ICCJ. Decizia nr. 2417/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2417/2009
Dosar nr. 3416/1/200.
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 247 din 6 martie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată, la 23 mai 2000, de reclamanţii A.M.C., G.G., G.B.C.M., G.B.Ş. şi G.B.A., prin care - în contradictoriu cu SC C.H.I.R. SA, SC L. SA, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti - au solicitat instanţei să constate că pârâta SC L. SA, a dobândit de la Statul Român, neproprietar, imobilul compus din teren de 3674 mp şi construcţii (Hotel L. şi alte două edificate, inclusiv bazinul L.) situat în Bucureşti, sector 1, precum şi imobilul situat în Bucureşti, compus din 1773 mp teren şi patru construcţii (Casa L. şi anexele sale) şi, de asemenea, să se mai constate că pârâta a transmis imobilele fără drept SC C.H.I.R. SA, şi să se dispună compararea titlului deţinut de această din urmă pârâtă cu titlul pe care reclamanţii l-au obţinut de la autorul lor, C.A.
A fost respinsă totodată şi cererea de chemare în garanţie formulată de SC C.H.I.R. SA, în contradictoriu cu A.P.A.P.S.
Hotărârea primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 182 din 10 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Recursul declarat în cauză de reclamanţii A.M.N.G., A.I., G.G., G.B.C.M., G.B.Ş. şi G.B.A. a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală care, prin Decizia nr. 2178 din 8 martie 2007, a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei nr. 247 din 6 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a desfiinţat-o.
A admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta SC H.L. Bucureşti SRL (continuatoarea în proces a pârâtei SC C.H.R. SA) să lase în deplină posesie şi proprietate reclamanţilor, imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1 (clădirea hotelului L. şi ştrandul L., precum şi terenul aferent în suprafaţă de 3674 mp) precum şi imobilul situat în Bucureşti, sector 1, (Casa L. şi terenul aferent, în suprafaţă de 1772 mp).
A trimis cauza Tribunalului Bucureşti, pentru soluţionarea cererii de chemare în garanţie a A.V.A.S.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut în esenţă că în mod greşit, faţă de probele administrate, a reţinut în apel că nu ar exista identitate între imobilele existente astăzi pe terenurile în discuţie şi cele din momentul preluării bunurilor, atât din perspectiva structurii cât şi a finisajelor interioare.
S-a arătat că, este vorba într-adevăr de un imobil consolidat şi reparat, dar a cărui structură iniţială de construcţie nu a fost schimbată el având astăzi aceeaşi componenţă ca cea din anul înregistrărilor cadastrale (1940).
S-a constatat că nu există impedimente materiale, sub aspectul identificării bunurilor revendicate, ca acestea să fie restituite în natură şi în limita dreptului de proprietate dovedit de reclamanţi.
Considerând că în cauză se aplică dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu trimitere la art. 18 lit. c), deşi temeiul indicat al acţiunii este art. 480 C. civ. şi cererea este formulată înainte de apariţia legii speciale, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt dedusă judecăţii.
De asemenea, împrejurarea că asupra titlului pârâtei ar purta un litigiu şi din acest motiv, nu s-ar putea continua judecata şi deci nu s-ar putea compara titlurile, a fost definitiv şi irevocabil soluţionată prin Decizia nr. 2824 din 27 iunie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva încheierii din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti - prin care se suspendase judecata apelului, pe care a casat-o, dispunând continuarea judecăţii care implică şi analiza titlurilor de proprietate.
Ca urmare, instanţa de apel era ţinută de dezlegarea instanţei de recurs dată acestei probleme de drept şi potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., trebuia să procedeze la analiza cu care a fost sesizată.
S-a constatat, de asemenea, ca fiind întrunite premisele art. 314 C. proc. civ. în cauză, sens în care reţinând că din ansamblul probator administrat, identitatea imobilelor revendicate a fost stabilită, s-a apreciat că pot fi analizate, prin comparaţie, titlurile prezentate de părţi, pentru a se decide asupra proprietăţii bunurilor.
De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 11266 din 19 noiembrie 1996, irevocabilă, a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, s-a stabilit lipsa de titlu a statului în legătură cu C.H. L. şi Casa L,, imobile preluate prin Decretul nr. 92/1950, care a fost greşit şi nelegal aplicat proprietarilor, la data naţionalizării.
Această constatare, exprimată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă în legătură cu nevalabilitatea titlului statului, a intrat în puterea lucrului judecat şi se bucură de forţa prezumţiei legale absolute, în condiţiile reglementate de art. 1200 pct. 4, raportat la art. 1202 alin. (2) C. civ.
