ICCJ. Decizia nr. 1489/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1489/2009
Dosar nr. 34680/2/200.
Şedinţa publică din 13 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 107 din 15 decembrie 2003 A.G.A.S.N.S. SA a respins notificarea nr. 33 din 24 mai 2001 prin care N.C.P. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Bucureşti compus din teren cu suprafaţa de 700 mp şi o construcţie, subsol, parter şi trei etaje.
S-a motivat că atât notificarea cât şi actele depuse ulterior nu cuprind elemente de identificare pentru imobilul solicitat şi că certificatul de moştenitor nr. 206 din 13 august 1999 eliberat de Biroul Notarului Public C.B. a fost depus după expunerea termenului de decădere prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
La data de 19 ianuarie 2004 reclamantul N.D. în nume propriu cât şi în numele mamei sale N.L.M. şi a fratelui său N.P.M. a chemat în judecată S.N.S. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. 107 din 15 decembrie 2003.
La termenul din 17 februarie 2004 reclamanţii N.D., N.P.M. şi N.L.M., ultima prin mandatar N.P.M. şi-au precizat acţiunea în sensul că au solicitat:
- desfiinţarea deciziei nr. 107 din 15 decembrie 2003 şi
- restituirea în natură a imobilului situat în Municipiului Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit de autorul lor C.N., în timpul căsătoriei sale cu N.L.M., că imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, că au făcut dovada calităţii de moştenitor şi a dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilului a cărui restituire au solicitat-o şi că motivele invocate în Decizia de respingere a notificării nu pot fi luate în considerare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 859 din 6 octombrie 2004 a admis contestaţia formulată de reclamantul N.D. în nume personal şi în numele mamei şi fratelui său N.L.M. şi N.P.M., a anulat Decizia nr. 107 din 15 decembrie 2003 şi a obligat R.N.S. SA să restituie reclamanţilor în natură imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 348 mp şi o construcţie P + 3.
Instanţa de fond a reţinut că autorul reclamanţilor a dobândit imobilul în litigiu printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat la 12 noiembrie 1946, că imobilul a fost naţionalizat fiind menţionat în lista privind „imobile în construcţie" poz. 94 a Decretului nr. 92/1950, că la data preluării construcţia era compusă din parter şi 4 etaje la roşu şi că ulterior Ministerul Minelor şi Petrolului a efectuat lucrări de finisare la acest imobil în baza unei autorizaţii de construcţie eliberată la 24 aprilie 1951 de Primarul municipiului Bucureşti. Totodată s-a mai reţinut că reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitor şi că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu încălcarea art. 481 C. civ. şi a art. 8 şi art. 10 din Constituţia din anul 1948 motiv pentru care unitatea deţinătoare trebuia să-l restituie în natură reclamanţilor conform art. 1, art. 9 şi art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.N.S.S. SA.
La 2 septembrie 2006 reclamanta N.L.M. a încetat din viaţă, moştenitorii săi fiind reclamanţii N.P.M. şi N.D. potrivit certificatului de calitate nr. 286 din 20 octombrie 2006 eliberat de Biroul Notarului Public F.M.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 764 din 20 noiembrie 2007 a admis apelul declarat de pârâta S.N.S.S. SA şi a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond în sensul diminuării suprafeţei de 348 mp teren ce s-a dispus restituită, la 298,16 mp teren. A menţinut restul dispoziţiilor din sentinţă.
Instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că modificările aduse de stat construcţiei cu o arie desfăşurată de 30,6% aferentă suprafeţei construite la sol şi de 16,5% aferentă suprafeţei zidite, motiv pentru care poate fi restituită în natură potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată. Totodată a mai reţinut că apelanta pârâtă deţine o suprafaţă de teren de 432,39 mp şi că printr-o hotărâre judecătorească anterioară rămasă definitivă şi irevocabilă a fost obligată să restituie în natură altor persoane îndreptăţite o suprafaţă de teren de 134,23 mp astfel că ea nu poate fi obligată să restituie intimaţilor reclamanţi decât o suprafaţă de 298,16 mp teren.
