ICCJ. Decizia nr. 10240/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10240/2009
Dosar nr. 7452/3/2007
Şedinţa publică din 18 decembrie 2009
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 1 martie 2007, sub nr. 7452/3/2007, reclamanţii C.I., F.V.R., P.M., P.N.D. şi K.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. şi SC P. SA Baia Mare, obligarea acestora la emiterea deciziilor sau dispoziţiilor motivate de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri în echivalent pentru imobilul-teren, în suprafaţă de 16.881 mp, situat în Baia Mare, înscris în C.F. 3210 Baia Mare, nr.top.3385/2/1, şi pentru terenul în suprafaţă de 146 mp, înscris în C.F. 3210 Baia Mare, nr.top.3385/2/3.
Prin sentinţa civilă nr. 595 din 24 aprilie 2007 a aceleiaşi instanţe, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţi.
În pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că părţile sus-menţionate au dovedit trimiterea notificării nr. 392/2001 către Primăria municipiului Baia Mare.
La dosar există şi o adresă formulată de reclamanţi către SC P. SA şi/sau SC C. SA, dar nu s-a depus dovada comunicării acesteia şi, în plus, poartă menţiunea că ar fi fost „depusă confirmarea de primire nr. 10277 din 22 februarie 2006, primit la 24 februarie 2006", astfel că, nefiind formulată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru formularea notificărilor, nu poate fi luată în considerare ca temei al unei obligaţii de a răspunde la notificare, cu atât mai mult cu cât, fiind adresată către două societăţi comerciale, în lipsa unei confirmări de primire, nu se poate cunoaşte care dintre societăţi a primit-o.
Reclamanţii nu au dovedit nici că notificarea adresată Primăriei Baia Mare ar fi ajuns la vreuna dintre pârâte.
De asemenea, deşi susţin că această primărie le-a comunicat, în anul 2002, că ar fi trimis notificarea către A.P.A.P.S., nu au dovedit acest aspect. Mai mult, din adresa nr. 11507 din 25 septembrie 2006, emisă de A.V.A.S., rezultă că aceasta ar fi primit notificările nr. 341, 346 şi 375/2001, prin care erau revendicate alte imobile, dar nu şi notificarea nr. 392/2001, invocată de reclamanţi în prezenta cauză. Pârâta a specificat, în mod expres, în adresa menţionată, că nu este în posesia altor notificări şi a solicitat reclamanţilor să le depună în original, însoţite de acte doveditoare ale dreptului de proprietate.
Reclamanţii nu au făcut, însă, nici un demers în acest sens.
Ca atare, Tribunalul a constatat că nu exista obligaţia pârâtelor de a răspunde la această notificare, o astfel de obligaţie existând, în sarcina părţilor respective, doar de la momentul primirii unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001.
Această sentinţă a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 4 A din 10 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii C.I., F.A., I.L., I.M., P.M., P.N.D. împotriva hotărârii sus-menţionate.
Curtea de Apel a constatat că obligaţia de a face pusă pe seama pârâtelor intimate trebuie să se justifice de neîndeplinirea, de către acestea, a unei obligaţii legale, născute în baza unor raporturi juridice care, în speţă, sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, art. 26 alin. (2), conform cărora "în termen de 30 de zile de la primirea notificării, primăria notificată este obligată să identifice unitatea deţinătoare şi să comunice persoanei îndreptăţite elementele de identificare ale acesteia".
Reclamanţii apelanţi nu au dovedit că notificarea înregistrată sub nr. 392/2001, la executorul judecătoresc, ar fi fost înaintată spre soluţionare vreuneia dintre pârâtele intimate pentru ca acestea să fie ţinute de a executa obligaţiile născute în aplicarea actului normativ în discuţie.
Adresa nr. 26065 din 26 februarie 2002 expediată de Primăria municipiului Baia Mare, la 1 iulie 2002, către intimata SC P. SA, cuprinde, în anexă, referiri la alte notificări, înregistrate sub nr. de dosar 353, 354, 355 şi 366, formulate de către aceleaşi persoane în baza Legii nr. 10/2001.
