ICCJ. Decizia nr. 2914/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 740 din 13 iunie 2007, Tribunalul Alba a admis acțiunea formulată de reclamantul M.P.M. împotriva pârâtului Municipiul Alba-Iulia, prin primar.
A anulat parțial dispoziția nr. 764 din 18 septembrie 2006, emisă de Primarul municipiului Alba-Iulia în ceea ce privește suprafața de teren ce se restituie în natură reclamantului și a obligat pe Primarul municipiului Alba-Iulia să restituie în natură reclamantului suprafața de teren de 796 mp, înscris inițial în C.F. 3577 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2, parcelat și retranscris în C.F. 8338 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2/1.
A dispus intabularea dreptului reclamantului asupra suprafeței de 796 mp teren conform identificărilor topografice efectuate prin dispoziția de retrocedare.
A respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul local Alba-Iulia, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 și Prefectura județului Alba.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 784 din 18 septembrie 2006, Primarul municipiului Alba-Iulia a restituit reclamantului în natură imobilul înscris în C.F. 29120 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2/1/1, în suprafață de 301 mp teren, conform planului de parcelare aprobat prin H.CL. nr. 72/2006 și a respins cererea pentru restituirea în natură a 495 mp teren, motivat de faptul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional acest teren, pe care se află și o grădiniță de cartier, propunând acordarea de măsuri reparatorii.
A mai reținut tribunalul, că imobilul în litigiu a fost înscris în C.F. 35777 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2 loc de casă în suprafață de 1439 mp, iar prin Decretul de expropriere nr. 281/1975, s-a expropriat suprafața de 796 mp teren cu nr. top. 2947/2/1, care s-a transcris în C.F. 8338 Alba-Iulia în favoarea Statului Român, cealaltă parcelă de teren rămânând în continuare pe vechii proprietari tabulari.
Din terenul de 796 mp expropriat, suprafața de 447 mp teren se află în incinta Căminului nr. 12 Alba-Iulia, 56 mp teren este aferent unui bloc de locuințe, iar 292 mp teren este ocupat de reclamant.
Pe terenurile considerate în incinta Căminului nr. 12, precum și pe cel aferent blocului de locuințe nu se regăsesc construcții cu caracter definitiv și nici amenajări de utilitate publică, fiind spații libere, ce pot fi restituite.
Tribunalul a mai reținut că notificarea a fost adresată unității deținătoare și este fără relevanță faptul că aceasta deține imobilul pentru că i-a fost atribuit de Statul Român sau pentru că 1-a cumpărat ulterior de la societate căreia i-a fost atribuit de către Statul Român, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001.
A mai reținut tribunalul, că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu este deținătorul imobilului și nici nu are atribuții în aplicarea Legii nr. 10/2001, în această situație regăsindu-se și Prefectura. Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 este o comisie de lucru, fără personalitate juridică, dispoziția fiind emisă de primar.
Prin decizia civilă nr. 263 din 28 septembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Alba Iulia, prin primar.
Instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu, în mod incontestabil a fost expropriat prin Decretul nr. 281/1975 în favoarea Statului Român, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, pe teren nu sunt edificate construcții subterane, cămine de canalizare, rețele subterane, căi, de acces, alei sau alte lucrări de utilitate publică, astfel că este liber în sensul art. 11 din legea specială.
Instanța de apel a mai reținut că nu sunt fondate criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., deoarece cererea reclamantului vizează doar suprafața de 496 mp teren, restul terenului fiind restituit în natură prin dispoziția primarului și că nu este aplicabil art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru că nu s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul Alba Iulia.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanțele de judecată trebuiau să facă aplicabilitatea art. 130 alin. (3) C. proc. civ., deoarece prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat doar restituirea în natură a suprafeței de teren de 495 mp, iar instanța fondului a depășit obiectul cererii de chemare în judecată.
Recurentul a mai arătat că restituirea în natură a terenului solicitat nu este posibilă, deoarece scopul pentru care s-a dispus exproprierea a fost realizat. Suprafața de teren solicitată este ocupată de platforme betonate, alte amenajări de utilitate publică și este afectată de servituti legale.
