ICCJ. Decizia nr. 4009/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4009/200.
Dosar nr.4108/101/200.
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 147 din 17 iulie 2008, Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, a respins cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Z.L.G., prin care a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului pe teritoriul Elveţiei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE.
Dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din directivă, limitarea dreptului poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţa publică sau sănătate publică, trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Prin urmare, restrângerea nu se poate dispune doar pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Prin Decizia nr. 245 din 14 august 2008, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, deoarece cuprinde dispoziţii mai favorabile decât Legea nr. 248/2005 şi se aplică prioritar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
Fără a invoca vreuna din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. recurenta a arătat că Decizia este nelegală, deoarece, potrivit art. 25 din Constituţia României, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că, instituirea cerinţelor specifice în care cetăţenii Români pot circula în străinătate ţine de opţiunea legiuitorului.
În cauză, pârâtul a fost returnat din Elveţia, în baza acordului de readmisie încheiat cu această ţară, iar autorităţile române au luat act de măsura dispusă de autorităţile elveţiene, fără a putea cenzura returnarea.
Elveţia nu este stat membru al Uniunii Europene, motiv pentru care nu se poate aplica dreptul comunitar în raporturile juridice dintre cele două state.
Măsura reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern.
Legea nr. 248/2005 şi OG nr. 5/2006 asigură implementarea prevederilor constituţionale, art. 29 din declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Conform jurisprudenţei C.E.D.O., dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat, sub condiţia ca limitarea să fie prevăzută de lege, iar Legea nr. 248/2005 îndeplineşte cerinţele C.E.D.O. privind calitatea legii.
Recursul declarat de reclamantă va fi anulat ca netimbrat.
Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2) din acelaşi articol, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În cauză, odată cu introducerea cererii de recurs, reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru şi nici timbrul judiciar. Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, reclamanta a fost citată la sediul indicat în cererea de recurs cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei şi a depunerii timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
La termenul fixat pentru judecarea recursului, Înalta Curte a constatat că reclamanta nu s-a conformat obligaţiei de timbraj.
Ca atare, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în sensul că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit, se sancţionează cu anularea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent, Ministerul Administraţiei şi Internelor) împotriva deciziei nr. 245 din 14 august 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4160/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 41/2009. Civil → |
|---|