Potrivit menţiunilor înscrise în notificarea înregistrată la Primărie, privind terenul în suprafaţă de 16.881 mp, C.F. 3210, nr.top.3385/2, numărul dosarului format a fost 349.
Din adresa nr. 5439 din 27 septembrie 2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, rezultă că dosarul nr. 349 (acelaşi cu dosarul nr. 324) ar fi fost remis, prin adresa nr. 2854/2004, către SC C. SA, persoană juridică ce nu a fost chemată în judecată, alta decât intimatele.
Intimata A.V.A.S. a fost sesizată cu soluţionarea altor notificări, şi anume cu cele înregistrate sub nr. 310, acelaşi cu 346, 322, acelaşi cu 343, şi 323, acelaşi cu 341.
În acelaşi sens este şi adresa emisă de A.V.A.S. către reclamanta C.I., la 25 septembrie 2006, în care i se dau relaţii cu privire la o serie de alte notificări, cu menţiunea expresă că, deşi la dosar se regăsesc extrase de C.F. nr. 3210 şi 79, nu există notificări cu privire la acestea.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs apelanţii C.I., I.L., F.A., I.M., P.M. şi P.N.D., criticând-o pentru următoarele motive:
Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Părţile au prezentat înscrisuri prin care au dovedit că notificarea a fost înregistrată în termen, conform procedurii.
De asemenea, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoanei fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
După depunerea notificării, recurenţii au remis toate înscrisurile prin care dovedeau calitatea de persoane îndreptăţite, acestea ajungând la Primăria municipiului Baia Mare.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care persoana îndreptăţită nu cunoaşte deţinătorul bunului solicitat, notificarea se trimite primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul, prin măsurile întreprinse părţile îndeplinind această obligaţie.
Din întâmpinarea depusă de A.V.A.S. în dosarul de fond, rezultă că „reclamanţii nu au depus notificarea în original şi documente în completarea dosarului, în lipsa cărora nu poate fi emisă o decizie motivată".
Din Decizia Curţii de Apel reiese că, potrivit întâmpinării aceleiaşi pârâte, „la dosarul administrativ aflat la A.V.A.S. există doar o copie a notificării adresate Primăriei Baia Mare din care nu rezultă nici măcar denumirea unităţii deţinătoare a imobilului pentru a se verifica incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 29 din Lege".
Mai susţin recurenţii că, din datele cunoscute de ei, SC P. Baia Mare SA a suferit mai multe transformări şi schimbări de denumire, care, însă, nu au fost publicate în Monitorul oficial.
În baza HG nr. 30/1991, nepublicată, fosta I.M.N. Baia Mare s-a transformat în SC P. Baia Mare, recurenţii invocând două articole dintr-un ziar local din care ar rezulta că SC C. SA Bucureşti este una şi aceeaşi unitate comercială cu SC P. Baia Mare şi SC A.D.P. Baia Mare, toate cele trei având sediul social în Baia Mare.
Reclamanţii şi-au îndeplinit obligaţia de a depune, la dosar, notificarea originală care se află la Primăria Baia Mare, în condiţiile în care aceasta a trimis către A.V.A.S. o copie a notificării, astfel încât solicitarea pârâtei privind originalul cererii trebuia să fie adresată Primăriei.
Din adresa acestei instituţii rezultă că, alături de notificare, a mai trimis încă 26 de file, care puteau constitui înscrisurile doveditoare ale pretenţiilor reclamanţilor.
Există şi o adresă a Primăriei Baia Mare din care rezultă că notificarea nr. 392/2001 s-a înaintat SC P. Baia Mare.
De asemenea, din adresa nr. 26065 din 26 iunie 2002, emisă de Primăria Baia Mare către SC A.D.P. S.A. (SC C. SA sau SC P. SA Baia Mare), rezultă că notificarea formulată de reclamanţi a fost înaintată acestei societăţi, care deţine terenurile solicitate de părţile menţionate.
