ICCJ. Decizia nr. 10235/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10235/2009
Dosar nr. 1582/112/2006
Şedinţa publică din 18 decembrie 2009
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia civilă, reclamanta S.G.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei Şanţ şi Comuna Şanţ, prin primar, anularea dispoziţiei nr. 198 din 27 martie 2006 emisă de pârâtul Primarul comunei Şanţ, constatarea calităţii sale de persoană îndreptăţită şi restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele situate în Comuna Şanţ, înscrise în C.F. 1700 nr. top 131, 133, 135 şi C.F. 203 nr. top 132, 134.
Prin sentinţa civilă nr. 41/F din 31 ianuarie 2008, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia civilă, a admis în parte acţiunea în sensul că a dispus anularea în parte a dispoziţiei contestate, a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei şi a obligat pârâtul Primarul comunei Şanţ să emită o nouă dispoziţie prin care să se dispună restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F. 1700 cu nr. top 135/4, 135/3 şi 133, potrivit tabelului de mişcare parcelară a raportului de expertiză, să propună măsuri reparatorii pentru imobilul „moară" şi pentru terenurile cu nr. top 135/2; 135/6; 131/2; 135/5 şi 131/1, care nu pot fi restituite în natură şi să înainteze documentaţia Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a respins petitul privind restituirea în natură a imobilelor din C.F. 203 Şanţ, nr. top 132 şi 134.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că autorii reclamantei, G.O. şi M., au cumpărat prin acte sub semnătură privată diferite cote de proprietate din imobilul moară şi teren, identificat în C.F. 1700 Şanţ, nr. top 131, 133, 135, înscrise iniţial în C.F. 203 Şanţ, de unde s-au transferat în C.F. 1700 cu ocazia intabulării dreptului Statului Român în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966.
Cumpărarea acestor imobile a avut loc în perioada 1946-1958, iar cumpărătorii nu şi-au mai intabulat dreptul de proprietate deoarece în anul 1961, imobilul moară a fost predat Statului Român, care ulterior şi-a intabulat dreptul în baza actelor normative menţionate.
Este evident ca la data respectivă, antecesorii reclamantei au predat întreg imobilul din C.F. 1700 Şanţ, astfel că preluarea de către Statul Român a fost abuzivă, astfel că aceasta se încadrează în dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Urmare expertizei dispusă de instanţă, s-a constatat că imobilele din C.F. 1700 Şanţ, nr. top 131, 133, 135, respectiv cele cu număr 135/3, 135/5, 131/2, 131/1, 135/2, 135/1 sunt parţial ocupate cu construcţii, constând în bloc de locuinţe, fântână arteziană, parcare, stradă principală şi o stradă colaterală, fiind imposibil de restituit în natură.
Faţă de acelaşi raport de expertiză, instanţa a apreciat că sunt posibil a fi restituite în natură terenurile cu nr. top 135/4, 135/3 şi 133, asupra cărora, chiar dacă sunt edificate construcţii, acestea sunt provizorii şi construite fără autorizaţie.
