ICCJ. Decizia nr. 10209/2009. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10209/2009
Dosar nr. 2780/1/2009
Şedinţa publică din 17 decembrie 2009
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Reclamantul C.E., prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 9 septembrie 2003 a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor Statul Român, Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi SC M. SA la plata sumei de 9.637.000.00 lei daune materiale şi morale.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost numit expert tehnic într-un litigiu pornit între inventatorul N.C. şi SC M. SA Hârlău şi că, urmare a raportului de expertiză întocmit în cauză, a fost trimis în judecată această, împrejurare conducând la suspendarea sa din calitatea de expert. Ulterior, prin sentinţa penală nr. 318 din 23 mai 2002 a Judecătoriei Hârlău a fost achitat, soluţie menţinută în calea de atac.
Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, după mai multe cicluri procesuale, prin Decizia civilă nr. 442 din 17 ianuarie 2006 a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Suceava, deoarece prevederile legale în temeiul cărora statul poate fi obligat să răspundă patrimonial îl reprezintă art. 504 C. proc. pen. şi art. 52 alin. (3) din Constituţie, ne fiind justificată antrenarea răspunderii statului potrivit art. 998-999 C. civ. Se mai arată că, deşi cererea s-a judecat în primă instanţă prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de apel, găsind apelul fondat nu a anulat hotărârea apelată conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., ci a dispus schimbarea acesteia în tot. Procedând în acest fel, curtea de apel a încălcat dreptul la apărare al reclamantului, pe care l-a lipsit de posibilitatea de a propune şi administra probe în faza apelului.
Drept urmare, prin Decizia nr. 202 din 13 septembrie 2006 Curtea de Apel Suceava a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare.
Prin sentinţa civilă nr. 324 din 13 februarie 2007 Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis în parte cererea şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 30.000 lei (RON) daune materiale şi 50.000 lei (RON) daune morale.
Prin Decizia nr. 163 din 11 mai 2007 Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, a admis apelul pârâtului şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins ca nefondată acţiunea faţă de Statul Român, menţinând celelalte dispoziţii.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, admis prin Decizia nr. 8365 din 11 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă si de proprietate intelectuală, care a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi curte de apel.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că, potrivit art. 52 alin. (2) din Constituţie Statul, răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Astfel, principiul responsabilităţii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta(Decizia nr. 45/1998 a Curţii Constituţionale). Prin aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale se arată că dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. sunt neconstituţionale ori de câte ori se instituie limitări, întrucât art. 48 alin. (3) [în prezent art. 52 alin. (2)] din Constituţie instituie numai competenţa legiuitorului de a reglementa despăgubirea şi nu de a alege erorile judiciare, neimputabile victimei, pentru care statul trebuie să răspundă.
In speţă, prin rechizitoriul din 7 iunie 2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău dat în dosarul de urmărire penală nr. 1531/P/2000 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. proc. pen.
Conform deciziei nr. 5 din 18 septembrie 2001 a Biroului central pentru expertize tehnice judiciare s-a dispus suspendarea recurentului din dreptul de a mai efectua expertize tehnice în domeniul industrializării lemnului până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Recurentul a fost achitat prin sentinţa penală nr. 318 din 23 mai 2002 a Judecătoriei Hârlău, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 400 din 15 mai 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Urmare erorii judiciare săvârşite în faza urmăririi penale (trimiterea în judecată) recurentul a fost privat de dreptul de a obţine venituri din profesie, fundu-i lezate, de asemenea, reputaţia profesională si socială.
Instanţa a mai reţinut că instanţa de apel a aplicat greşit legea statuând că situaţiei de fapt a recurentului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. fiind soluţionată calea de atac fără a se intra în cercetarea fondului.
In rejudecare, prin Decizia civilă nr. 13 din 6 februarie 2009 Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Suceava, a modificat în parte sentinţa civilă nr. 324 din 13 februarie 2007 a Tribunalului Suceava, în sensul că a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 10.000 lei daune morale, a menţinut restul dispoziţiilor care nu contravin sentinţei şi a respins apelul reclamantului.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut referitor la criticile reclamantului că vizează aspecte legate de cuantumul daunelor materiale şi al cheltuielilor de judecată, precum şi întinderea daunelor morale, iar apelul Statului Român, pe lângă inadmisibilitatea acţiunii întemeiată pe art. 504 C. proc. pen., aspect dezlegat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vizează reducerea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului.
In ceea ce priveşte daunele materiale s-a reţinut că în mod just prima instanţă a aproximat cuantumul acestora în funcţie de înscrisurile produse de reclamant si că în mod corect nu au fost acordate cheltuielile de judecată, căci nu fac obiectul art. 504 C. proc. pen. Cu privire la cheltuielile de judecată pretinse până la momentul soluţionării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., instanţa a reţinut că nu au fost dovedite.
