ICCJ. Decizia nr. 41/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 41/2009
Dosar nr.4059/117/200.
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2009
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 septembrie 2007, reclamanţii B.A.Ş. şi B.O.V. au chemat în judecată pe pârâta SC A.R.E. SRL Bucureşti cerând să fie obligată să le recunoască dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 2174,4 mp teren şi să se dispună efectuarea cuvenitelor rectificări în registrele de carte funciară, invocând incidenţa art. 480 şi art. 481 C. civ., art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional la CEDO.
În motivarea cererii reclamanţii au susţinut că sunt moştenitorii foştilor proprietari ai imobilului în litigiu - teren ce se identifica în fosta C.F. nr. 8825 Cluj-Napoca şi, actualmente, în C.F. nr. 113284 a aceleiaşi localităţi, că au iniţiat mai multe proceduri judiciare, inclusiv cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 (pendinte pe rolul Curţii de Apel Oradea) pentru redobândirea imobilelor deţinute de autorii lor B.A., B.E. şi B.R. şi care au fost preluate fără un titlu valabil de stat, astfel cum s-a stabilit prin Decizia civilă nr. 2173/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, cu menţiunea că actele de înstrăinare făcute de stat cu privire la imobilului în litigiu în prezenta cauză le apreciază a fi lovite de nulitate absolută, în sensul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 .
Prin sentinţa civilă nr. 17 din 18 ianuarie 2008, Tribunalul Cluj a respins cererea în revendicare şi a obligat pe reclamanţi să plătească pârâtei suma de 14.494 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei tribunalul a reţinut că acţiunea în revendicare, conform art. 480 C. civ., este pusă la îndemâna proprietarului neposesor care ar pretinde restituirea imobilului de la un posesor neproprietar, calitate pe care nu o au reclamanţii cu privire la imobilul a cărui restituire o pretind de la pârâtă.
În fundamentarea concluzie menţionate, tribunalul a apreciat că atâta timp cât terenul în litigiu nu a fost restituit în natură reclamanţilor în cadrul legii speciale de reparaţie, anume al Legii nr. 10/2001, act normativ prin care s-a reglementat situaţia juridică a unor astfel de imobile, aceştia nu au redobândit un drept de dispoziţie şi, pe cale de consecinţă, nu pot invoca că şi-ar fi păstrat calitatea de proprietari avută de autorii lor la data deposedării de către stat, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Tribunal a apreciat că soluţia se impune şi în raport de menţiunile deciziei nr. 2173/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, hotărâre prin s-a stabilit că terenul în litigiu, preluat de stat din patrimoniul autorilor reclamanţilor fără un titlu valabil, anume în baza Decretului nr. 218/1960, nu mai poate fi restituit în natură întrucât nu se mai găseşte în proprietatea statului care l-a transmis către SC E. SA Cluj-Napoca, societate care şi-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. 113.284 Cluj-Napoca, pentru ca, ulterior, să fie dobândit la licitaţie publică, cu bună credinţă, de către SC I.T. SRL Bucureşti (prin contractul autentificat sub nr. 1091 din 1 octombrie 1997), cu menţiunea că cele două societăţi, ale căror titluri nu au fost anulate, sunt autorii pârâtei SC A.R.E. SRL.
Instanţa a mai reţinut şi că vechile construcţii edificate pe acest teren nu mai există iar în prezent terenul este ocupat cu construcţii noi şi este deţinut în proprietate de către pârâtă.
Prin Decizia civilă nr. 127/A din 9 mai 2008, Curtea de Apel Cluj a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei instanţa de apel a apreciat că tribunalul a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Pentru a concluziona în sensul arătat, instanţa a reţinut că atâta timp cât ambele părţi au invocat existenţa unor titluri de proprietate, reclamanţii, titlul avut de autorii lor anterior deposedării de către statul comunist, iar societatea pârâtă, contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 noiembrie 2005 cu vânzătoarea SC I.T.P. SRL, tribunalul avea obligaţia de a proceda la compararea acestor titluri şi de a stabili care dintre drepturile autorilor este mai preferabil.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul trebuia să analizeze şi valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare invocat de pârâtă, prisma bunei-credinţe a vânzătoarei care a dobândit imobilul la licitaţie publică.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că prin trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 (care reglementează raporturile dintre persoanele îndreptăţite şi entităţile deţinătoare ale imobilelor preluate abuziv de stat) tribunalul a soluţionat pricina în afara obiectului şi a cauzei juridice invocate de reclamanţi prin cererea dedusă judecăţii.
