ICCJ. Decizia nr. 10242/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10242/2009
Dosar nr. 26258/3/2007
Şedinţa publică din 18 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 august 2007 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, contestatorul M.P. s-a adresat instanţei, formulând contestaţie împotriva Dispoziţiilor nr. 8299 şi 8300 /2007 emise de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar, să se anuleze dispoziţiile respective şi să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2000 mp situat în Municipiul Bucureşti, sector 2.
Prin sentinţa civilă nr. 1548 din 4 decembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul M.P.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că este nefondată solicitarea contestatorului de a se restitui în natură imobilul situat în Municipiul Bucureşti, sector 2, în mod corect emiţându-se Dispoziţia nr. 8299/2007 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile în care terenul respectiv este afectat de elemente de sistematizare, aşa cum rezultă din nota de reconstituire, fiind ocupat de spaţii verzi aferente blocurilor din zonă, carosabil, acces alei, trotuar protecţie, trotuar pietonal, parcaj amenajat şi reţele utilitare subterane.
În ceea ce priveşte contestaţia formulată de către contestator împotriva Dispoziţiei 8300/2007 emisă de aceeaşi intimată, s-a constatat că este nefondată, în condiţiile în care notificarea formulată de acesta, având ca obiect solicitarea terenului în suprafaţă de 998 mp, lotul B, a fost formulată tardiv, pe data de 26 august 2004.
Pe de altă parte, referitor la aceeaşi notificare, s-a reţinut că numitul M.P. nu are calitatea de persoană îndreptăţită, neputând solicita şi acest teren, întrucât lotul nr. B a fost lăsat de către bunica sa, prin testamentul încheiat la data de 14 iunie 1934, fiului acesteia M.C., zis M. (unchiul contestatorului), astfel încât acesta nu-l mai putea solicita în calitate de moştenitor legal.
Singurul teren la care contestatorul este îndreptăţit la restituire este cel reprezentat de lotul A, imobil ce a aparţinut tatălui său, M.P., prin Dispoziţia contestată cu nr. 8299/2007, fiindu-i acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva hotărârii respective, la data de 17 decembrie 2007, în termen legal, a declarat apel contestatorul M.P., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, apel ce a fost respins de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 61/A din 17 martie 2009.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt nefondate motivele de apel formulate de către contestator, în mod corect prima instanţă reţinând că notificarea înregistrată sub nr. 1107 din 26 august 2004, având ca obiect imobilul situat în Municipiul Bucureşti, reprezintă o notificare de sine stătătoare, neputând fi interpretată ca fiind o completare la notificarea iniţială prin care s-a solicitat terenul.
Referitor la motivele de apel, legate de soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Dispoziţiei nr. 8299 din 21 iunie 2007 prin care a fost soluţionată notificarea nr. 3376 din 13 august 2001, prin care s-a solicitat de către M.P. retrocedarea trenului în suprafaţă de 990 mp situat în Municipiul Bucureşti, sector 2, curtea de apel a reţinut, de asemenea, că sunt nefondate, suprafaţa de teren solicitată fiind afectată de detalii de sistematizare, situaţie de fapt pusă în evidenţă şi prin raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cadrul instanţei de apel.
Astfel, s-a considerat sub acest aspect că suprafaţa de teren rămasă needificată este de 217 mp, dacă se ţine cont de ambele notificări, sau de 141 mp, dacă se ţine cont doar de prima notificare, suprafaţă care însă nu se poate restitui în natură, întrucât reprezintă o suprafaţă foarte mică, fiind poziţionată în imediata apropiere a colţului blocului 113, făcând parte din zona înverzită aferentă acestui bloc.
Împotriva deciziei respective, la data de 11 iunie 2009, în termen legal, a declarat recurs contestatorul M.P., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, iar, pe fond admiterea contestaţiei, aşa cum a fost formulată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susţinut că instanţa şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti, în sensul că a refuzat să-i restituie în natură suprafaţa de 141 mp teren, încălcându-se prevederile art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme Primăria Municipiului Bucureşti nu a prezentat un document oficial prin care să se evidenţieze faptul că terenul în litigiu este afectat de elemente de sistematizare sau reprezintă o zonă de utilitate publică.