Referitor la daunele morale pretinse de reclamant într-un cuantum de 600.000 lei şi acordate de prima instanţă la nivelul de 50.000 lei, instanţa a reţinut că acestea nu pot fi evaluate cu exactitate.
Stabilirea întinderii despăgubirilor se poate realiza prin apreciere, raportat la elementele de fapt ale speţei, iar reclamantul nu a suferit o condamnare nelegală sau vreo privare de libertate, ci a fost privat de dreptul de a obţine venituri ca expert judiciar, pe o perioadă limitată de timp. In acest context daunele morale au fost stabilite la 10.000 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C.E. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Reclamantul C.E. îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Decizia este criticată pentru nelegalitate, sens în care recurentul-reclamant arată că aceasta nu a ţinut seama de îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Recurentul mai arată că în mod greşit nu au fost avute în vedere cheltuielile efectuate pe întregul parcurs al procesului si în mod greşit a fost redus cuantumul daunelor morale şi materiale.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâtul arată că înscrisurile depuse de reclamant şi avute în vedere de Tribunalul Suceava la cuantificarea daunelor materiale nu sunt un criteriu obiectiv, obţinerea veniturilor fiind condiţionată de un element incert, respectiv desemnarea reclamantului ca expert judiciar de către instanţele judecătoreşti.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale se susţine că au fost acordate arbitrar, fără ca reclamantul să contureze întinderea prejudiciului moral suferit.
Numai o hotărâre nedreaptă de condamnare sau o lipsire nelegală de libertate ar fi putut să-i producă reclamantului un prejudiciu moral. Faptul că reclamatul a fost lipsit ca urmare a cercetării penale de dreptul de a obţine venituri ca expert judiciar pe o perioadă limitată de timp nu justifică acordarea daunelor morale, reclamantul primind de fapt daune materiale şi nu se poate admite ca acelaşi criteriu să fundamenteze două categorii de daune.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor morale nu se poate face arbitrar, ci trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective, consecinţele negative pe care eventual le-a produs. In acest sens instanţa de apel nu a arătat modalităţile în care a fost lezată reputaţia profesională a reclamantului. Nu au fost numite consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic si psihic, importanţa valorilor morale lezate , intensitatea cu care acestea au fost percepute de reclamant.
Recursurile nu sunt fondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Instanţa supremă a reţinut în Decizia de recurs pronunţată în cauză că sunt incidente dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. şi art. 52 alin. (2) din Constituţie, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, pronunţând o decizie în consecinţă.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa de apel a reţinut că cele din dosarul penal nu fac obiectul art. 504 C. proc. pen., iar cele din dosarul de faţă nu au fost dovedite.
In recurs reclamantul s-a limitat a susţine că nu s-a ţinut cont de cheltuielile făcute pe întreg procesul.
Pe lângă faptul că nu s-a detaliat critica pentru a se indica la ce proces de referă, nu s-au formulat critici cu privire la modul de soluţionare a cererii de apel - această soluţie fiind supusă cenzurii în recurs. In ceea ce priveşte faptul că nu s-a ţinut cont de cheltuieli, faţă de modul de dispunere, critica vizează şi temeinicia hotărârii, lucru ce nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs.
Referitor la diminuarea cuantumului daunelor morale şi materiale, acesta a fost redus, instanţa având în vedere la stabilirea daunelor materiale înscrisurile depuse la dosar, care nu mai pot fi reapreciate de instanţa de recurs. Cât priveşte daunele morale, instanţa a avut în vedere vătămările cauzate reclamantului, acestea, prin natura lor presupunând o doză de aproximare în apreciere, avându-se în vedere consecinţele negative în plan fizic şi psihic suferite de reclamant, valorile morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate.
Critica din recursul pârâtului referitoare la faptul că înscrisurile depuse de reclamant şi avute în vedere de Tribunalul Suceava la cuantificarea daunelor materiale nu sunt un criteriu obiectiv ţine de temeinicia hotărârii, aspect ce nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs.
Vor fi înlăturate şi criticile referitoare la daunele morale, căci urmare erorii judiciare săvârşite în faza urmăririi penale (trimiterea în judecată) recurentului l-au fost lezate reputaţia profesională şi socială, prin hotărârea recurată i s-a făcut reclamantului o reparaţie: la stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa a ţinut seama de elementele specifice speţei, ştiut fiind că evaluarea unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare în raport de anumite criterii, cum sunt consecinţele negative în plan fizic şi psihic de reclamant, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care acestea au fost percepute, şa.
Pentru considerentele expuse, Decizia recurată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.E. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Suceava împotriva deciziei nr. 13 din 6 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10214/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10206/2009. Civil → |
|---|