Imobilul a suferit amenajări de utilitate publică și a fost cuprins în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, aprobat prin H.G. nr. 974/2002, fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
A mai arătat recurentul, că cererea reclamantului este prescrisă, deoarece Primăria a dobândit terenul în baza unui contract de vânzare-cumpărare, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
într-o cauză similară, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul aplicabilității art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 atunci când scopul exproprierii a fost realizat.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., se constată că textul indicat de recurent nu există în actuala formă a codului.
Din conținutul recursului, rezultă, însă, că recurentul se referă la faptul că instanțele ar fi depășit limitele investirii, stabilite prin cererea de chemare în judecată, ceea ce reprezintă încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. [art. 130 alin. (3) în forma de dinainte de modificările aduse prin O. U. G. nr. 138/2000].
Critica nu este fondată, deoarece, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea parțială a dispoziției nr. 764 din 18 septembrie 2006, prin care a fost respinsă în mod greșit cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 495 mp, obligarea Municipiului Alba Iulia să restituie în natură terenul și intabularea dreptului său de proprietate.
Tribunalul s-a pronunțat în limitele investirii și a respectat principiul disponibilității, deoarece a anulat parțial dispoziția în ce privește suprafața de teren ce se restituie în natură reclamantului, obligând primarul să restituie suprafața de teren de 796 mp, în loc de 301 mp cât se restituise prin dispoziția contestată.
Prin urmare, pe lângă terenul în suprafață de 301 mp restituit de primar, prima instanță a restituit reclamantului și terenul solicitat de acesta, de 495 mp, rezultând suprafața total restituită de 796 mp.
De altfel, recurentul nici nu arată ce anume ar fi dat în plus instanțele de judecată, raportat la cererea de chemare în judecată.
Nici critica referitoare la faptul că imobilul nu poate fi restituit în natură nu este întemeiată.
Terenul solicitat de reclamant, așa cum au reținut ambele instanțe, a fost expropriat prin Decretul nr. 281/1975.
Expropriat fiind, regimul juridic al imobilului este reglementat de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Recurentul a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dar, din raportul de expertiză întocmit de expert tehnic C.P. și din planul de situație anexat, rezultă că pe suprafața de teren solicitată "nu sunt edificate nici un fel de construcții cu caracter definitiv și nici alte amenajări de utilitate publică", în raport de scopul pentru care s-a dispus exproprierea.
Pe cale de consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, invocate de recurent, deoarece textul menționat se referă la lucrările care ocupă funcțional întregul teren afectat.
Faptul că imobilul a primit regimul juridic de bun proprietate publică a municipiului Alba-Iulia nu prezintă nici o relevanță din punctul de vedere al aplicării Legii nr. 10/2001, care nu face nici o distincție după cum bunul este în domeniul public sau privat.
Obiectul de reglementare al legii speciale se regăsește în dispozițiile de strictă interpretare ale art. 2 din Legea nr. 10/2001 și vizează doar bunurile care, în înțelesul legii, au fost preluate în mod abuziv. Nici o prevedere a legii nu exclude de la restituire bunurile care se află în domeniul public al localităților.
Nici critica referitoare la faptul că sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 și că cererea reclamantului este prescrisă nu este întemeiată.
Art. 45 din Legea nr. 10/2001 constituie temeiul juridic al unei acțiuni prin care s-a solicitat constatarea nulității unui contract de vânzare-cumpărare ce are ca obiect un imobil ce cade sub incidența legii speciale, ceea ce nu este cazul în speță.
Reclamantul nu a cerut în instanță anularea contractului de vânzare-cumpărare ce constituie titlul de proprietate al pârâtului, ci doar restituirea în natură a bunului abuziv preluat de stat.
Or, pârâtul, ca entitate obligată să soluționeze notificarea, poate fi obligat la restituire în natură, indiferent dacă există sau nu un capăt de cerere privind valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, pentru că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
Pe de altă parte, potrivit principiilor stabilite în capitolul II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în cazul entităților juridice care sunt unități deținătoare, în sensul legii speciale, este indiferent titlul cu care a fost înregistrat în patrimoniul acestora bunul care face obiectul legii.
Faptul că printr-o decizie de speță înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra aplicabilității art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu atrage incidența textului și în prezenta cauză.
Textul este aplicabil dacă este îndeplinită condiția ca lucrările pentru care s-a dispus exproprierea să ocupe funcțional întregul teren preluat de stat, iar în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că această condiție este îndeplinită.
Față de cele arătate, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 241/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 287/2009. Civil → |
|---|
