ICCJ. Decizia nr. 3221/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3221/2009
Dosar nr. 2865/118/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2009
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin dispoziţia nr. 580/26 februarie 2007, Primând municipiului Constanţa, în aplicarea art. 9 din Legea nr. 10/2001, a dispus restituirea în natură către petentul G.M.C. a suprafeţei de 3289 mp teren, situată în spatele blocului de garsoniere B7 şi a căminului nr. 1 al SNC, identificat prin planul de situaţie întocmit de E.Z., teren ce se identifica în fostul cartier Viile.
Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2007, reclamantul G.M.C. a cerut anularea dispoziţiei şi obligarea pârâtului să îi restituie în natură terenul preluat în mod efectiv de stat din patrimoniul autorului său, V.D.G.N., anume lotul A din cartierul Viile, astfel cum se identifică după vecinătăţile indicate în actul de proprietate.
În subsidiar, în cazul în care terenul nu poate fi restituit pe în natură pe vechiul amplasament, reclamantul a cerut obligarea pârâtului să îi acorde, în compensare, un teren echivalent, identificat în mod concret.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că suprafaţa de teren care i-a fost restituită prin dispoziţia contestată, din care aprox. 675,77 mp este o râpă inaccesibilă şi fără valoare economică, nu se identifică cu terenul care a fost preluat de stat din patrimoniul autorului său.
Prin sentinţa civilă nr. 2136 din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Constanţa a admis cererea, a anulat dispoziţia şi a obligat pe pârâţi să restituie reclamantului în natură suprafaţa de teren situată în municipiul Constanţa, cu vecinătăţi: la nord: pe o lungime de 56,60 ml, proprietatea Consiliului Constanţa; la sud: pe o lungime de 55,50 ml proprietatea Consiliului Constanţa; la est. pe o lungime de 56, 20 ml, proprietatea Consiliului Constanţa (taluzul spre port); la vest pe o lungime de 52,00 ml, B-dul 1 Mai (vechi), teren identificat pe aliniamentul ABCD în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul P.N., care face parte integrată din hotărâre.
Prin aceiaşi hotărâre, pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa au fost obligaţi, în solidar, să plătească suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că autorul reclamantului, V.D. a deţinut în proprietate, prin cumpărare de la G.N.Z. care, la rândul său cumpărase de la M.G., un teren în suprafaţă de 3288,75 mp, reprezentând lotul A, mărginit la „apus cu drumul viilor", actualmente B-dul Regina Măria.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a procedat la identificarea terenului în funcţie de vecinătăţile menţionate în actele de vânzare şi de reperele din planul de parcelare al oraşului întocmit în anul 1931, îndeosebi de cele două repere fixe şi anume accesul străzii D. Anghelescu.
Constatând că terenul menţionat în dispoziţia contestată nu se identifică cu cel preluat din patrimoniul autorului reclamantului, precum şi faptul că entitatea deţinătoare nu justifică motivele pentru care a restituit reclamantului un alt teren decât cel preluat de stat, în aplicarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prima instanţă a dispus anularea dispoziţiei şi restituirea vechii proprietăţi. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că nu s-a dovedit că ar exista impedimente pentru restituirea în natură a terenului pe vechiul amplasament.
Prin Decizia civilă 48/C din 3 martie 2008, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţi.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că nu poate primi critica pârâţilor privind greşita identificare a terenului în litigiu, aceasta întrucât determinarea amplasamentului terenului s-a făcut pe baza actelor şi a planurilor de situaţie depuse de ambele părţi şi, nici apărarea formulată de pârâţi în apel în sensul că terenul identificat prin raportul de expertiză ar fi proprietatea unei terţe persoane.
Instanţa a apreciat şi că nu se impune administrarea unei contraexpertize întrucât planurile de situaţie invocate de pârâţi în justificarea acestei cereri au fost avute în vedere la efectuarea expertizei în primă instanţă, fiind evidenţiate în cuprinsul raportului, prin care s-a statuat că în raport de reperul fix din teren nu există nicio legătură între terenul preluat din patrimoniul autorului reclamantului şi cel menţionat în dispoziţia de restituire emisă de entitatea deţinătoare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii solicitând casarea deciziei date de instanţa de apel şi trimiterea cauzei pentru completarea probatoriilor şi rejudecarea apelului.
