ICCJ. Decizia nr. 297/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 9120 din 10 noiembrie 2004, R.M.F., fostă D. și D.C. au acționat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor spre a se dispune obligarea acestuia la plata despăgubirilor morale în sumă de 4 miliarde ROL, pentru trauma psihică suferită ca urmare a condamnării pe nedrept a autorului lor D.I..
Prin sentința civilă nr. 509 din 27 aprilie 2005, Tribunalul Iași a admis acțiunea reclamanților și a obligat Statul Român să le plătească suma de 4 miliarde ROL daune morale, în temeiul art. 998 C. civ.
Această sentință, a fost menținută de Curtea de Apel Iași, care prin decizia nr. 13 din 20 ianuarie 2006 a respins apelurile formulate de Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Ministerul Public.
înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 9153 din 10 noiembrie 2006 a Secției civile și de proprietate intelectuală, admițând recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. și Ministerul Public, a casat atât decizia civilă nr. 13/2006 a Curții de Apel Iași cât și sentința civilă nr. 509/2005 a Tribunalului Iași și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Iași.
în considerentele acestei decizii s-a retinut că tribunalul a schimbat temeiul de drept al acțiunii din art. 504,art. 505 și art. 506 C. proc. pen. în art. 998 C. civ., fără a pune acest aspect în discuția părților și legat de acest temei, incidența art. 2.9 din Legea nr. 146/1997. La rândul său, în mod nelegal instanța de apel ignorând prevederile art. 129 pct. 6 C. proc. civ., nu a avut în vedere faptul că acțiunea promovată de reclamanți se întemeia pe dispozițiile art. 504-506 C. proc. pen. și s-a limitat în a invoca faptul că acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art. 15 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997.
întrucât din hotărârile date în cauză instanțele nu s-au pronunțat în limitele investirii lor, schimbând temeiul juridic al acțiunii rară a-1 pune în discuția părților, a violat dreptul de apărare al acestora și a lăsat nesoluționat fondul cauzei, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiunilor art. 314 C. proc. civ.
Prin aceeași decizie, s-a menționat împrejurarea potrivit căreia cu ocazia rejudecării cauzei și în funcție de poziția adoptată de reclamanți, instanța de trimitere să rezolve și celelalte aspecte din recursurile declarate de Statul Român și Ministerul Public referitoare la timbrarea acțiunii, ținând seama de apărările pe care reclamanții și le-au făcut sub acest aspect, precum și acelea legate de legitimarea procesuală a acestora, inclusiv în privința cuantumului daunelor morale solicitate și acordate, raportat la materialul probator administrat în cauză.
In aceste condițiuni, cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 2058/99/2007, ocazie cu care reclamanții au precizat că își întemeiază pretențiile pe dispozițiunile art. 504,art. 505,art. 506 C. proc. pen., pe Convenția europeană a Drepturilor Omului, precum și pe prevederile art. 998 C. civ., această ultimă dispozițiune legală fiind subînțeleasă în redactarea dispozițiunilor art. 504 C. proc. pen. și ale art. 15 lit. g) din Legea nr. 146/1997. Reclamanții au mai arătat că inițial au invocat și prevederile C.E.D.O. în urma dezbaterilor de la Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași, s-a stabilit că se înregistrează în lumina convenției și încălcări multiple ale unor drepturi fundamentale, precum acelea legate de libertatea de gândire, de conștiință de exprimare, respectarea secretului corespondenței și a vieții private, încălcarea dreptului la muncă și la învățătură, garantate de Constituția României.
Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 1728 din 19 septembrie 2007, a respins excepția invocată de Statul Român privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților și a admis acțiunea acestora, obligând Statul Român să le plătească suma de 4 miliarde ROL (400.000 RON) cu titlu de daune morale.
S-a reținut în considerente că prin sentința nr. 310/94 1 din 6 martie 1951 a Tribunalului Militar Galați, că D.I., tatăl reclamanților R.M.F. și D.C., a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare corecțională, 2 ani interdicție corecțională și 3.000 lei amendă corecțională pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 partea I-a C. pen., în vigoare la momentul respectiv, deoarece inculpatul s-a întâlnit cu încă 2 persoane în mai multe rânduri și a comentat știrile transmise de posturile de radio străine, preconizând schimbarea regimului politic din România prin intervenția statelor capitaliste.
Curtea Militară de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 2 din 8 iunie 1951 a respins recursurile declarate de D.I. și de ceilalți inculpați.
împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs în anulare, admis prin decizia nr. 2443 din 5 mai 2004 a I.C.C.J., secția penală, care, casând hotărârile atacate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a procedat la achitarea inculpatului D.I. pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art. 209 partea I-a din Codul penal anterior.
Acțiunea reclamanților a fost promovată ca urmare a admiterii recursului în anulare, constatându-se că în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 alin. (1) C. proc. pen. și că, sunt incidente prevederile art. 15 lit. g) din Legea nr. 146/1997, referitoare la scutirea de plata taxei de timbru.