De pe adresă rezultă ştampila de expediere a lucrării către societatea pârâtă şi poartă data de 1 iulie 2002, iar nu data de 22 sau 24 februarie 2006, astfel încât instanţa de fond a considerat, în mod eronat, că notificarea nu a fost adresată în termenul legal.
Recurenţii au solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei recurate şi obligarea intimatelor pârâte să emită decizii sau dispoziţii motivate de restituire în natură sau în echivalent pentru terenurile în litigiu.
Faţă de menţiunile din certificatul de moştenitor nr. 51 din 18 mai 2007, emis de SCN N.L., privind pe defuncta F.R.V., decedată la data de 2 februarie 2007, din care rezultă că unicul moştenitor al acesteia este I.S.S., apelanţii din prezenta cauză, I.M.F., I.D.L. şi F.A., fiind străini de succesiune, ca urmare a renunţării la aceasta, conform declaraţiilor autentificate, menţionate în actul notarial, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelanţilor în exercitarea apelului împotriva hotărârii primei instanţe. Cei trei apelanţi, totodată şi recurenţi în dosarul de faţă, au depus o cerere prin care au arătat că recursul a fost exercitat, de aceste persoane, din eroare.
Având în vedere că acţiunea a fost introdusă, printre alţii, de reclamanta F.R.V., decedată pe parcursul soluţionării procesului, iar persoanele arătate mai sus au renunţat la succesiunea acesteia, conform menţiunilor din certificatul de moştenitor şi necontestate de apelanţii respectivi, Înalta Curte constată că, în persoana lor, nu s-a transmis calitatea procesuală pe care a avut-o reclamanta decedată în prezenta cauză.
În consecinţă, nu justifică legitimarea procesuală de a ataca hotărârea primei instanţe, în condiţiile art. 282 şi urm. C. proc. civ., astfel încât prezenta instanţă va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelanţilor I.M.F., I.L. şi F.A. în declararea apelului.
Referitor la criticile formulate de recurenţii reclamanţi C.I., P.M. şi P.N.D., analizând Decizia recurată, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma actuală [art. 26 alin. (1), în forma legii de la data intrării în vigoare], dacă persoana îndreptăţită nu cunoaşte deţinătorul imobilului solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul, respectiv Primăriei municipiului Bucureşti, care, în termen de 30 de zile, este obligată să identifice unitatea deţinătoare şi să comunice datele de identificare ale acesteia solicitantului.
Potrivit art. 22 alin. (4) din acelaşi act normativ [art. 21 alin. (4) în forma veche], notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului de depunere a notificării (un an de la data intrării în vigoare a legii), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
În esenţă, cele două instanţe anterioare au respins acţiunea formulată de reclamanţi, având ca obiect obligarea pârâtelor de a emite dispoziţie sau decizie motivată de acordare sau propunere de măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece nu s-ar fi efectuat dovezi cu privire la primirea, de către acestea, a notificării nr. 392/2001, înregistrată la Primăria Baia Mare.
În primul rând, trebuie menţionat că reclamanţii au solicitat, prin acţiunea ce formează obiectul dosarului de faţă, emiterea dispoziţiei de restituire în natură sau în echivalent pentru două terenuri înscrise în C.F. Baia Mare 3210, sub nr.top.3385/2/1 şi nr.top.3385/2/3, în suprafaţă de 16.881 mp, respectiv 146 mp, invocând neîndeplinirea obligaţiei, de către pârâte, de a răspunde la notificarea înregistrată sub nr. 392/2001 la executor judecătoresc şi trimisă Primăriei Baia Mare.
De asemenea, se invocă formularea unei alte notificări, înregistrată sub nr. 25408 din 15 noiembrie 2005, la aceeaşi instituţie.
Notificarea înregistrată sub nr. 392/2001, la executor judecătoresc S.A., se referă la terenul grădină, situat în intravilan, în suprafaţă de 16.881 mp, înscris în C.F. 3210, sub nr.top.3385/2, iar notificarea înregistrată sub nr. 25408 din 15 noiembrie 2005 nu a fost depusă, astfel încât nu se poate verifica, la acest moment procesual, ce teren vizează.
