şi nr. 51/1987, servind scopului pentru care au fost expropriate, nu vor fi primite, în baza considerentelor reţinute mai sus, când s-a analizat recursul reclamantei.
Critica referitoare la faptul că în mod greşit instanţa a reţinut nelegalitatea dispoziţiei nr.3823/2005, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 16, cap. 5 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, va fi respinsă, deoarece aceasta este emisă anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 şi, potrivit deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, dispoziţiile/deciziile emise până la data intrării în vigoare a nou legi, ca şi cele care au fost atacate în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanţelor de judecată.
Aşa fiind, pentru considerentele expuse, recursul reclamantei va fi admis, iar recursul pârâtului va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta R.P.D. împotriva deciziei nr. 44 din 21 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10206/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10194/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