Cum SC L. SA (şi ulterior, celelalte persoane juridice care au preluat prin transmisiuni succesive, bunul ce face obiectul litigiului) este succesor cu titlu particular al statului, nu poate dobândi mai multe drepturi decât a avut acesta, potrivit principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet
Împrejurarea că SC L. SA nu a fost parte în procesul care a purtat asupra valabilităţii titlului statului, nu atrage inopozabilitatea, faţă de aceasta, a efectelor hotărârii judecătoreşti, în condiţiile în care, parte în proces a fost chiar cel care (statul) a transmis bunul asupra căruia s-a stabilit că nu există nici un titlu legal.
În fine, s-a constatat, în considerarea celor ce preced, că titlul pârâtului, deţinător al imobilului, provine de la un neproprietar şi ca atare, lasă loc de preferinţă, urmare comparării, titlului prezentat de reclamanţi, care provine de la un proprietar.
Prin cererea înregistrată sub nr. 3416/1/2008 la 14 aprilie 2008, A.V.A.S. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii A.I., A.M.N.G., SC H.L. Bucureşti SRL, SC C.H.I.R. SA, SC L. SA, S.C. Centrul de Afaceri România S.A., Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, revizuirea deciziei civile nr. 2178 din 8 martie 2007 pronunţată în dosarul nr. 37.364/1/2004 al acestei instanţe, pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuienta a susţinut că înscrisul considerat fals îl constituie certificatul de calitate de moştenitor nr. 70 din 3 mai 1999 eliberat de Biroul Notarial L. în dos. nr. 74/1999, certificat eliberat la cererea pentru deschiderea procedurii succesorale notariale de pe urma defunctului A.C., decedat la data de 14 septembrie 1998, cerere formulată de intimata A.I.
La redactarea cererii menţionate, intimata-reclamantă A.I. a indicat la rubrica „persoane cu vocaţie succesorală" în afară de A.C. şi G.E., şi numele a două persoane decedate, V.E. şi G.I., deşi era necesar să indice moştenitorii în viaţă ai acestuia, respectiv rudele din ramura G., aspect omis cu ştiinţă de intimată care, suplimentar a declarat în cuprinsul aceleiaşi cereri că, în afara persoanelor menţionate, nu mai există alte persoane cu vocaţie la succesiunea defuncţilor menţionaţi.
În temeiul cererii şi declaraţiilor intimatei reclamante A.I., neconforme realităţii în raport de cele învederate anterior, a fost emis certificatul de calitate de moştenitor nr. 70/1999 ce atestă că de pe urma defunctului A.C. decedat la data de 14 septembrie 1948 au rămas ca moştenitori A.M.C., antecesorul intimatei, cu o cotă de ½ din masa succesorală şi G.E.H., decedată, cu cealaltă cotă de ½ din masa succesorală.
Certificatul de calitate menţionat a fost folosit de intimata-reclamantă A.I. atât la judecata litigiului finalizat prin hotărârea supusă revizuirii, cât şi în alte dosare aflate pe rolul unor alte instanţe de judecată.
Actul juridic menţionat încalcă şi drepturile ce se cuvin moştenitoarelor I.G., decedată în anul 1993 şi ai E.V., decedată în anul 1981, respectiv ale numiţilor G.B.C.M., G.B.Ş. şi G.B.A., ale căror drepturi la succesiunea menţionată sunt confirmate prin certificatul de moştenitor nr. 122 din 16 iunie 1998 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi G.E., S.L., D.T.
Au solicitat revizuirea deciziei atacate şi în rejudecarea recursului schimbarea în tot a acestei decizii.
La termenul de dezbateri din 4 martie 2009, intimatele A.I. şi A.M.N.G. au invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi a autorităţii de lucru judecat pentru motivele consemnate în practicaua încheierii de dezbateri de la acest termen de judecată.
Pronunţându-se prioritar asupra excepţiilor invocate, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul iar, în lipsa unei astfel de hotărâri, de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora.
Prin urmare, dacă pentru prima teză a dispoziţiilor legale enunţate, termenul de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. este acelaşi cu termenul de drept comun în materie şi care are o durată de o lună, în cea de a doua teză, acelaşi text, a instituit un termen de excepţie determinat sub aspectul îndeplinirii sale la cel mult trei ani de la momentul stabilit de aceeaşi prevedere legală.