În ceea ce priveşte notificarea nr. 392/2001, Primăria Baia Mare avea obligaţia să identifice unitatea deţinătoare a terenului la care se referă şi să comunice datele respective persoanelor interesate pentru ca acestea să adreseze cererea către deţinătorul bunului.
De asemenea, scopul legii, şi anume rezolvarea pretenţiilor persoanelor care se consideră îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobile care cad sub incidenţa actului normativ în discuţie, este îndeplinit şi în ipoteza în care Primăria sesizează, ea însăşi, unitatea deţinătoare pentru rezolvarea notificării.
În situaţia în care identificarea unităţii deţinătoare nu este realizată, Primăria trebuie să comunice acest aspect către persoană îndreptăţită pentru ca aceasta să uzeze, dacă este cazul, de dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Lege, în sensul de a sesiza instanţa cu o cerere de chemare în judecată a statului, prin Ministerul Finanţelor Publice. Conform textului de lege enunţat, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 90 de zile şi în ipoteza în care nu primeşte răspuns de la Primărie privind imposibilitatea identificării unităţii deţinătoare a imobilului, cu condiţia implicită de a reintra în posesia notificării, pentru a dovedi respectarea termenului de depunere prevăzut de art. 22 alin. (1) din Lege.
În speţă, pentru terenul de 16.881 mp, reclamanţii au adresat, în termenul legal de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (termen care a expirat la 14 februarie 2002), notificarea nr. 392/2001 (nr. dosar executor judecătoresc), către Primăria Baia Mare.
Conform adresei nr. 26065 din 26 iunie 2002, expediată la 1 iulie 2002 (fila 13 dosar apel), rezultă că Primăria municipiului Baia Mare a trimis către SC A.D.P. S.A. Baia Mare notificarea petentei F.V., în prezent decedată, împreună cu un dosar conţinând 26 de file, fără să rezulte, însă, numărul sub care a fost înregistrată respectiva cerere, pe rolul Primăriei, şi nici imobilul la care se referea.
Curtea de Apel a procedat la o greşită confirmare a soluţiei primei instanţe, considerând că, în mod cert, pârâtele nu au primit notificarea formulată de reclamanţi şi că Tribunalul şi-a îndeplinit toate obligaţiile procesuale pentru a clarifica acest aspect şi pentru a soluţiona, în mod corect, pretenţiile părţilor respective.
În baza rolului activ, reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prima instanţă, pentru a preveni soluţionarea eronată a cauzei, trebuia să solicite lămuriri părţilor şi completarea probatoriului cu depunerea înscrisurilor comunicate către societatea menţionată mai sus, pentru a verifica dacă notificarea şi filele dosarului respectiv se referă la terenul de 16.881 mp, în litigiu.
De asemenea, trebuia să clarifice în ce măsură SC A.D.P. S.A. Baia Mare este una şi aceeaşi persoană juridică, cu pârâta din prezenta cauză, SC P. SA Baia Mare, în cauză fiind vorba doar despre o modificare de denumire a societăţii, cu atât mai mult cu cât reclamanţii au susţinut această identitate prin cererea de chemare în judecată, iar pârâta nu a contestat aspectul în discuţie. De altfel, din relaţiile depuse, în recurs, prin adresa nr. 17336 din 31 martie 2009 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş, privind istoricul societăţii P. SA, rezultă că aceasta a purtat denumirea SC A.D.P. S.A., începând cu 17 octombrie 2001 şi până la 22 mai 2002.
Era necesar să se solicite relaţii suplimentare de la Primăria Baia Mare în legătură cu dosarul trimis către SC A.D.P. S.A. Baia Mare, în condiţiile art. 175 C. proc. civ., chiar dacă aceasta nu era parte în dosar, dispoziţia legală permiţând solicitarea chiar a înscrisurilor care se află în păstrarea unei autorităţi sau altei persoane, cu atât mai mult a comunicării de relaţii în legătură cu transmiterea actelor către o altă instituţie sau persoană juridică.
