ICCJ. Decizia nr. 1386/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.1386/2009
Dosar nr.4147/111/2007
Şedinţa publică din 11 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia civilă, la data de 21 septembrie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Franţa, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtuluiC.A.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 10.09.2007 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, aprobat prin HG nr. 278/1994, iar în temeiul dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie.
Totodată, reclamanta a învederat că obligaţiile prevăzute de Legea nr. 248/2005 trebuiesc respectate de către toţi cetăţenii români, indiferent în ce scop călătoresc în străinătate şi dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei statului român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România Ie-a ratificat şi care fac astfel parte din dreptul intern.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă nr. 3/C din 4 ianuarie 2008, a respins cererea reclamantei, considerând-o neîntemeiată şi nelegală, cu motivarea că de la data de1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană şi, prin urmare, a restrânge dreptul la liberă circulaţie a pârâtului ar însemna restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe chiar teritoriul României.
S-a reţinut în motivarea hotărârii şi faptul că de la data de1 ianuarie 2007 situaţia de fapt s-a schimbat, multor persoane aflate pe teritoriul statelor membre U.E. acordându-li-se dreptul de intrare, şedere, etc.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, susţinând că returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru U.E., în baza unui Acord de readmisie, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetăţeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce duce la concluzia că doar acel stat membru U.E. poate cenzura legalitatea măsurii de retunare. Obligaţia de restrângere a dreptului la libera circulaţie al respectivului cetăţean român este expres stipulată prin Legea nr. 248/2005 în art. 38 şi urm. care constituie dreptul intern în materie şi care facilitează finalitatea practică a aplicării acordurilor de readmisie.
Apelanta a arătat şi faptul că art. 25 din Constituţie prevede că dreptul la libera circulaţie este garantat şi că legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept, ceea ce înseamnă că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege. Pârâtul, prin fapta sa, a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, care stabilesc obligaţia cetăţeanului român de a respecta legislaţia statului în care se află, precum şi scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia şi prin documentele internaţionale încheiate cu România.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 99/A din 22 mai 2008 a respins ca nefondat apelul, reţinând, în esenţă, că simpla neîndeplinire a formalităţilor privind intrarea, circulaţia, ieşirea străinilor nu este de natură a constitui, în sine, o conduită care să justifice prin ea însăşi o măsură de limitare a libertăţii de circulaţie, aceasta implicând în plus faţă de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a legii o dispune, existenţa şi a unei ameninţări serioase, suficiente la cerinţele de ordine publică, de natură a afecta interesele fundamentale ale societăţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, susţinând că îndepărtarea pârâtului de pe teritoriul francez şi documentele întocmite de către autorităţile franceze din care reiese că acesta a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru tăinuire de bunuri provenite din săvârşirea unui furt, dovedesc încălcarea de către pârât a legislaţiei statului francez, nefiind necesară efectuarea şi a altor dovezi în acest sens.
Recurenta a invocat şi faptul că autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile franceze, ci doar de a lua act de această măsură şi de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislaţia naţională. Totodată, măsura returnării dispusă de autorităţile franceze este de natură să facă dovada că cetăţeanul în cauză nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul U.E. şi, fiind în culpă pentru nerespectarea condiţiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecinţele faptelor sale, având în vedere că prin conduita sa a adus atingere imaginii şi intereselor României în raporturile cu statele U.E.
Recursul va fi admis pentru considerentele ce succed:
Conform prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
În cauza de faţă, instanţele judecătoreşti nu au avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei în vederea stabilirii pe deplin a situaţiei de fapt.
Astfel, la filele 22-23 din dosarul de fond, al Tribunalului Bihor, se află Hotărârea din 18 iulie 2007 de returnare la frontieră a pârâtuluiC.A., emisă de Prefectura de LOise din care reiese că acesta a fost încarcerat şi condamnat la 6 luni de închisoare pentru tăinuire de bunuri provenite din săvârşirea unui furt.
Acest înscris a fost omis de la examinare de către instanţele de fond şi apel, situaţie în care se impune casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea dosarului pentru o nouă soluţionare pe fond.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va analiza întregul material probator administrat în cauză şi va stabili pe deplin situaţia de fapt, urmând a face aplicarea prevederilor legale incidente în speţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată cu OG nr.5/2006, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, hotărârile pronunţate vor fi casate, iar cauza va fi trimisă Tribunalului Bucureşti spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 99/A din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 3/C din 4 ianuarie 2008 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, şi trimite cauza la Tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 146/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1376/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