Tribunalul a înlăturat excepția privitoare la lipsa de legitimare procesuală activă a reclamanților, motivat de faptul că această calitate le este conferită de dispozițiunile art. 506 C. proc. pen., în temeiul cărora cei aflați în întreținerea condamnatului sunt îndreptățiți, ca după moartea acestuia să poată continua sau porni acțiunea în temeiul art. 504 C. proc. pen.
în speță, instanța a concluzionat că reclamanții sunt îndreptățiți să pornească acțiunea în temeiul art. 504 C. proc. pen., chiar dacă soții D., părinții reclamanților, au divorțat iar cei doi copii rezultați din căsătorie au fost încredințați spre creștere și educare mamei, deoarece obligația de întreținere datorată de tată a subzistat în temeiul sentinței civile nr. 482 din 5 iulie 1947, prin care D.I. a fost obligat la plata unei pensii alimentare pentru creșterea minorilor C. și M.F., în consecință, au fost înlăturate susținerile pârâtului, Statul Român, în sensul că reclamanții nu se aflau în întreținerea tatălui său și deci, nu au legitimare procesuală activă.
în ceea ce privește fondul litigiului, instanța a reținut că după 1 an de la condamnarea dispusă prin sentința nr. 310/941 din 6 martie 1951, respectiv la 18 martie 1952, D.I. a decedat în timpul executării pedepsei, iar despre decesul acestuia familia a aflat de abia în anul 1957.
Actele existente la dosar au atestat că anterior condamnării, familia D. avea o situație financiară și materială bună, că D.I. era angajatul unei Direcții din cadrul Departamentului Industriei Alimentare, avea în proprietate terenuri, iar veniturile realizate erau de natură a-i asigura un trai mai mult decât decent lui și familiei sale.
Echilibrul familial a fost perturbat prin divorțul soților D. și apoi distrus după condamnarea lui D.I. De la acest moment, familia a început o luptă pentru supraviețuire deoarece veniturile realizate de mama reclamanților din activități prost remunerate și pe posturi inferioare pregătirii sale nu erau de natură a asigura minimul necesar acesteia și celor doi minori. Situația materială a familiei a fost cu atât mai dificilă cu cât reclamanților, minori fiind, li s-a refuzat acordarea unei pensii de urmaș după decesul tatălui lor, pe considerentul că acesta nu era salariat sau pensionar la data decesului.
Aceste aspecte care conturează privațiunile îndurate de reclamanți în perioada copilăriei dar și ulterior pe parcursul desăvârșirii pregătirii profesionale, când li s-a îngreunat accesul la studii superioare și ocuparea unor funcții de conducere, au avut consecințe negative asupra lor, consecințe amplificate de suferințele psihice și afective legate de percepția situației de către cei doi minori, respectiv reclamanții din cauza de fată.
în raport de această situație, care relevă valorile morale lezate, cu implicații asupra mai multor drepturi fundamentale ale individului, instanța a apreciat că suma solicitată de reclamanți, aceea de 4 miliarde ROL, este de natură să asigure o anumită satisfacție compensatorie pentru prejudiciul moral suferit de aceștia.
Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 29 din 20 februarie 2008, a respins ca nefondate apelurile formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Iași împotriva sentinței civile nr. 1728 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Iași, având în vedere aceleași considerente arătate detaliat în motivarea sentinței apelate.
împotriva deciziei nr. 29 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Iași, a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P.
Recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, motivat în drept de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se axează pe următoarele aspecte:
- greșit curtea de apel a respins excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamanților, deoarece aceștia nu erau îndreptățiți să pornească acțiunea de vreme ce nu se aflau în întreținerea condamnatului, iar dreptul la pensia alimentară s-a stins la data decesului persoanei îndreptățite.
Sub acest aspect, se susține că părinții reclamanților s-au despărțit în anul 1947 din motive ce țin de comportarea tatălui și nu pentru protejarea copiilor, că activitatea infracțională a acestuia s-a desfășurat la 1 an după divorț, iar la data de 8 martie 1952 a decedat, fapt cunoscut de familie în 1957.
- în cel de-al doilea motiv de recurs, Parchetul arată că valoarea daunelor morale acordate reclamanților este excesivă și nejustificată, de vreme ce probele dosarului atestă că reclamanților nu li s-a încălcat dreptul la învățătură, că aceștia nu au avut de suferit de pe urma condamnării tatălui lor și nici nu le-a fost interceptată corespondența cu tatăl lor.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează:
Corect instanța de fond și aceea de apel au reținut legitimarea procesuală activă a reclamanților.
Potrivit art. 505 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită potrivit art. 504 C. proc. pen., iar după moartea acestuia poate fi continuată sau pornită de persoanele care se aflau în întreținerea sa.