În plus, prin adresa nr. 9622/2008, depusă în recurs, Primăria municipiului Baia Mare a comunicat recurentei C.I. că a trimis notificarea înregistrată la executor judecătoresc S.A., sub nr. 392/2001, către SC A.D.P. Baia Mare, la data de 1 iulie 2002, sub nr. 26065, ataşând borderoul de expediţie din data respectivă.
Şi din întâmpinarea formulată de Primărie într-un alt dosar (nr. 548/100/2009 aflat pe rolul Tribunalului Maramureş), depusă în fotocopie în dosarul de faţă, rezultă că notificarea nr. 392/2001 a fost înaintată, împreună cu dosarul format în urma înregistrării cererii la Primărie, către SC A.D.P. Baia Mare, la data de 1 iulie 2002. În urma demersurilor efectuate de reclamanţi în anul 2008, în legătură cu stadiul de soluţionare a notificării, şi a corespondenţei purtate cu actuala pârâtă, societate rezultată în urma reorganizării SC A.D.P. Baia Mare, care a comunicat că nu se află în posesia dosarului respectiv, Primăria a procedat la reconstituirea dosarului. Ulterior, acesta a fost trimis, prin adresa nr. 13076 din 9 mai 2008, către A.P.A.P.S. Bucureşti (actualmente, A.V.A.S. Bucureşti).
Disfuncţionalităţile de transmitere a notificării formulate de reclamanţi, intervenite între Primăria Baia Mare şi societatea comercială, chiar şi în ipoteza confirmării celor susţinute de aceasta din urmă, nu sunt imputabile recurenţilor, aceştia depunând, în termen, notificarea la Primăria Baia Mare, care, la rândul său, nu le-a comunicat datele de identificare ale unităţii deţinătoare a imobilului, ci a trimis, ea însăşi, cererea formulată către această societate.
În ceea ce priveşte pe pârâta A.V.A.S., astfel cum s-a arătat deja, Primăria Baia Mare a confirmat trimiterea notificării şi a dosarului întocmit în baza Legii nr. 10/2001, la 9 mai 2008, moment de la care termenul de răspuns la notificare, de 60 de zile de la înregistrare, prevăzut în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a expirat de aproximativ un an şi două luni.
Pe de altă parte, prin întâmpinarea depusă în cauza de faţă, la prima instanţă, pârâta respectivă nu a contestat primirea notificării, ci a arătat că, prin adresa nr. VP1/11507 din 25 septembrie 2006, a solicitat reclamanţilor originalul acesteia, precum şi înscrisuri în completare, dar părţile nu au dat curs solicitării A.V.A.S.
Rezultă, astfel, că, şi anterior anului 2008, pârâta a primit cererea reclamanţilor pentru terenul în litigiu, neputându-li-se reproşa acestora din urmă, ca temei al refuzului de a soluţiona notificarea, că nu au depus originalul acestei cereri, care fusese înregistrat la Primărie şi nu se mai afla în posesia lor.
În concluzie, pentru o corectă soluţionare a pretenţiilor deduse judecăţii, instanţa trebuia să completeze probatoriul pentru a verifica dacă, într-adevăr, cele două pârâte au primit sau nu notificarea nr. 392/2001, precum şi ce obiect are notificarea nr. 25408 din 15 noiembrie 2005, în sensul dacă aceasta vizează un imobil pentru care reclamanţii au formulat o cerere anterioară, în termenul legal prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost prelungit prin OUG nr. 109 şi nr. 145/2001, sau reprezintă o cerere nouă. De asemenea, trebuia cercetat dacă această notificare vizează vreunul dintre cele două terenuri din prezentul litigiu.