În motivarea recursului, pârâţii arată că, în mod nelegal, instanţa de apel a respins proba cu contraexpertiză, probă care se impunea a fi efectuată în raport de noile înscrisuri pe care le-a depus la dosar.
Recurenţii susţin că la întocmirea expertizei în primă instanţă, expertul a avut în vedere doar înscrisurile invocate de reclamant şi că instanţele nu au analizat datele din referatul nr. 109562 din 6 septembrie 2006, adresa nr. Rl 40538 din 17 martie 2005, planul cadastral al localităţii întocmit la nivelul 1995, şi planul de situaţie întocmit de serviciul de cadastru nr. 38321/2005 şi, respectiv, că nu au dat eficienţă juridică adresei nr. 21807/2006 a direcţiei de patrimoniu prin care s-a precizat regimul juridic al terenului, anume că acesta aparţine domeniul privat al localităţii.
Recurenţii susţin şi că „reperele din actul de vânzare-cumpărare" invocat de reclamant se regăsesc şi în prezent în zonă, însă cu anumite abateri care sunt „determinate de modificări structurale" ale terenului din zonă, anume „de lărgirea străzii 1 Mai (vechi) şi de sistematizarea întregii zone", motiv pentru care terenul atribuit prin dispoziţie „nu se poate suprapune perfect cu terenul la care se face referire în actul de vânzare-cumpărare din anul 1938".
Recurenţii reiterează şi apărarea potrivit căreia terenul, pe amplasamentul restituit de instanţă, este proprietatea privată a unei alte persoane, fiind restituit în baza unor hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (în anii 1993 şi 1995), motiv pentru care dreptul dobândit nu este lovit de nulitate absolută, în condiţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Analizând criticile formulate de pârâţi, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi, primite pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 201 C. proc. civ., expertiza este un mijloc de probă care se încuviinţează când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, sens în care, stabileşte prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe.
Potrivit art. 212 C. proc. civ., dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză iar expertiza contrarie trebuie cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
Din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că pârâţii critică hotărârile pronunţate în cauză pentru că instanţele de fond ar fi refuzat nejustificat administrarea unei contraexpertize, fapt care nu ar fi permis o identificare corectă a terenului care a fost proprietatea autorului reclamantului. Referitor terenul ce s-a dispus a fi restituit reclamantului, pârâţii susţin, contradictoriu, că aparţine fie domeniului privat al localităţii, fie unei terţe persoane.
Nelegalitatea dispoziţiei de respingere a contraexpertizei este argumentată de pârâţi prin aceea că au depus la dosar înscrisuri care nu au fost avute în vedere la efectuarea expertizei în primă instanţă, lucrare care a fost întocmită numai în raport de înscrisurile depuse de reclamant.
Critica este însă nefondată.
Verificând lucrările dosarului se constată că la judecata în primă instanţă a fost administrată proba cu expertiză de specialitate pentru identificarea terenului preluat de stat din patrimoniul autorului reclamantului şi stabilirea identităţii acestui teren cu cel restituit prin dispoziţia contestată.
La întocmirea lucrării expertul a avut în vedere, pe de o parte, menţiunile planului de amplasament al terenului datat la 1 august 1931, cele ale actelor de vânzare-cumpărare autentificate la 20 decembrie 1934 şi 16 decembrie 1938 de Tribunalul Constanţa, adresa Arhivelor Naţionale, Direcţia Constanţa, privind modificarea denumirii străzilor, planul general al municipiului Constanţa întocmit de I.F. şi planul de parcelare al aceleiaşi localităţi întocmit de I.D. (1921) şi, pe de altă parte, menţiunile dispoziţiei nr. 50 din 26 februarie 2007 a Primăriei municipiului Constanţa şi datele din planul de situaţie anexă la dispoziţie întocmit de E.Z.
Referitor la concluziile raportului de expertiză, pârâţii au formulat obiectiuni susţinând că zona în care sunt situate terenurile expertizate a fost sistematizată şi că, pentru acest motiv, terenul restituit reclamantului prin dispoziţia contestată „nu se poate suprapune perfect şi cu certitudine cu terenul incriminat".
Expertul a răspuns obiecţiunilor prin raportul depus la data de 18 octombrie 2007, arătând că terenul restituit reclamantului prin dispoziţia contestată „nu are nici o legătură cu cel prevăzut în titlul de proprietate" al autorului său şi că diferenţele de amplasament nu pot fi justificate de operaţiunile de sistematizare a zonei în care acestea sunt situate.