în speță, chiar dacă soții D. au divorțat, așa cum se atestă prin sentința civilă nr. 147 din 1 martie 1947 a Tribunalului Ilfov, iar cei doi copii rezultați din căsătoria acestora, respectiv reclamanții au fost încredințați mamei, obligația de întreținere a tatălui, D.I., a subzistat sub forma pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 482 din 5 iulie 1947 și care, se prezumă că a fost achitată până la momentul arestării (în absența unor probe contrare), la cea 1 an de la divorț.
Aspectele sesizate în recurs legate de cauzele divorțului, străine ideii de protecție a minorilor și anterioare activității infracționale a autorului reclamanților, nu sunt relevante în conturarea ideii de "întreținere" de care textul art. 505 C. proc. pen. leagă legitimarea procesuală de a continua acțiunea persoanei îndreptățite, potrivit art. 504 C. proc. pen., după decesul acesteia sau de a porni acțiunea de către persoanele aflate în întreținerea acesteia.
Dispozițiunea procedurală nu circumscrie această legitimare de un anume mod de acordare a întreținerii ori durata acesteia și nici de o anume corelație între activitatea infracțională și întreținerea acordată, așa cum se tinde a se susține în motivarea recursului.
Important este, așa cum se deduce din interpretarea art. 504 și art. 505 C. proc. pen., ca în momentul luării uneia din măsurile coercitive prevăzute de alin. (1) și (2) al art. 504 C. proc. pen., persoanele legitimate să se fi aflat în întreținerea persoanei îndreptățite potrivit art. 504 C. proc. pen., indiferent de durata sau modalitatea acordării acesteia.
Recursul este însă întemeiat sub aspectul despăgubirilor morale acordate reclamanților care sunt exagerate.
într-adevăr, natura nepatrimonială a respectivelor prejudicii fac imposibilă echivalarea bănească a acestora. Repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, instanța putând fixa o sumă de bani nu atât pentru a repune victima într-o situație similară aceleia avută anterior, cât pentru a-i procura satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privat.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare. Daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate și în măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea percepției consecințelor vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.
în speță, așa cum s-a reținut în considerentele hotărârilor pronunțate în cauză, echilibrul familial și așa zdruncinat în urma divorțului soților D. în 1947 a fost distrus pe fondul temerilor generate de măsurile represive luate de regimul comunist împotriva opozanților politici, ceea ce evident s-a reflectat în viața reclamanților, minori la acea dată, la nivelul și puterea lor de înțelegere și în condițiile în care mama acestora, în lupta de supraviețuire, realiza venituri insuficiente din activități prost remunerate, pe posturi inferioare pregătirii profesionale, care nu le asigura un trai decent. Evident, că privarea de libertate a tatălui reclamanților i-a lipsit pe aceștia de pensia alimentară, diminuând astfel veniturile familiei și agravând astfel condițiile de viață ale acestora. Trauma psihică a minorilor care au fost informați de autorități de abia după 5 ani de decesul tatălui lor, a fost agravată și de refuzul acordării pensiei de urmaș motivat de faptul că tatăl lor, la data decesului nu avea calitatea de salariat sau pensionar.
Datorită dificultăților de ordin material și financiar, reclamantul D.C. a fost nevoit să lucreze încă de la vârsta de 14 ani pe durata vacanțelor de vară la o fabrică de ceramică.
Condamnarea pe nedrept a tatălui reclamanților s-ar reflecta printr-un șir de privațiuni pentru reclamanți, cărora le-a fost îngreunat accesul la studii superioare, iar după absolvirea unor școli nu au putut ocupa anumite funcții, inclusiv de conducere pe considerentul condamnării politice a tatălui lor.
Dincolo de privațiunile materiale și financiare ale reclamanților, traumele acestora determinate de condamnarea pe nedrept a tatălui lor și decesul acestuia, unite cu dificultățile întâmpinate pe plan social și profesional, mult timp după decesul acestuia, datorită condamnării sale politice, au fost de natură să aducă grave prejudicii morale reclamanților, care se impun a fi reparate.
Corect instanțele prin hotărârile pronunțate au acordat despăgubiri bănești pentru prejudiciile morale suferite de reclamanți, dar cuantificarea acestora nu are la bază o apreciere rezonabilă pe baze echitabile și în deplin acord cu ideea procurării unei satisfacții de ordin moral susceptibile a înlocui valoarea de care aceștia au fost privați, astfel că din acest punct de vedere recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași se privește întemeiat, motiv pentru care decizia nr. 29 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Iași urmează a fi parțial modificată. Admițându-se apelul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva sentinței civile 1728 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Iași, aceasta va fi schimbată în parte, în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la 100.000 lei (1 miliard RON) către reclamanți.
Cât privește recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. județ Iași, acesta a fost anulat.
Simpla nemulțumire a statului român față de hotărârea pronunțată, fără a se fi arătat în concret în ce constau greșelile săvârșite de instanța de apel, pentru a fi eventual încadrate în motivele limitativ cuprinse în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu este suficientă pentru casarea acesteia și echivalează cu nemotivarea recursului sancționată cu nulitatea acestuia.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3833/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 36/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