Pe de altă parte, şi în ipoteza în care pârâtele nu au primit notificarea respectivă, în condiţiile în care aceasta a fost depusă în termen, iar Primăria Baia Mare nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 28 alin. (2), de a comunica datele de identificare a unităţii deţinătoare, reclamanţilor, şi, bineînţeles, de a le remite acestora cererea respectivă pentru a o adresa deţinătorului, ci a trimis-o ea însăşi către deţinător sau/şi către A.V.A.S., nu se pot imputa petenţilor disfuncţionalităţile de comunicare dintre aceste instituţii şi nici neefectuarea unor demersuri suplimentare din partea lor pentru a primi un răspuns la cererea formulată.
Din altă perspectivă, chemarea în judecată a pârâtelor A.V.A.S. şi SC P. SA Baia Mare printr-o acţiune înregistrată la prima instanţă asigură, pe deplin, cunoaşterea, de către aceste părţi, a pretenţiilor formulate de reclamanţi în legătură cu terenul ce a format obiectul notificării nr. 392/2001, precum şi posibilitatea de a-şi exercita, în faţa organului judiciar, toate prerogativele dreptului la apărare în legătură cu solicitarea formulată de părţile adverse, în temeiul Legii nr. 10/2001.
De asemenea, în raport de data înregistrării acţiunii pe rolul Tribunalului Bucureşti, 1 martie 2007, termenul de 60 de zile cu privire la soluţionarea notificării de deţinătorul imobilului sau de instituţia implicată în privatizare, după caz, expirase, faţă de data judecării cererii de apel, de aproape un an, astfel încât Curtea avea obligaţia, faţă de toate aspectele precizate mai sus, să trimită cauza Tribunalului pentru a proceda la judecata pretenţiilor reclamanţilor, iar nu să confirme respingerea acţiunii motivat de neprimirea notificării de către pârâte.
În acest sens, Decizia pronunţată în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vigoare la data pronunţării deciziei recurate şi obligatorie pentru instanţă, în condiţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., în urma admiterii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond, în virtutea plenitudinii de jurisdicţie, nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei sau dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificare.
Cererea reclamanţilor fiind respinsă prin hotărârea primei instanţe, confirmată de Curtea de Apel, fără verificări în legătură cu calitatea pârâtelor de a răspunde la notificare şi, dacă este cazul, cu fondul pretenţiilor acestor părţi, le-a creat un prejudiciu însemnat, constând în imposibilitatea de a-şi vedea rezolvate solicitările în legătură cu recunoaşterea şi valorificarea dreptului de proprietate invocat pentru terenul în litigiu şi, în raport de circumstanţele concrete ale speţei, cu exerciţiul atributelor specifice acestui drept sau acordarea unei alte forme de reparaţie pentru bunul preluat abuziv.
În consecinţă, instanţele anterioare au înlăturat obligaţia pârâtelor de a răspunde notificării în sensul pretins de reclamanţi, prin cererea de chemare în judecată, fără a stabili, pe deplin, situaţia de fapt în legătură cu primirea cererii, de către intimate, şi cu calitatea acestora, de persoane abilitate de lege să rezolve pretenţiile reclamanţilor.
Această modalitate de soluţionare a procesului reprezintă şi o încălcare a liberului acces la justiţie, reglementat prin art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu reprezintă o judecată efectivă, finalizată prin respingerea cererii de chemare în judecată, ci o rezolvare formală a demersului judiciar promovat de reclamanţi.
Ca atare, pentru toate argumentele prezentate, inclusiv cele referitoare la lipsa calităţii procesuale active a apelanţilor I.L., F.A. şi I.M.F., în baza art. 312 alin. (1)- (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenţii C.I., P.M., P.N.D., I.L., F.A. şi I.M.F. şi va casa Decizia recurată.
Admiterea căii de atac exercitată de ultimii trei dintre recurenţii menţionaţi mai sus vizează, exclusiv, posibilitatea modificării soluţiei date de Curte asupra apelului declarat de aceste părţi, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii lor procesuale active în atacarea hotărârii primei instanţe. Prin urmare, Înalta Curte nu a avut în vedere, la casarea deciziei recurate, motivele de recurs formulate de I.L., F.A. şi I.M.F.
