ICCJ. Decizia nr. 3582/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3582/200.
Dosar nr.14875/3/200.
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative(în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Germania, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului C.A.
În motivarea cererii a arătat că pârâtul a fost returnat din Germania la data de 26 februarie 2008 în baza Convenţiei dintre Ministerul de Interne al României şi Ministerul de Interne al acestei ţări din 1992.
Reclamanta a apreciat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată şi completată de OG nr. 5/2006 şi art. 2 alin. (3) din Protocolul Adiţional nr. 4 la C.E.D.O.
În susţinerea cererii au fost depuse, în copie, talonul de returnare a pârâtului şi declaraţia olografă dată de acesta la 26 februarie 2008.
Astfel învestit Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, prin sentinţa civilă nr. 885 din 21 mai 2008, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie analizată prin raportarea dispoziţiilor Legii nr. 248/2005 la legislaţia comunitară.
Astfel, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică iar măsurile luate trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
În speţa, instanţa a constatat că nu există nicio dovadă, care să ateste că prin, comportamentul său, pârâtul reprezintă o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societăţii.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel reclamanta.
Critica acesteia a vizat, în esenţă, faptul că măsura restrictivă solicitată a fi aplicată pârâtului se justifică, în speţă, pentru apărarea ordinii publice şi a securităţii naţionale, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât în plan intern, cât şi în plan extern.
Apelanta a susţinut că prin elaborarea Legii nr. 248/2005 s-a asigurat implementarea atât a prevederilor constituţionale, cât şi a art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a art. 2 din Protocolul 4 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
S-au invocat prevederile deciziei nr. 685 din 11 septembrie 2007 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 711 din 22 octombrie 2007 prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
S-a susţinut că nu există nici un impediment legal pentru ca dispoziţiile art. 38 şi art. 39 să nu fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2007.
Hotărârea primei instanţe a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 550A din 9 iulie 2008, a respins apelul formulat de reclamantă, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că, în speţă, restrângerea dreptului pârâtului la libera circulaţie pe teritoriul Germaniei, a fost motivată exclusiv pe considerentul că pârâtul s-a aflat pe teritoriul Germaniei.
Reclamanta a invocat doar nerespectarea condiţiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul acestuia a unui cetăţean român, fără a proba că pârâtul prin conduita sa a încălcat condiţiile impuse de legea străină, astfel încât să constituie o ameninţare reală, suficient de gravă şi prezentă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
În raport de aceasta, prima instanţă în mod corect a avut în vedere că limitarea acestui drept fundamental este permisă numai în situaţiile de excepţie expres şi limitativ determinate, respectiv pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii între măsura restrictivă aplicată şi conduita persoanei în cauză.
Atât timp cât reclamanta nu a produs probe din care să rezulte că pârâtul ar avea o conduită de natură a pune în pericol valorile menţionate, nu exista temei pentru a se aplica acestuia o măsură restrictivă precum cea solicitată de reclamantă.
Curtea a apreciat că stabilirea de către Curtea Constituţională a faptului că prevederile Legii nr. 248/2005 nu contravin dispoziţiilor înscrise în Constituţia României, nu poate constitui un impediment pentru ca instanţa de judecată, în considerarea plenitudinii de jurisdicţie recunoscută de lege, să asigure aplicarea şi respectarea legislaţiei în vigoare, care include şi dreptul comunitar, supus principiilor aplicării lui cu prioritate faţă de legea naţională şi aplicării lui directe, pentru situaţia în care nu s-a realizat transpunerea lui în legea naţională.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor vizând următoarele aspecte:
Autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci doar de a lua act de această măsură.
Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Măsura dispusă prin art 38 lit. a) din legea menţionată, se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât şi extern.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (l) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Totuşi libertatea de circulaţie a cetăţenilor români trebuie să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie, ea nefiind din acest punct de vedere absolută.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
Potrivit art. 18.1 TCE, orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE; 68/360/CEE; 72/194/CEE; 73/148/CEE; 75/34/CEE; 75/35/CEE; 90/364/CEE; 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă, instanţele de fond şi de apel au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de cele ce preced, se constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi, va fi respins în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 550A din data de 9 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3578/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 3425/2009. Civil → |
|---|
