ICCJ. Decizia nr. 10246/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10246/2009
Dosar nr. 4149/118/2008
Şedinţa publică din 18 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe data de 3 iunie 2008 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul V.I. s-a adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Municipal Constanţa, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestora la restituirea cotei indivize de 1/3 din imobilul situat în Constanţa, imobil compus din suprafaţa totală de 80 mp şi beci în suprafaţă de 10,14 mp împrejmuit cu soclu din zidărie şi lemn în lungime de 47,80 mp. În subsidiar, a solicitat obligarea Primarului Municipiului Constanţa la emiterea unei dispoziţii care să cuprindă măsuri reparatorii în echivalent, dacă restituirea în natură nu este posibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1566 din 9 decembrie 2008, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis acţiunea reclamantului V.I., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar şi Consiliul Local Municipal Constanţa.
A dispus obligarea pârâţilor către reclamant la restituirea în natură a cotei indivize de 3/16 din imobilul situat în Municipiul Constanţa, imobil compus din suprafaţa utilă de 80 mp şi beci în suprafaţă de 10,14 mp împrejmuit cu soclu din zidărie şi lemn în lungime de 47,80 ml, astfel cum a fost identificat prin Decizia nr. 85/1989 a fostului Consiliu Popular al judeţului Constanţa, cu plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele Legii nr. 10/2001, reclamantul dovedindu-şi atât calitatea de persoană îndreptăţită, cât şi preluarea abuzivă a imobilului de către stat, în condiţiile art. 2 lit. i) din lege.
Împotriva hotărârii respective, la data de 3 martie 2009, au declarat apel pârâţii, care a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 131/C din 11 mai 2009.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt nefondate motivele de apel formulate de către pârâţi, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi art. 4 alin. (1) din HG nr. 250/2007, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, care invocă existenţa unui titlu de proprietate ce atestă existenţa unei coproprietăţi la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire, în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat, iar ulterior coproprietarii pot uza de dreptul comun pentru a ieşi din indiviziune.
Împotriva hotărârii respective‚ la data de 16 iunie 2009, în termen legal, au declarat recurs pârâţii, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, iar pe fond, respingerea cererii formulate de reclamantul V.I., invocând în drept dispoziţiile 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea a criticat Decizia recurată, susţinându-se că în mod greşit s-a reţinut că reclamantul poate solicita, în baza Legii nr. 10/2001, o cotă indiviză de 3/16 din imobilul situat în Constanţa, imobil preluat de către stat prin Decizia nr. 85 din 1 martie 1989 a fostului Consiliu Popular Constanţa emisă în baza Decretului nr. 223/1974.
S-a susţinut că reclamantul nu poate solicita, iar instanţele nu pot dispune restituirea unei cote-indivize dintr-un imobil, în lipsa unei individualizări a acestuia, întrucât nu se cunoaşte care este partea din bun privit în materialitatea sa, asupra căruia reclamantul deţine un drept de proprietate.
Sub acest aspect, s-a învederat faptul că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi art. 4 alin. (1) din HG nr. 250/2007 întrucât, pe de o parte, aceste prevederi sunt aplicabile doar în faza administrativă de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu şi în baza judiciară, iar pe de altă parte, trebuia să se dispună restituirea întregului imobil, iar, ulterior, pe calea ieşirii din indiviziune să se materializeze cota de 3/16 cuvenită reclamantului.
Analizând recursul declarat de pârâţi prin prisma motivului de modificare invocat (prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), Înalta Curte, va constata că este nefondat, şi-l va respinge, avându-se în vedere următoarele argumente:
Astfel, susţinerile recurenţilor că nu sunt aplicabile prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi art. 4 alin. (1) din HG nr. 250/2007 prin care s-au aprobat Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, sau că aceste dispoziţii legale au fost interpretate greşit de către instanţa de apel, sunt nefondate.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se reţine faptul că, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun.
Aceleaşi prevederi sunt reluate şi prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a legii, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Prin urmare, rezultă din aceste prevederi legale că, în procedura specială a Legii nr. 10/2001, atât în faza administrativă, cât şi în cea judiciară, unitatea deţinătoare, sau instanţa, pot dispune restituirea în natură a unei cote ideale de drept, dintr-un bun imobil solicitat ce constituie obiectul de aplicare a acestei legi, cu caracter reparatoriu.
Sub acest aspect, legea nu face nicio distincţie, în ceea ce priveşte aplicarea procedurii în faza administrativă, faţă de etapa judiciară.
În speţă, situaţia este chiar mai clară câtă vreme reclamantul şi-a întemeiat cererea pe Dispoziţia nr. 85 din 1 martie 1989 emisă în baza Decretului nr. 223/1974 de către fostul Consiliu Popular al judeţului Constanţa, din care reiese că s-a preluat, fără plată, în proprietatea statului, de la numitul V.I. cota de 3/16 din imobilul situat în Constanţa, imobil ce constituie obiectul litigiului.
Câtă vreme a fost preluată de către stat, de la reclamant, cota de 3/16 din acest imobil, în mod corespunzător, Decizia de restituire poartă asupra aceleiaşi cote indivize de proprietate.
Se constată astfel că sunt neîntemeiate susţinerile recurenţilor, potrivit cărora, nu era posibilă restituirea în natură a unei cote ideale dintr-un bun imobil indiviz şi că instanţele au interpretat greşit dispoziţiile legale invocate de către instanţa de apel.
De asemenea, nu era necesar individualizarea părţii din imobil ce corespunde cotei de 3/16 pretinse de către reclamant, întrucât această individualizare se va realiza prin intermediul dreptului comun, printr-o acţiune civilă de ieşire din indiviziune.
Faţă de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare invocat de către recurenţi, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul local Constanţa împotriva deciziei nr. 131/C din 11 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10242/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10240/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