Referitor la cererea de restituire a imobilelor din C.F. 203 Sânt, nr. top 132 şi 134, faţă de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanţa a reţinut că acestea au format obiectul Legii nr. 1/2000, cererea petentei fiind soluţionată prin Hotărârea nr. 54/2002 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa Năsăud, hotărâre prin care s-a constatat dreptul petentei şi a numiţilor F.L., F.S., F.P. şi P.F. pentru reconstituirea dreptului de proprietate şi au fost înscrişi în anexa 40 pentru despăgubiri.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 94/A din 18 martie 2009, a admis apelul declarat de reclamanta S.G.R. , a schimbat în parte sentinţa tribunalului în sensul că a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să dispună restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilelor cu nr. top 135/5/2; 131/2/2; 132/2/2; 133; 134; 135/2; 135/3; 135/4/2, în suprafaţă de 1770,4 mp şi să propună măsuri reparatorii pentru construcţia moară şi terenul aferent parcelelor cu nr. top 132/1; 132/2/l; 135/4/1; 135/5/1; 131/2/1, în suprafaţă de 810,7 mp, care nu pot fi restituite în natură şi să înainteze documentaţia Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării şi stabilirii despăgubirilor. Prin aceeaşi decizie, a fost înlăturată dispoziţia privind respingerea cererii de restituire în natură a imobilelor cu nr. top 134 şi 135 şi a fost respins apelul pârâtului Primarul comunei Şanţ, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile aflate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991 sau de Legea nr. 1/2000 şi având în vedere că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, parcelele 132 şi 134 erau în intravilanul localităţii şi nu era reglementat regimul lor juridic, rezultă că regimul acestora intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Din expertiza efectuată la instanţa de apel a rezultat că numai blocul de locuinţe edificat pe parcela cu nr. top 132/1 în suprafaţă de 350 mp are autorizaţie de construire, celelalte construcţii fiind edificate abuziv, fără autorizaţie.
Curtea a considerat că pentru asigurarea bunei funcţionări a ansamblului de locuinţe este necesară o suprafaţă de 460,7 mp care, însumată cu suprafaţa de teren de sub blocul de locuinţe, reprezintă suprafaţa de 810,7 mp.
Tot din raportul de expertiză a rezultat că parcelele cu nr. top 135/5/2; 131/2/2; 132/2/2; 133; 134; 135/2; 135/3; 135/4/2, în suprafaţă de 1770,4 mp sunt libere în accepţiunea Legii nr. 10/2001 şi în consecinţă pot fi restituite în natură reclamantei.
In argumentarea soluţiei privind respingerea apelului pârâtului, s-a reţinut că terenul care se susţine că nu poate fi restituit în natură a fost amenajat ca parc fără nici o documentaţie de urbanism, iar în ce priveşte susţinerea că potrivit OUG nr. 195/2005 există obligativitatea ca pentru fiecare persoană să fie asiguraţi 20 mp spaţiu verde, s-a reţinut că aceste dispoziţii legale sunt ulterioare notificării făcute de reclamantă şi nu au nici o legătură cu aplicarea Legii nr. 10/2001, care este o lege reparatorie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul comunei Şanţ care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici:
Instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 când a stabilit că cererea privind restituirea parcelele cu nr. top 132 şi 134 intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 întrucât la data formulării notificării erau în intravilanul localităţii şi nu era stabilit regimul lor juridic, ignorând Hotărârea nr. 54/2002, prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri, în baza Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000.
In mod greşit s-a dispus restituirea în natură a parcelelor cu nr. top 135/5/2; 131/2/2; 132/2/2; 133; 134; 135/2; 135/3; 135/4/2, în suprafaţă de 1770,4 mp întrucât, fiind amenajate ca parc, căi de acces, şosea, etc, acestea fac parte din domeniul public, astfel că dispoziţia instanţei de apel încalcă prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care în art. 11 consacră caracterul inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil al dreptului de proprietate asupra bunurilor aparţinând domeniului public.
Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului pârâtului, iar pe fond respingerea contestaţiei, cu consecinţa menţinerii dispoziţiei contestate.
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Recurentul contestă, în primul rând, dreptul la reparaţie al reclamantei cu privire la parcelele cu nr. top 132 şi 134, al căror regim juridic nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 întrucât pentru aceste suprafeţe de teren s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000.
Critica este fondată, faţă de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclude calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ pentru aceste suprafeţe.
Este de necontestat că prin Hotărârea nr. 54/2002 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistriţa Năsăud, s-a constatat dreptul reclamantei şi a numiţilor F.L., F.S., F.P. şi P.F. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru parcelele cu nr. top 132 şi 134, fiind înscrişi în anexa 40 pentru despăgubiri, cu suprafaţa de 0,1220 ha.
