ICCJ. Decizia nr. 366/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 366/2009
Dosar nr. 3247/110/200.
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 17 aprilie 2007 Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Bacău a solicitat anularea dispoziţiei nr. 1122 din 5 martie 2007 emisă de Primarul municipiului Bacău şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2218 mp, situat în Bacău.
În motivarea acţiunii contestatoarea a arătat că imobilul solicitat a fost proprietatea sa până în anul 1949, când a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 74/1949, iar în anul 1990 Camera de Comerţ şi-a reluat activitatea fiind recunoscută prin HG nr. 799/1990.
S-a mai susţinut că dispoziţia contestată încalcă art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în sensul că Primăria Bacău nu a invitat reprezentanţii contestatoarei pentru a susţine cererea şi că existenţa reţelelor edilitare pe teren nu constituie un impediment pentru restituirea în natură faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1418 din 3 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia civilă, contestaţia a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 8607/2005 al Tribunalului Bacău în care a fost soluţionată cererea de obligare a intimatei de a răspunde la notificare, reiese că terenul solicitat este în prezent cuprins în parcul Cancicov din Bacău, zona fiind amenajată ca spaţiu verde pe care se află plantaţi copaci, garduri vii, o fântână arteziană, alei asfaltate, bănci, stâlpi de iluminat ornamentali, o troiţă şi bustul comemorativ al eroului C.P.
S-a apreciat că aceste amenajări sunt de utilitate publică, în sensul prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi detaliate prin art. 10.3 din HG nr. 250/2007 privind normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Referitor la pretinsa neaplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 de către intimată, instanţa a reţinut că nu s-a demonstrat de către contestatoare producerea unei vătămări prin neinvitarea sa la sediul unităţii deţinătoare în vederea susţinerii cererii.
S-a concluzionat că în mod justificat nu s-a procedat la restituirea în natură a terenului, contestatoarea urmând a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, în conformitate cu procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Contestatoarea a declarat apel împotriva sentinţei pronunţată în cauză, pe care o consideră nelegală şi netemeinică, invocând neaplicarea art. 25 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, susţinând că pe terenul în litigiu nu sunt amplasate construcţii, putând fi restituită în natură porţiunea de teren neafectată de construcţii sau reţele edilitare.
În subsidiar, apelanta a solicitat restituirea unei suprafeţe de teren echivalentă ca valoare sau despăgubiri băneşti.
Prin Decizia civilă nr. 61 din 31 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că terenul solicitat de apelantă a-i fi restituit în natură aparţine domeniului public, fiind afectat de amenajări de utilitate publică şi reţele edilitare, el face parte din Parcul Cancicov situat în centrul municipiului Bacău.
Amenajările respective sunt de utilitate publică, în sensul sintagmei la care face referire art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 explicitată în Normele metodologice aprobate prin HG nr. 240/2007, astfel că în mod corect instanţa de fond a procedat la interpretarea şi aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că motivul de apel privind acordarea unui alt teren, echivalent ca valoare cu cel notificat reprezintă în fond o cerere nouă, formulată în apel, cerere inadmisibilă prin prisma dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., la fel ca şi solicitarea subsidiară a apelantei de a-i fi acordate despăgubiri băneşti; cu privire la acest aspect, prin art. 2 al dispoziţiei contestate s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Contestatoarea a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, susţinând că aceasta a fost dată cu greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Neinvitarea contestatoarei pentru susţinerea cererii de restituire în natură a imobilului în cauză a dus la vătămarea acesteia, prin fraudarea dreptului de a-şi susţine punctul de vedere, prin împiedicarea de a-şi realiza menirea, respectiv sprijinirea mediului de afaceri şi cauzarea de prejudicii materiale şi de imagine prin împiedicarea realizării unui sediu funcţional, a unui centru expoziţional şi a eligibilităţii în proiectele de accesare a fondurilor nerambursabile acordate de Uniunea Europeană.
Recurenta mai susţine că instanţa nu a ţinut cont nici de dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că amenajările arhitecturale de pe teren se înscriu în categoria construcţiilor uşoare şi demontabile, astfel că terenul poate fi restituit în natură, invocând lipsa de rol activ a instanţei, care era obligată, în opinia recurentei, „ori să ia în seamă expertiza noastră, ori să solicite documente probatorii sau o altă expertiză pentru lămurire".
Deşi nu a fost indicat expres temeiul legal al recursului, indicându-se generic art. 299 şi urm. C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata în cauză a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Instanţele care s-au pronunţat anterior în cauză au stabilit în mod judicios situaţia de fapt şi au făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale, respectiv art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul teren în litigiu aparţine domeniului public fiind cuprins în suprafaţa parcului „Cancicov" din municipiul Bacău şi este afectat de amenajări de utilitate publică, astfel cum este explicitat sensul acestei sintagme prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
În atare situaţie, este evident că nu se poate dispune retrocedarea în natură a terenului în litigiu, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent, astfel cum sunt reglementate acestea prin Legea nr. 10/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
Nu poate fi primită critica recurentei referitoare la „amenajările arhitecturale de pe teren" care s-ar înscrie, în opinia recurentei, în categoria construcţiilor uşoare şi demontabile, întrucât aceste construcţii sunt amplasate în parcul public, deci sunt de utilitate publică şi deservesc acestui scop.
Contrar susţinerii recurentei, instanţele au dat dovadă de rol activ, în cauză administrându-se probatorii suficiente care au lămurit situaţia de fapt a bunului solicitat.
Nu poate fi primită nici critica vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Prin alin. (2) al acestui articol se prevede într-adevăr că persoana îndreptăţită are dreptul să susţină în faţa organelor de conducere ale unităţii deţinătoare cererea de restituire în natură şi în acest scop va fi invitată în scris să ia parte la lucrările organului de conducere al unităţii deţinătoare.
Pentru aplicarea acestui text de lege trebuie avută în vedere însă natura juridică a bunului respectiv, aceste dispoziţii devenind irelevante în situaţia când imobilul face parte din domeniul public, ceea ce exclude restituirea lor în natură.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie împotriva deciziei nr. 61 din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3832/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3578/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