La data de 9 aprilie 2007, partea pârâtă a solicitat efectuarea unei contraexpertize, fără a depune înscrisuri în combaterea concluziilor expertizei şi fără a arăta punctele asupra căruia expertul trebuie să se pronunţe, invocând că, în opinia sa, nu ar exista „nici un punct de reper" în raport cu care „să poată fi localizat" terenul care a fost proprietatea autorului reclamantului.
Solicitarea a fost respinsă de instanţă la data de 29 noiembrie 2007.
În apel, pârâţii au reiterat cererea de a se încuviinţa o contraexpertiză fără însă să depună înscrisuri doveditoare relevante sub aspectul identificării terenului, altele decât cele depuse la judecata în primă instanţă, astfel cum susţin prin cererea de recurs.
Înscrisurile enumerate în cererea de apel şi, mai apoi, în cererea de recurs se constată că au fost depuse la dosarul cauzei la judecata în primă instanţă, anume, adresa nr. R140538 din 17 martie 2005 emisă de Direcţia de Patrimoniu a Primăriei municipiului Constanţa către serviciul tehnic al aceleiaşi autorităţi, referatul nr. 109562 din 6 septembrie 2006 întocmit de Comisia locală de aplicare a Legii 10/2001, planul de situaţie întocmit de serviciul de cadastru (E.Z.) transmis de Direcţia de Patrimoniu către serviciul juridic cu adresa nr. 38321/2005, adresa nr. 21807/2006 emisă de Direcţia Administraţie Publică Locală, serviciul juridic către Direcţia patrimoniu.
Aceste înscrisuri, care atestă corespondenţa dintre direcţiile Primăriei municipiului Constanţa şi care fac trimitere şi la anumite împrejurări de fapt ale cauzei, au fost analizate de prima instanţă în stabilirea situaţiei juridice a terenului ca, de altminteri, şi datele din planurile cadastrale întocmite la nivelul localităţii în anul 1935 si 1995.
În apel, pârâţii au mai depus adresa nr. 126755 din 30 octombrie 2007 a Direcţiei de patrimoniu a Primăriei municipiului Constanţa către Direcţia administraţie publică (referitoare la interogatoriul propus în cauza dedusă judecăţii de reclamantul G.M.C.), şi adresa nr. 9606 din 30 ianuarie 2008 a Direcţiei de Patrimoniu către Cabinetul Avocatului I.N., înscrisuri referitor la care însă nu argumentează relevanţa probatorie cu privire la solicitarea de încuviinţare a unei contraexpertize.
În acest context al analizei este de menţionat că terenul în litigiu nu se identifică nici cu cele care au făcut obiectul hotărârilor judecătoreşti invocate prin recurs, anume sentinţele nr. 12708 din 23 noiembrie 1993 şi nr. 9286 din 13 iulie 1995 ale Judecătoriei Constanţa.
Potrivit acestor hotărâri, numitului P.T.V. i-a fost restituit terenul în suprafaţă de 7750 mp, ce se identifică cu lotul nr. 11, careul 1 din planul cadastral al localităţii întocmit la nivelul anului 1938 şi, respectiv, terenurile de 136,54 mp; de 220 mp şi o construcţie în B-dul M., nr. 3; de 180 mp, B-dul R., nr. 2; de 700 mp, în str. T. şi s-a dispus să i se atribuie pentru terenul imposibil de restituit în natură, situat între B-dul M. şi faleza portului, un alt teren în compensare.
Totodată, este de menţionat, că începând cu data 14 februarie 2001, cu privire la imobilele ce cădeau sub incidenţa Legii nr. 10/2001, categorie în care se încadra şi cel în litigiu, a operat o indisponibilizare, în scopul îndeplinirii obligaţiei de restituire în natură a acestora către foştii proprietari care au fost deposedaţi în mod abuziv de statul comunist.
Ca atare, în mod just instanţa de apel a apreciat că nu se justifica refacerea expertizei în vederea verificării unor măsuri care ar fi fost dispuse de pârâţi, cu referire înscrisurile întocmite în anii 2004-2005, depuse în apel, atâta timp cât la data mai sus arătată terenul aparţinea domeniului privat al localităţii şi cădea sub incidenţa Legii nr. 10/2001, aspect notificat de reclamant.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa şi Consiliul local Constanţa împotriva deciziei civile nr. 48C din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 339/2009. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 3217/2009. Civil → |
|---|