Aşa fiind, întrucât pentru aceste parcele s-a dispus acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, devin aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, care le exclud de la aplicarea acestei legi.
In ce priveşte însă critica privind restituirea în natură a parcelelor cu nr. top 135/5/2; 131/2/2; 133; 135/2; 135/3; 135/4/2, întrucât ar încălca prevederile Legii nr. 213/1998, aceasta nu poate fi primită.
Art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
In interpretarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, se reţine că scopul şi raţiunea acestui act normativ cu caracter reparatoriu nu poate fi decât acela de a retroceda proprietatea, când acest lucru este posibil în natură, în caz contrar urmând a se acorda măsuri reparatorii foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referinţă, dispoziţii ce concordă cu principiul prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Noţiunea de „amenajări de utilitate publică" este folosită de chiar legea specială în art. 10 alin. (3), iar Normele de aplicare unitară a legii o explicitează.
Amenajările de utilitate publică nu presupun cu necesitate includerea bunului în domeniul public al localităţii şi nici nu se confundă cu acesta, iar aceste amenajări nu pot fi definite prin prisma Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Legile nr. 213/1998 şi nr. 10/2001 au domenii distincte de reglementare, prima vizând proprietatea publică şi regimul juridic al acestora, cea de a doua, regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv.
Conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură se dispune indiferent dacă bunul face sau nu parte din domeniul public, prin urmare, indiferent dacă, anterior intrării sale în vigoare, regimul juridic al bunului era reglementat de Legea nr. 213/1998.
Excepţiile de la măsura restituirii sunt, de asemenea, strict reglementate de Legea nr. 10/2001, nici unul dintre cazurile de excepţie nevizând apartenenţa bunului la domeniul public.
De aceea, atunci când constată că un bun nu poate fi restituit pentru că este afectat de amenajări de utilitate publică, instanţa nu trebuie să verifice dacă bunul face parte din domeniul public şi dacă a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 213/1998, ci trebuie să analizeze dacă amenajarea este, într-adevăr, de utilitate publică, în sensul Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost explicităţi prin Normele sale de aplicare unitară, adoptate prin HG nr. 205/2007.
În speţă, prin raportare la situaţia de fapt definitiv stabilită de instanţele de fond şi apel, Înalta Curte apreciază că au fost interpretate corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în sensul că parcelele cu nr. top 135/5/2; 131/2/2; 133; 135/2; 135/3; 135/4/2, pentru care nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, poate fi restituită în natură, nefiind afectată de amenajări de utilitate publică în sensul dispoziţiilor legale menţionate, dându-se astfel eficienţă principiului care stă la baza legii de reparaţie.
Recurentul a invocat în motivarea recursului şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să se încadreze în acest motiv de nelegalitate.
Pentru considerentele expuse, în raport cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Şanţ, va modifica în parte Decizia recurată în sensul că va respinge contestaţia formulată de reclamantă cu privire la imobilele din C.F. 203 Şanţ nr. top 132 şi 134, va înlătura dispoziţia privind obligarea pârâtului de a emite dispoziţie de restituire în natură în favoarea reclamantei a imobilele cu nr. top 132/2/2 şi 134, precum şi cea privind obligarea pârâtului de a propune măsuri reparatorii pentru imobilul aferent parcelelor cu nr. top 132/1 şi 132/2/1, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIV.
IN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Şanţ împotriva deciziei nr. 94/A din 18 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică în parte Decizia în sensul că respinge contestaţia formulată de reclamantă cu privire la imobilele din C.F. 203 Şanţ nr. top 132 şi 134.
Înlătură obligarea pârâtului Primarul comunei Şanţ să emită dispoziţie de restituire în natură în favoarea reclamantei pentru imobilele cu nr. top 132/2/2 şi 134 şi obligarea Primarului de a propune măsuri reparatorii pentru imobilul aferent parcelelor cu nr. top 132/1 şi 132/2/1.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10226/2009. Civil. Partide politice. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10223/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
