ICCJ. Decizia nr. 1377/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1377/2009
Dosar nr. 7290/120/200.
Şedinţa publică din 11 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, sub nr. 7290/120/2006, C.T. şi C.V. au solicitat în contradictoriu cu Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 anularea dispoziţiei nr. 3244/2006 a Primarului Municipiului Târgovişte şi acordarea de despăgubiri pentru imobilul, teren şi construcţii, situat în Târgovişte, expropriat prin Decretul nr. 245/1979.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că prin dispoziţia contestată le-a fost respinsă notificarea nr. 142/2001, motivat de faptul că cererea lor nu face obiectul Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, de vreme ce au primit despăgubiri la expropriere, pierzându-se însă din vedere faptul că despăgubirile le-au fost acordate numai pentru construcţie nu şi pentru teren.
Prin sentinţa civilă nr. 465/2007 Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă a respins ca nefondată contestaţia formulată de C.T. şi C.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în anul 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001 cei doi contestatori au solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul casă de locuit, construită din cărămidă şi acoperită cu tablă, care le-a fost expropriat şi pentru care au primit despăgubiri în valoare de 40633 lei. A mai reţinut instanţa că în faza iniţială, Primăria Târgovişte le-a respins cererea, aşa cum rezultă din dispoziţia nr. 3244/2005 pentru ca, mai apoi, prin dispoziţia nr. 4914/2006 cererea să le fie aprobată, urmând a primi despăgubiri în condiţiile Titlului VII – din Legea nr. 247/2005.
Pe de altă parte s-a stabilit că ambele dispoziţii se referă la aceeaşi notificare, aceea cu nr. 142/2001, la dosar nefiind depusă nicio dovadă din care să rezulte că cei doi contestatori au formulat o nouă cerere în temeiul Legii nr. 247/2005, simpla cerere prin care se solicită revenirea la aceea cu nr. 3668/1991, şi nedepusă la dosar neputând fi apreciată drept o veritabilă notificare adresată autorităţii locale.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 512 din 6 februarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii C.T. şi C.V. împotriva sentinţei civile nr. 465 din 30 aprilie 2007.
S-a reţinut în considerentele deciziei că prin adresa nr. 55 din 19 iulie 2004 reclamanţii au notificat prin executorul judecătoresc Primăria Municipiului Târgovişte, că aceasta are obligaţia de a răspunde în scris cu privire la modul de soluţionare a cererii nr. 3668/1991, prin care au revendicat terenul în suprafaţă de 270 mp dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1937/1977 şi expropriat în temeiul Decretului nr. 467/1979, cât şi a notificării pentru restituirea imobilelor înregistrată la nr. 142/2001.
La data de 18 septembrie 2007 contestatorii au formulat o nouă cerere în temeiul titlului I din Legea nr. 247/2005, prin care reveneau la cererea nr. 3668 din 23 martie 1991, privind restituirea terenului în suprafaţă de 340,5 mp plus suprafaţa construită de 70,5 mp şi care le-a fost p reluată abuziv în temeiul Decretului nr. 254/1979, pentru care nu au primit nici un fel de despăgubiri sau măsuri reparatorii, situat în Târgovişte. Cererea a fost înregistrată la Primăria Municipiului Târgovişte sub nr. 18277 din 19 septembrie 2005.
Această instituţie a comunicat contestatorilor că cererea acestora nu se încadrează în dispoziţiunile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, motiv pentru care contestatorii s-au adresat instanţei.
Cu probele administrate în cauză s-a stabilit că notificarea nr. 142/2001 se referă numai la imobilul casă de locuit, magazie, coteţ de păsări, pomi fructiferi şi viţă de vie nu şi la teren.
Cele două cereri din 19 iulie 2006 şi 19 septembrie 2005 dacă ar fi socotite notificări în privinţa terenului, au fost formulate după expirarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, de vreme ce Legea nr. 247/2001 de modificare şi completare a Legii nr. 10/2001 nu a realizat o repunere în termenul de notificare a celor doi contestatori.
Ca urmare, Curtea a respins critica potrivit căreia instanţa era datoare să se pronunţe în privinţa terenului în suprafaţă de 340 mp de vreme ce Legea nr. 247/2005 nu i-a repus pe contestatori în termenul de notificare iar aceştia au investit instanţa fără a îndeplini procedura administrativă prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a înlăturat şi critica potrivit căreia prin notificarea nr. 142/2001 contestatorii au solicitat despăgubiri şi pentru teren, de vreme ce au făcut referire la plantaţiile de viţă de vie şi pomi fructiferi, iar construcţia nu putea exista fără susţinerea acesteia pe teren.