Întrucât în cauză, acţiunea penală declanşată de SC H.L. Bucureşti SRL împotriva intimatei A.I. nu a fost finalizată în modalitatea prescrisă de ipoteza vizată prin dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza I-a C. proc. civ., printr-o hotărâre judecătorească, sunt aplicabile, cât priveşte termenul declarării cererii de revizuire, teza a II-a a art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. sus citată.
Relativ la această dispoziţie legală şi în raport cu care va fi analizată declararea în termen a cererii deduse judecăţii, se constată că, deşi textul evocat este deficitar redactat, - text reprodus în actuala redactare astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 125 din OUG nr. 138/2000 - întrucât nu se raportează ca punct de plecare la un moment procesual precis determinat, cum este cazul termenului de revizuire pentru celelalte motive de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., ci indică doar „data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală", acesta stabileşte ca punct final data de cel mult „trei ani de la producerea acestora".
Pornind de la premisa că partea care solicită revizuirea unei hotărâri, pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., trebuie în prealabil să se adreseze organelor de urmărire penală, fără a putea să promoveze direct cererea de revizuire în temeiul aprecierii de ea însăşi că tragerea la răspunderea penală a făptuitorului nu mai este posibilă, se reţine că, în cazul nefinalizării acţiunii penale printr-o hotărâre judecătorească în sensul indicat de teza I-a a alin. (4) al art. 322 C. proc. civ., este necesar ca organul de urmărire penală sau instanţa penală să constate existenţa impedimentului legal în obţinerea unei hotărâri penale de constatare a falsului.
Or, în speţă, din adresa nr. 1479/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorul 1 Bucureşti, invocată de revizuientă, rezultă că plângerea cu soluţionarea căreia a fost sesizată se află în curs de soluţionare, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii de către A.I. a infracţiunilor prevăzute de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Ca urmare, nefiind îndeplinită cerinţa textului art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a II-a C. proc. civ. pentru determinarea punctului de plecare, revizuenta se află încă în cadrul termenului de revizuire prevăzut de aceste dispoziţii legale, motiv pentru care excepţia tardivităţii cererii introductive formulată de intimatele A.I. şi A.M.N.G. nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
Nu este întemeiată nici excepţia autorităţii de lucru judecat prevăzut de art. 166 C. proc. civ. şi invocată de aceleaşi intimate, întrucât hotărârea în raport cu care se pretinde a fi incidenţă excepţia invocată a fost pronunţată într-o altă cale de atac de retractare, nefiind astfel îndeplinită condiţia evocării fondului litigiului pentru a putea fi atrasă incidenţa normei de drept substanţial corespunzătoare art. 1201 C. civ.
Cât priveşte cererea de revizuire dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a 2-a C. proc. civ., astfel cum acest text a fost modificat prin art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere, dacă această hotărâre s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, în cursul sau în urma unei judecăţi.
Prin urmare, obiectul revizuirii sus menţionat şi determinat chiar prin dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., îl constituie hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, ca şi cele date de o instanţă de recurs când evocă fondul.
În speţă însă, cerinţa legală enunţată nu este îndeplinită în raport de partea care a exercitat-o şi faţă de care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, soluţie ce nu se înscrie în sfera hotărârilor reglementate de textul evocat şi care face ca cererea de revizuire astfel formulată să nu fie primită.
Nici pe fond cererea de revizuire nu se înscrie în exigenţele textului de lege pe care se întemeiază.
Astfel, în redactarea în vigoare a normei art. 322 alin. (1) pct. 4, una dintre cerinţele impuse de lege pentru incidenţa cazului de revizuire invocat, o constituie constatarea falsităţii înscrisului printr-o hotărâre judecătorească, sintagma „înscris declarat fals" impunând în mod necesar această condiţie.
Calea revizuirii vizată de ipoteza textului art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., poate fi declanşată numai atunci când actul pe care s-a întemeiat judecata a fost declarat fals în urma exercitării unei acţiuni penale, care să se finalizeze, în cazul existenţei unui impediment legal în obţinerea hotărârii penale de constatare a falsului, printr-o constatare a organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată în acest sens, cerinţă neîndeplinită în cauză, urmărirea penală nefiind încă finalizată.
Faţă de cele ce preced, cererea de revizuire dedusă judecăţii va fi respinsă.
Va fi obligată revizuienta să plătească intimatelor A.I. şi A.M.N.G. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată din revizuire, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile tardivităţii şi autorităţii de lucru judecat.
Respinge cererea de revizuire formulată de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 2178 din 8 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Obligă pe revizuentă să plătească intimatelor A.I. şi A.M.N.G. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată din revizuire, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2314/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3044/2009. Civil → |
|---|