Pe de altă parte, deşi soluţia ce se va da asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a celor trei apelanţi ar determina modificarea deciziei deoarece neîndeplinirea acestei condiţii de exerciţiu, în declararea apelului, vizează nelegalitatea hotărârii pronunţate cu neobservarea acestui aspect, în raport de argumentele pentru care se va admite recursul declarat de ceilalţi recurenţi şi care atrag casarea deciziei, în baza art. 312 alin. (3) teza finală, Înalta Curte va dispune casarea hotărârii Curţii de Apel. Conform textului de lege menţionat, dacă sunt întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a asigura o judecată unitară.
Ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a apelanţilor I.L., F.A. şi I.M.F., în declararea apelului, în baza art. 296 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge apelul declarat de aceste părţi, ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală.
Potrivit art. 297 din acelaşi cod, în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţii C.I., P.M. şi P.N.D., instanţa urmează să-l admită pentru considerentele deja prezentate şi, întrucât neefectuarea tuturor verificărilor impuse de lege, de către prima instanţă, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, va desfiinţa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va analiza în ce măsură pârâta SC P. SA este deţinător al imobilului în litigiu, pentru a putea fi antrenată în rezolvarea notificării formulate de reclamanţi.
De asemenea, în raport de circumstanţele speţei, de dovedirea calităţii de persoane îndreptăţite a reclamanţilor la măsuri reparatorii pentru terenul/terenurile în litigiu şi de modalitatea de reparaţie cuvenită acestora (în natură sau în echivalent) se va verifica în ce măsură pârâta A.V.A.S. este competentă să facă propunere de măsuri reparatorii prin echivalent. Astfel, dacă este cazul unei forme de reparaţie în echivalent, se va avea în vedere, de Tribunal, că, prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 şi s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Ca atare, se revine la dispoziţiile art. 27 în forma de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, sens în care se va verifica, dacă această ipoteză este incidentă în litigiul de faţă, natura preluării, de către stat, a bunurilor pretinse de reclamanţi, doar în cazul unui titlu valabil fiind abilitată pârâta A.V.A.S să propună măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile art. 27 din Lege.
În situaţia unui titlu nevalabil, măsurile reparatorii, indiferent de forma de reparaţie, în natură sau prin echivalent, se vor stabili de către deţinătorul imobilului.
De asemenea, se va solicita depunerea notificării nr. 25408 din 15 noiembrie 2005 pentru a se verifica imobilul la care se referă şi a se considera cu privire la formularea cererii respective în termenul legal prevăzut de art. 22 alin. (1) din Lege.
În ceea ce priveşte terenul de 146 mp, înscris în C.F. nr. 3210 Baia Mare, top.3385/2/3, se va verifica în ce măsură acesta formează obiectul vreuneia dintre notificările invocate în cererea de chemare în judecată şi, în caz contrar, prima instanţă nu va avea în vedere pretenţiile reclamanţilor în legătură cu acest imobil.
Se va dispune şi cu privire la cadrul procesual al judecăţii în primă instanţă, în ceea ce o priveşte pe reclamanta F.V.R., decedată pe parcursul desfăşurării procesului, şi cu privire la introducerea în litigiu a moştenitorilor acesteia, în calitate de continuatori ai părţii decedate, în raport de poziţia lor în privinţa acţiunii promovate de autoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelanţilor I.L., F.A. şi I.M.F.
Admite recursul declarat de C.I., P.M., P.N.D., I.L., F.A. şi I.M.F. împotriva deciziei nr. 4 A din 10 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează Decizia recurată, în sensul că:
Respinge apelul declarat de apelanţii I.L., F.A. şi I.M.F. împotriva sentinţei civile nr. 595 din 24 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală.
Admite apelul declarat de reclamanţii C.I., P.M., şi P.N.D. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
Desfiinţează sentinţa apelată şi trimite cauza, spre rejudecare, la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10246/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10239/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
