ICCJ. Decizia nr. 3891/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3891/2009
Dosar nr. 1185/100/2006
Şedinţa publică din 25 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
T.A., în temeiul art. 24 alin. (3)/1 din Legea nr. 10/2001 republicată, a contestat dispoziţia nr. 4/2005 din 3 ianuarie 2006 emisă de Primarul oraşului Vişeu de Sus prin care i s-a respins notificarea nr. 16 din 13 septembrie 2005 solicitând restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 451 Vişeul de Sus cu nr. top. 504, iar în măsura în care acest lucru nu ar fi fost posibil, acordarea de despăgubiri. A mai precizat că prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, a fost repusă în termenul de depunere a notificării şi că în orice caz comisia trebuia să verifice dacă imobilul în litigiu intra sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Maramureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1342 din 17 noiembrie 2006 a admis în parte contestaţia formulată de petenta T.A. în contradictoriu cu Primarul oraşului Vişeu de Sus şi în consecinţă a anulat dispoziţia nr. 4 din 3 ianuarie 2006 şi a obligat intimatul în vederea soluţionării notificării nr. 16 din 13 septembrie 2005 şi să emită o nouă dispoziţie.
Instanţa a reţinut că prin notificarea nr. 16 din 13 septembrie 2005 petenta T.A. a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri băneşti pentru terenul identificat în CF nr. 451 Vişeu de Sus cu nr. top. 504 în suprafaţă de 889 m.p. teren preluat abuziv de stat prin expropriere şi pe care a fost construit blocul de locuinţe T 8.
Primarul oraşului Vişeu de Sus, prin dispoziţia nr. 4 din 3 ianuarie 2006 a respins notificarea pe motiv că nu a depus-o în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Or, prevederile Legii nr. 247/2005 trebuie interpretate ca fiind de imediată aplicare faţă de toate persoanele îndreptăţite, reprezentând o nouă repunere în termenul iniţial de depunere a notificărilor. În aceste condiţii, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nefiind posibilă restituirea imobilului în natură, se impunea anularea dispoziţiei atacate şi obligării intimatului de a emite o nouă dispoziţie.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 91 din 23 martie 2007 a admis apelul declarat de Primarul oraşului Vişeu de Sus împotriva sentinţei nr. 1342 din 17 noiembrie 2006 a Tribunalului Maramureş, secţia civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca nefondată contestaţia petentei T.A. şi a păstrat efectele dispoziţiei nr. 4 din 3 ianuarie 2006 emisă de Primarul oraşului Vişeu de Sus.
S-a reţinut că Legea nr. 247/2005 nu conţine nici o dispoziţie expresă referitoare la o repunere în termenul de depunere a notificărilor prevăzută la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în vechea redactare, prelungit succesiv până la 14 februarie 2002, astfel că nu îi este permis judecătorului, în afara cadrului legal, să procedeze la o repunere în termen.
În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională care prin Decizia nr. 737 din 26 octombrie 2006 a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată în care se stipulează că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificărilor atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau în echivalent. Curtea Constituţională a evidenţiat că legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, cum este şi cel în discuţie şi că acest termen nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată şi a fost reglementat în limitele dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza II din Constituţie.
Cum în speţă T.A. a formulat notificarea la 13 noiembrie 2005, peste termenul prevăzut la art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, iar repunerea în termen nu operează, sancţiunea nerespectării lui este stingerea dreptului subiectiv la măsuri reparatorii, consecinţa unei conduite neglijente a persoanei îndreptăţite.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs T.A. fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute la art. 304 C. proc. civ. dar susţinând în esenţă că instanţa de apel deşi s-a pronunţat pe excepţie, nu a negat că imobilul în litigiu a format proprietatea tabulară a antecesorului ei şi a fost preluat abuziv de stat. Or, o astfel de atitudine încalcă normele europene în ceea ce priveşte respectarea dreptului de proprietate ca şi art. 44 din Constituţia României vizând protejarea dreptului de proprietate.
Criticile formulate pot fi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei a adus o serie de modificări şi completări Legii nr. 10/2001 evidenţiate punctual prin Titlul I al legii. Aceste modificări nu se referă însă la art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevedea obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la 14 februarie 2002.
Termenul de decădere instituit prin art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 şi ca atare nu poate fi vorba de o repunere în termen sugerată de judecătorul fondului.
Ca atare, în mod corect s-a reţinut în cauză că reclamanta a formulat notificarea la 13 septembrie 2005, mult după expirarea termenului prevăzut de lege în acest sens (14 februarie 2002). Aşadar, întrucât notificarea a fost tardiv formulată, cu nesocotirea unei condiţii imperative prevăzută de lege, corect instanţa de apel, schimbând sentinţa promovată în prim grad de jurisdicţie, a respins contestaţia.
Soluţia nu este de natură a încălca normele europene şi respectiv Constituţia României care garantează dreptul de proprietate ci sancţionează, în condiţiile legii, starea de pasivitate a reclamantei care nu a înţeles să-şi valorifice dreptul pretins cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Cu alte cuvinte, neîndeplinirea de către reclamantă a unei condiţii imperative prevăzută la art. 21 din legea nr. 10/2001 în vechea redactare, art. 22 după republicare datorată exclusiv propriei culpe, face ca instanţele de judecată să nu mai aibă posibilitatea legală de a se pronunţa asupra fondului dreptului invocat de reclamantă.
Astfel fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta T.A. împotriva Deciziei nr. 91/A din 23 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3834/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2839/2009. Civil → |
|---|