În argumentarea concluziei reţinute, instanţa de apel a arătat că prin niciun text al Legii nr. 10/2001 nu se reglementează raportul juridic dintre proprietarul deposedat de stat de un bun şi cumpărătorul sau subdobânditorul unui astfel de bun de la stat, singurele prevederi invocate de reclamanţi, anume dispoziţiile art. 21 alin. (5) din legea menţionată, referitoare la nulitatea absolută a actelor de înstrăinare, nefiind analizate de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidenţa art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta susţine că prima instanţă s-a pronunţat în raport de limitele investirii prin cererea de chemare, cerere prin care s-a solicitat doar revendicarea imobilului nu şi verificarea valabilităţii contractului în baza căruia a cumpărat imobilul în litigiu, verificare care nici nu se putea realiza atâta timp cât timp vânzătorul nu a fost chemat în judecată în prezenta cauză.
Pârâta reiterează aspectele de fapt ale pricinii susţinând că autoarea sa a cumpărat terenul la licitaţie publică, că prin hotărâri judecătoreşti irevocabile s-a statuat că aceasta a fost cumpărătoare de bună credinţă, că în prezent terenul este ocupat cu construcţii noi şi susţine că, în mod just prima instanţă a concluzionat în sensul că atâta timp cât reclamanţilor nu Ie-a fost retrocedat imobilul în procedura Legii nr. 10/2001, aceştia nu aveau alternativa de a formula o acţiune în revendicare pe calea dreptului comun.
Analizând criticile formulate de pârâtă, care se circumscriu doar motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată sunt fondate pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 297 alin. (4) teza l-a C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Sintagma „a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului" desemnează, în mod exclusiv, ideea de nestatuare asupra fondului, adică cazul când instanţa a soluţionat procesul pe o excepţie primită nelegal care a zădărnicit cercetarea fondului, respectiv cazul în care a judecat în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte o cercetare a fondului procesului.
În cauza supusă analizei prima instanţă a statuat, în fapt şi în drept, asupra fondului procesului, situaţie în care, în mod greşit instanţa de apel a trimis cauza pentru rejudecare.
Astfel, investită cu soluţionarea unei cereri în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., având ca obiect un imobil care a făcut obiectul unei legi speciale de reparaţie (Legea nr. 10/2001), tribunalul a reţinut că nu poate primi această cerere.
În motivarea în fapt a hotărârii, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu sunt titularii unui drept de proprietate actual cu privire la imobilului în litigiu atâta timp cât nu Ie-a fost restituit în natură în cadrul legii de reparaţie, anume în cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, situaţie în care, în drept, ei nu beneficiază de protecţia oferită proprietarului unui bun imobil prin intermediul acţiunii în revendicare prevăzută de art. 480 C. civ.
Prima instanţă a apreciat că soluţia se impune şi în raport de menţiunile deciziei nr. 2173/R/2005 a Curţii de Apel Cluj, care a statuat că imobilul în litigiu, preluat de stat fără un titlu valabil, a devenit proprietatea SC E. SA Cluj Napoca, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate M03 nr. 1176 din 24 iunie 1994, act administrativ care nu a fost anulat, pentru ca, ulterior, să fie dobândit cu bună credinţă, la licitaţie publică, de către autoarea pârâtei, SC I.D.T.P. SRL Bucureşti, act de înstrăinare a cărui nulitate, de asemenea, nu s-a constatat.
Simpla trimitere, cu ocazia analizării calităţii de proprietari a reclamanţilor, la dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 nu echivalează, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel, cu o schimbare a obiectului sau a cauzei cererii dedusă judecăţii, tribunalul pronunţând hotărârea în limitele cadrului procesual specific acţiunii în revendicare.
Aşa fiind, cum prima instanţă a intrat în cercetarea fondului procesului şi s-a pronunţat în limitele obiectului şi al cauzei acţiunii dedusă judecăţii, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârâtă şi, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va casa Decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A.R.E. SRL împotriva deciziei nr. 127/A din 9 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4009/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3979/2009. Civil → |
|---|
