ICCJ. Decizia nr. 2783/2009. Civil-. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ-

Decizia nr. 2783/2009

Dosar nr. 6226/95/2007

Şedinţa publică din 10 martie 2009

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Tribunalul Gorj prin sentinţa civilă nr. 321 din 27 septembrie 2007 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a respins acţiunea formulată de B.N., B.I., D.L.S.G., U.I., P.F., N.I.M. şi P.D. împotriva pârâtelor S.N.L.O. Târgu Jiu, EMC Motru.

S-a respins totodată cererea de chemare în garanţie a SC UREX Rovinari formulată de pârâta S.N.L.O. Târgu Jiu.

În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că reclamanţii nu mai sunt îndreptăţiţi să solicite drepturi patrimoniale invocând ca temei Brevetul de invenţie pentru invenţia „cupă poligonală pentru excavator" întrucât acest brevet nu a fost emis pe numele lor. Reclamanţii au avut calitatea de inventatori dar au cesionat dreptul la eliberarea brevetului în favoarea primei pârâte SC U.C. SA printr-un contract intitulat „Declaraţie – Înţelegere".

S-a reţinut astfel că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 32 din Legea nr. 64/1991, numai titularul de brevet putând beneficia de drepturile de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată. S-a mai reţinut că cesiunea s-a făcut pe baza unui contract şi a fost înregistrată la O.S.I.M., ea producând efecte de la data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală.

Potrivit contractului, titulara brevetului s-a obligat să plătească regulat anual în cote procentuale prevăzute expres drepturile cuvenite cedenţilor.

Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 79 din 25 februarie 2008 a admis apelul reclamanţilor a desfiinţat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare.

S-a reţinut, în motivarea deciziei că potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, dacă inventatorul este salariat, în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenţie aparţine salariatului pentru invenţiile realizate de acesta în exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii, în lipsa unei prevederi contractuale contrare.

Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii în calitate de inventatori au cesionat dreptul lor la înregistrarea brevetului firmei UREX Rovinari în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. b) C. civ. din Legea nr. 64/1991 concluzionând astfel că dreptul la brevetul de invenţie aparţine reclamanţilor, chiar dacă a fost cesionat de ei cu privire la înregistrarea şi acordarea brevetului către o terţă persoană.

Împotriva acestei decizii pârâta S.N.L.O. a declarat recurs în termenul legal prevăzut de lege.

În esenţă s-a criticat instanţei de apel pentru greşita aplicare a dispoziţiilor incidente din Legea nr. 64/1991), în cauză reclamanţii nemaiavând calitatea de a solicita drepturi izvorâte din brevetul de invenţie care a fost emis în beneficiul unei terţe persoane.

S-a invocat în acest sens „Declaraţia – Înţelegere" încheiată de reclamanţi, cu SC U. Rovinari care nu le poate fi opozabilă şi prin care părţile au stabilit procente din valoarea profitului obţinut ceea ce exclude aplicarea art. 5 din Legea nr. 64/1991.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 – 316 C. proc. civ.

Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate se constată că recursul este întemeiat, criticile formulate putând fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se constată că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 64/1991 în sensul că a considerat că reclamanţii au calitatea de a solicita drepturi deduse din exploatarea invenţiei „lor" de la beneficiarii acesteia.

În mod corect s-a reţinut că reclamanţii sunt autorii invenţiei şi că aceştia au concesionat drepturile de a obţine brevetul de invenţie către o terţă persoană SC U. Rovinari.

În mod greşit s-a interpretat că deşi există un contract între reclamanţi şi SC U. Rovinari cu drepturi şi obligaţii simetrice – specifice contractelor sinalagmatice -, pentru ambele părţi, se mai aplică dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991 în sensul că titularii brevetului pentru invenţie, realizată în condiţiile expres prevăzute de acest text, rămâne inventatorul şi, ca urmare aceştia mai pot solicita în temeiul art. 36 din Lege drepturi patrimoniale derivate din brevet.

Art. 36 dispune:

„(1) Pentru invenţiile create şi realizate în condiţiile art. 5 alin. (1) cu clauză contrară şi, respectiv, ale art. 5 alin. (2) inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului.

(2) Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei".

Art. 5 alin. (1) lit. b) invocat dispune:

(1) Dacă inventatorul este salariat în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, dreptul la brevetul de invenţie aparţine:

(b) salariatului pentru invenţiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii prin cunoaşterea sau folosirea tehnicilor ori mijloacelor specifice ale unităţii, sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare".

Din economia textelor mai sus citate rezultă fără putinţă de îndoială că art. 36 face trimitere la invenţiile create şi realizate în condiţiile art. 5 alin. (1) – pentru cazul în speţă.

Art. 5 al. 1 invocat are însă o aplicare subsidiară, expres prevăzută atât în alin. (1) „în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase (salariatului) cât şi în lit. b a acestui alineat „în lipsa unei prevederi contractuale contrare".

Or, în cauza dedusă judecăţii, există asemenea prevederi contractuale, contrare sub forma „Declaraţiei – Înţelegere" încheiată de reclamanţi cu o terţă persoană prin care titularul brevetului devine SC U. Rovinari iar inventatorilor, pentru această cesiune, li se stabilesc în mod expres drepturi patrimoniale în sarcina titularului de brevet.

Ca urmare, reclamanţii ca autori ai invenţiei nu au calitate procesuală activă pentru a solicita drepturi deduse din brevetul de invenţie în situaţia în care titularul brevetului de invenţie este o terţă persoană cu care inventatorii au încheiat un contract de concesionare a obţinerii brevetului.

Pentru considerentele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul, se va modifica în tot Decizia atacată în sensul că se va respinge ca nefondat apelul reclamanţilor cu consecinţa păstrării sentinţei civile nr. 312 din 27 septembrie 2007 a Tribunalului Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta S.N.L.O. împotriva Deciziei nr. 79 din 25 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova.

Modifică în tot Decizia în sensul că respinge apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 321 din 27 septembrie 2007 a Tribunalului Gorj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2783/2009. Civil-. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs