ICCJ. Decizia nr. 36/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr. 210/121/2005 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta M.V. a chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului Galați și Consiliul Local Galați pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze dispoziția nr. 1605/SR din 18 aprilie 2005 emisă de Primarul municipiului Galați, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Galați.
în motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Galați, compus din teren și construcție, trecut în proprietatea statului în mod nelegal; că notificarea reclamantei, înregistrată sub nr. 690/2001 la B.E.J. M.C. a fost soluționată prin dispoziția nr. 1605/SR din 18 aprilie 2005 emisă de Primarul municipiului Galați prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a imobilului, motivat de faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, a vocației sale succesorale și a deposedării.
Or, la dosarul întocmit conform Legii nr. 10/2001 au fost depuse toate actele doveditoare, atât ale dreptului de proprietate privind pe autorii reclamantei, cât și ale calității sale de moștenitor, făcându-se totodată dovada caracterului nelegal al preluării.
Tribunalul Galați a pronunțat sentința civilă nr. 1882 din 20 decembrie 2007 prin care a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta M.V., cu motivarea că aceasta din urmă nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată.
împotriva sentinței a declarat apel reclamanta M.V., invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia în sensul că prima instanță în mod greșit a respins acțiunea în condițiile în care a dovedit calitatea procesuală, cu sentința civilă nr. 15769 din 20 septembrie 2000 a Judecătoriei sector 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă, și calitatea de moștenitor a defunctului S.H.S., asupra imobilului situat în Galați, (conform certificatului nr. 496/1997 emis de Arhivele Statului Galați).
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 91/A din 8 mai 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
în considerentele deciziei s-a reținut că prima instanță pe baza probelor administrate a interpretat corect dispozițiile legale în materie pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., s-a solicitat reclamantei să depună la dosarul cauzei înscrisurile doveditoare ale calității de proprietar al imobilului, cu atât mai mult cu cât s-a dispus la cererea sa efectuarea unei expertize având ca obiect identificarea imobilului, întrucât obligația instanței este de a soluționa contestația întemeiată pe Legea nr. 10/2001, nu numai pe baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative.
Sarcina probei privind modul de preluare a imobilului solicitat, titlul în baza căruia s-a dispus preluarea, persoana care a preluat în patrimoniul său imobilul, elemente necesare analizei și stabilirii împrejurării dacă bunul intră sau nu sub incidența legii reparatorii incumbă însă persoanei care pretinde dreptul în speță, reclamantei M.V., conform art. 1169 C. civ.
Cum reclamanta nu a depus acte care să probeze dreptul său de proprietate asupra imobilului, nici la repunerea pe rol a cauzei( după suspendare pentru același motiv), s-a apreciat că în mod justificat instanța de fond a respins acțiunea.
Având în vedere că în apel, reclamanta nu a depus acte noi, cauza a fost analizată pe baza dovezilor invocate la prima instanță, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
în aceste condiții, susținerea reclamantei că ar fi dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilului cu certificatul nr. 496/1197 emis de Arhivele Statului Galați, nu a putut fi primită considerându-se că nu este o probă suficientă pentru demonstrarea dreptului de proprietate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă, ale cărei critici au vizat următoarele aspecte:
Judecata cauzei s-a realizat în condițiile nelegalei citări a reclamantei, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Soluția de respingere a acțiunii pentru nedovedirea dreptului de proprietate este greșită întrucât, dacă ar fi fost citată, reclamanta ar fi putut prezenta titlul de proprietate (actul de vânzare autentificat sub nr. 1443 din 6 aprilie 1920), precum și certificatul eliberat de Arhivele Statului în legătură cu imobilul din str. N.B. nr. 53 fost B. nr. 53.
Față de împrejurarea că aceste acte doveditoare au fost obținute pe parcursul judecății apelului neputând fi înfățișate însă instanței datorită nelegalei citări, s-a solicitat casarea deciziei, cu reținere spre judecare pe fond și obligarea la restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.
în faza recursului s-a administrat, în condițiile art. 305 C. proc. civ., proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar: certificat eliberat de Arhivele Statului în legătură cu Anexa Decretului nr. 92/1950 vizând naționalizarea imobilului din str. N.B., nr. 53, pe numele lui S.H.S.; act de vânzare-cumpărare din 1920 (f. 8-9) privind un imobil situat în Galați, dar la o altă adresă decât cea a imobilului care face obiectul litigiului; extras din evidența cadastrală referitoare însă la alte două imobile (din str. T.I. și respectiv, M.B.); adresă către Comisariatul militar al raionului Galați (f. 14) în care apare menționat imobilul din str. N.B., nr. 53.
Intimata a depus întâmpinare, care, neformulată cu respectarea dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., va fi luată în considerare ca note scrise, arătând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației de a depune înscrisurile doveditoare la dosar, mai ales că se afla în posesia acestora cu mai mult de două luni înaintea pronunțării deciziei recurate.
De asemenea, s-a susținut că reclamanta nu este singura moștenitoare a defunctului S.H.S., că mai există un succesor (S.M.) în favoarea căruia, de altfel, au și fost acordate despăgubiri pentru imobilul din str. N.B. nr. 21 (fost nr. 53), inițial, în temeiul Legii nr. 112/1995, ulterior, prin emiterea dispoziției nr. 1739/16 mai 2005 de către primar, stabilindu-se diferența despăgubirilor (dintre valoarea calculată și valoarea corespunzătoare a imobilului) în condițiile Legii nr. 10/2001.
Examinând criticile formulate, înalta Curte urmează să constate următoarele:
Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și constând în nelegala citare a reclamantei la data judecății apelului, se va reține că, în condițiile existenței la dosar a actului procedural care atestă situația contrară celei prezentate de recurentă, aceasta a renunțat la susținerea criticii.
în ce privește dovada calității de persoană îndreptățită a reclamantei, ambele instanțe ale fondului au reținut că aceasta nu a fost făcută întrucât nu s-au depus dovezi ale dreptului de proprietate al reclamantei, ceea ce a generat și imposibilitatea administrării probei cu expertiză pentru identificarea imobilului.
O asemenea apreciere, în condițiile în care s-a depus la dosar (fila 3, apel) certificat eliberat Arhivele Statului din care rezultă că imobilul din str. N.B. nr. 53 a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950, pe numele lui S.H.S. (față de care s-a stabilit calitatea de succesoare a reclamantei, conform sentinței civile nr. 15769 din 20 septembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1), ignoră însă dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit textului de lege menționat, "în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive".
Este vorba deci, de o prezumție legală de proprietate care funcționa în favoarea reclamantei și căreia nu i s-a dat eficiență juridică.
în ce privește identitatea dintre imobilul ce a făcut obiectul notificării (din str. B. nr. 53) și cel care apare menționat în anexa Decretului nr. 92/1950 (str. N.B. nr. 53), la dosar existau de asemenea dovezi că, în condițiile unor denumiri diferite ale străzii, este vorba de același imobil (fila 60, fond adresa Primăriei municipiului Galați referitoare la istoricul de rol al imobilului).
Rezultă că în cauză, apreciind în mod greșit că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, instanța de apel a ignorat probe administrate și dispoziții legale incidente, pronunțând o soluție prin care nu a cercetat fondul pretențiilor.
în aceste condiții, soluția care se impune, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. este aceea a casării cu trimitere spre rejudecare.
La reluarea judecății, vor fi avute în vedere și înscrisurile noi depuse în faza recursului (relevante în măsura în care vizează imobilul în litigiu, iar nu alte imobile, aparținând aceluiași autor).
De asemenea, vor face obiectul cercetării susținerile intimatei referitoare la stabilirea deja a despăgubirii pentru imobilul în litigiu în favoarea altui moștenitor al aceluiași autor deposedat abuziv de către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 297/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2948/2009. Civil → |
|---|