Pentru a concluziona astfel, curtea de apel a reţinut că în cuprinsul notificării contestatorii nu au revendicat şi terenul, în împrejurarea potrivit căreia au solicitat despăgubiri pentru construcţie sau au făcut referire la plantaţiile de pomi fructiferi şi viţă de vie nu poate conduce în niciun caz la concluzia că şi terenul în suprafaţă de 340 mp a făcut obiectul procedurii speciale administrative, disponibilitatea reclamanţilor fiind exprimată numai la restituirea parţială a bunurilor preluate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs C.T. şi C.V. motivat în drept pe nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
- În susţinerea recursului reclamanţii arată că prin dispoziţia nr. 4914 din 26 septembrie 2006 le-au fost acordate despăgubiri numai pentru construcţia demolată nu şi pentru terenul în suprafaţă de 340 mp considerent pentru care contestaţia trebuia admisă, mai cu seamă că instanţa a încuviinţat ca utilă şi pertinentă proba cu expertiza topo pentru identificarea terenului.
- Neacordarea despăgubirilor pentru teren apare aberantă, nu numai pentru că despăgubirile acordate în 1980 nu acoperă obiectul exproprierii şi au fost modice, ci şi pentru că în logica lucrurilor construcţia pentru care s-au acordat despăgubiri nu poate fi concepută fără baza de construcţie a terenului, după cum prin notificare solicitându-se despăgubiri la justa valoare pentru plantaţiile de pomi fructiferi şi viţă de vie se presupune că acestea vizau şi terenul.
- Respingând apelul pe considerentul că notificarea nr. 142/2001 s-ar referi numai la construcţii nu şi la teren, Curtea de Apel a încălcat principiile de interpretare ale unui act juridic, ştiut fiind că un bun imobil, construcţie nu poate exista decât în mod unitar cu imobilul teren pe care se află.
- Greşit s-a reţinut că Legea nr. 247/2005 nu ar fi o lege de repunere în termen şi că deci cererea din 19 iulie 2004 este tardivă, deoarece acea cerere este o revenire şi explicitare a notificării din 2001.
Recursul este nefondat.
Prin dispoziţia nr. 4914 din 26 august 2006 Municipiul Târgovişte prin primar a soluţionat notificarea contestatorilor C.T. şi C.V., acordându-le măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcţie şi anexe gospodăreşti situate în Târgovişte. Dispoziţia se circumscrie notificării nr. 142/2001 prin care C.T. şi C.V. solicită măsuri reparatorii băneşti numai pentru construcţie, anexe şi celelalte lucrări supraterane, alei, gard din lemn pe fundaţie din beton şi plasă de sârmă, pomi fructiferi şi viţă de vie, nu şi în privinţa terenului.
Însăşi enumerarea explicită prin notificare a anumitor imobile prin natură sau destinaţie, evidenţiază intenţia reală a contestatorilor în privinţa despăgubirilor solicitate, şi ca dovadă în acest sens este şi adresa nr. 55 din 19 iulie 2004, prin care distinct de solicitarea din notificarea nr. 142/2001, contestatorii solicită Primăriei Municipiului Târgovişte să le răspundă în scris în privinţa modului de soluţionare a cererii nr. 3668/1991 prin care au revendicat terenul în suprafaţă de 270 mp (dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1937/1976 şi expropriat) şi a notificării înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 142/2001.
Este evident din conţinutul acestei adrese, că prin notificarea nr. 142/2001 contestatorii nu au solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru teren, ci numai pentru construcţii, căci altfel s-ar fi referit în exclusivitate la modul de soluţionare a notificării nr. 142/2001 nu şi la modul de soluţionare a cererii înregistrată la nr. 3668/1991 care viza terenul pe care se aflau construcţiile şi plantaţiile.
Nici cererea înregistrată la nr. 18277 din 19 septembrie 2005 nu prezintă relevanţă sub aspectul criticilor din recurs, deoarece prin aceasta contestatorii reveneau la cererea nr. 3668 din 23 martie 1991, privind restituirea terenului în litigiu în temeiul Legii nr. 18/1991.
Aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel în considerentele deciziei, încuviinţarea expertizei topo nu presupune din pornire că instanţa a avut în vedere şi terenul, deoarece soluţionarea pe fond a cauzei trebuie disociată de admisibilitatea unei probe.
Soluţia de acordare a măsurilor reparatorii numai pentru construcţiile şi plantaţiile de pe teren se justifică şi prin aceea că în temeiul contractului de vânzare din 1976, terenul aferent construcţiilor şi plantaţiilor a trecut în proprietatea statului, situaţie în care contestatorii neavând calitatea de proprietari ai terenului la data exproprierii, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 nu erau îndreptăţiţi nici la acordarea măsurilor reparatorii în privinţa acestuia.
Aşa fiind, apare ca superfluă examinarea motivelor de recurs privitoare la prezumţia de accesiune a construcţiilor şi plantaţiilor faţă de teren şi de aici cerinţa acordării măsurilor reparatorii pentru acesta, deoarece răstoarnă principiul potrivit căruia „accesoriul urmează soarta bunului principal", precum şi a acelor motive care vizează calificarea naturii juridice a cererii din 18 septembrie 2005 precum şi a adresei nr. 55 din 19 iulie 2004.
În raport de cele mai sus expuse, criticile formulate de C.T. şi C.V. în recursul declarat sunt nefondate, considerent pentru care se va face în cauză aplicarea art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.T. şi C.V. împotriva deciziei civile nr. 512 din 6 decembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1376/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1373/2009. Civil → |
|---|