S-a susţinut şi faptul că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a revenit asupra utilităţii obiectivului suplimentar al raportului de expertiză privind stabilirea valorii de circulaţie, fără să pună în discuţia părţilor acest aspect, şi încălcându-se principiile oralităţii şi contradictorialităţii.
S-a învederat că instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretând în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, atâta vreme cât s-a considerat că cea de-a doua notificare înregistrată sub nr. 1107 din 26 august 2004 a fost formulată tardiv, iar, pe de altă parte, nu s-a ţinut cont de normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 10/2001, în concordanţă cu exigenţele art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia C.E.D.O.
Recursul declarat de contestatorul M.P. se priveşte ca a fi fondat şi se admite, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 314 C. proc. civ. – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
În speţă, sunt aplicabile aceste dispoziţii legale coroborate cu art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., care atrag admiterea recursului declarat de către contestator, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, câtă vreme situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită.
Astfel, în cauză, deşi în cadrul instanţei de apel, la cererea contestatorului a fost administrată proba ştiinţifică a unei expertize tehnice, probă refuzată în mod nejustificat de către prima instanţă, care să stabilească dacă este posibilă sau nu restituirea în natură a terenului solicitat de către contestator, aceste aspecte nu au fost pe deplin lămurite.
În acest sens, nu au fost stabilite dimensiunile corecte ale celor două parcele situate în Municipiul Bucureşti, şi nu s-au răspuns obiecţiunilor formulate de către contestator referitor la faptul că amplasamentul redat de expert nu corespunde pe vechiul amplasament anterior anului 1973 şi nu s-a specificat dacă parcajele auto sunt permanente sau nu, şi unde este situat punctul de termoficare.
În acelaşi timp, concluziile raportului de expertiză pun în evidenţă faptul că ar fi liberă de construcţii suprafaţă de 141 mp care nu este afectată de detalii de sistematizare, iar instanţa de apel înlătură în mod cu totul justificat aceste constatări d fapt, arătând că nu poate fi restituită, reprezentând o suprafaţă mică de teren, acest lucru afectând drepturile persoanelor care locuiesc în blocurile din zonă şi în special dreptul la un mediu sănătos.
Se impune aşadar, completarea probatoriului pentru a stabili în mod clar dacă suprafaţa de teren liberă de construcţii deserveşte totuşi nevoile comunităţii locale, sau se poate dispune restituirea în natură.
Referitor la calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, se va reţine faptul că, în mod corect, cele două instanţe au reţinut că notificarea înregistrată sub nr. 1107 din 26 august 2004 a fost tardiv formulată, iar, pe de altă parte, contestatorul M.P. nu poate solicita terenul reprezentând imobilul lot B, în condiţiile în care acest teren a fost lăsat prin testament de către autoarea A.M. fiului acesteia, M.C., zis M. (unchiul contestatorului).
Sub acest aspect, contestatorul poate solicita numai restituirea terenului, imobil ce a aparţinut tatălui său M.P., imobil ce a constituit obiectul notificării 3376 din 13 august 2001 şi pentru care s-a emis Dispoziţia nr. 8299 din 21 iunie 2007.
Astfel, raportat la cererea contestatorului de restituire în natură a imobilului aflat în litigiu, expertul tehnic, cu ocazia individualizării terenului aflat în litigiu, va ţine cont de faptul că trebuie măsurate ambele loturi A şi B, însă recurentul este îndreptăţit doar la restituirea eventualei suprafeţe libere de teren ce face parte din lotul A.
În raport de cele arătate, Înalta Curte, va admite recursul declarat de contestatorul M.P., va casa Decizia civilă nr. 61/A din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul M.P. împotriva deciziei nr. 61A din 17 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10254/2009. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10246/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