Împotriva ultimei hotărâri pronunţată în cauză pârâta S.N.S. SA a declinat recursul de faţă, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta a arătat, după ce a făcut un istoric al cauzei şi o analiză amănunţită a probelor administrate, că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, că singura departajare ce se putea face legat de stadiul fizic al construcţiei la data preluării de către stat este cea aferentă Normativului P 135 – 1999 care implică o defalcare statistică pe procente a principalelor părţi ale unei clădiri, respectiv infrastructura, suprastructura, anvelopa, finisaje şi instalaţii şi că expertiza tehnică ing. A.L. a stabilit o pondere a contribuţiei Statului la edificarea imobilului în stadiul actual de 131%.
În principal se solicită admiterea recursului şi modificarea celor două hotărâri pronunţate în cauză în sensul respingerii contestaţiei intimaţilor reclamanţi, iar, în subsidiar, ca urmare a aplicării art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
La data emiterii deciziei administrative contestate cât şi la data pronunţării sentinţei instanţei de fond erau aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în situaţia în care imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părţile nu au convenit altfel.
Aceste dispoziţii au fost abrogate prin art. I pct. 40 al Titlului I al Legii nr. 247/2005.
Totodată prin art. I pct. 42 al Titlului I al aceluiaşi act normativ, după art. 18 al Legii nr. 10 s-a introdus un nou articol, art. 181, în prezent art. 19 după republicarea legii, al cărui alineat 1 are următorul cuprins: „În situaţia imobilelor – construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că despăgubirile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, introduse prin Legea nr. 247/2005 sunt de imediată aplicare.
Ipoteza prevăzută la art. 19 alin. (1) din lege vizează acele construcţii cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma iniţială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfăşurată existentă la data preluării (etajări sau/şi adăugări de corpuri noi pe orizontală).
Nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. (1) al art. 19 din lege acea construcţie căreia i s-a modificat compartimentarea iniţială (din spaţiu de locuit în birouri şi invers) ori i s-au adus numai îmbunătăţiri funcţionale (racordări de gaze, termoficare, consolidare, finisaje, lucrări de întreţinere curentă şi altele asemenea).
De asemenea nu poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute la art. 19 alin. (1) din lege nici acea construcţie care i-au fost adăugate pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, cazuri suplimentare ce au o utilizare independentă de cea a suprafeţei preluate.
Rezultă, aşadar, ea în situaţia în care corpurile nou adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, nu depăşesc cu peste 100% aria desfăşurată iniţial, imobilul se restituie în natură.
În speţă, din expertiza tehnică efectuată de ing. A.L. rezultă că după preluarea de către stat a imobilului în locul curţilor interioare s-a extins construcţia atât pe orizontală cât şi pe verticală urmând acelaşi regim de înălţime existent la data preluării, respectiv două subsoluri, parter şi 4 nivele, au fost executate lucrări de consolidare şi compartimentări şi continuate până la finalizare restul lucrărilor la construcţia ce avea stadiul fizic la roşu şi că suprafaţa corpurilor nou construite reprezintă 30,6% aferentă suprafeţei construite la sol şi 16,5% aferentă suprafeţei utile desfăşurată.
Argumentul recurentei pârâte în sensul că instanţa de apel trebuia să ia în considerare criteriul cheltuielilor efectuate de stat pentru terminarea construcţiei, corespunzător Normativului P 135 – 1999, nu poate fi primit întrucât criteriul prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată este cu totul altfel şi anume acela dacă au fost adăugate la vechea construcţie, preluată de stat în mod abuziv, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
În aceste condiţii cum statul nu a adăugat imobilului în litigiu, pe verticală şi pe orizontală corpuri noi a căror suprafaţă desfăşurată să fie mai mare decât cea a construcţiei naţionalizate în mod corect instanţa de apel a dispus restituirea în natură a nemişcătorului intimaţilor-reclamanţi, potrivit art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Decizia atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii recursul este nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.N.S. SA împotriva deciziei nr. 764 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1654/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1388/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
